MadeInCluj.ro – prima platformă online care aduce laolaltă micii producători din Cluj

de | | 3 Minute

MadeInCluj.ro – prima platformă online care aduce laolaltă micii producători din Cluj

S-a lansat MadeInCluj.ro, un magazin online inițiat, întreținut și pus GRATUIT la dispoziția producătorilor locali de doi tineri antreprenori clujeni. Este o platformă pe care înscrierea afacerii și listarea produselor este extrem de simplă, fiind destinată tuturor producătorilor clujeni, indiferent de domeniul de activitate: brutărie, carmangerie, croitorie, apicultură, florărie, berărie, lactate și produse derivate, etc.

Inițiatorii demersului sunt de părere că acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie să ne susținem unii pe ceilalți, să consumăm produse locale.

”Realitatea momentului ne-a forțat să ne regândim comportamentul de zi cu zi. De la băut cafea, până la cumpărat legume pentru o supă. Dacă, până acum, să mergem în piață și să ne alegem morcovii de pe masa unei bunicuțe din Mihai Viteazu era un lucru firesc, în acest moment nu mai este la fel de simplu. Astfel, ideea de digitalizare a pieței a trecut de la stadiul de vis, la cel de necesitate. În plus, micii producători, întreprinzători, antreprenori, cei cu afaceri mici de familie, nu au posibilitatea să intre în piața pe care o deschide un lanț de magazine sau supermarket. Ceea ce îi face mai greu accesibili”, spune Dan Ciulea, co-fondator MadeInCluj.ro.

”Am lansat proiectul din dorința de a încuraja consumul de produse locale, prin facilitarea accesului la informații despre ele și despre producătorii lor, despre posibilitățile de comandă online, opțiune foarte importantă mai ales în aceasta perioada de criză, când consumatorii stau mai mult în case, nu mai frecventează magazinele, piețele, etc. Este un proiect “win-win” atât pentru producători (ale căror vânzări scad acum pe zi ce trece) și pentru consumatori (care în felul acesta pot face ușor cumpărături de acasă), cât și, per ansamblu, pentru sprijinul economiei locale”, completează și spune Sebastian Florian, co-fondator MadeInCluj.ro.

Cum funcționează?

MadeInCluj.ro

Platforma MadeInCluj.ro este gândită ca un magazin online clasic. Astfel:

– Clientul plasează comanda, care este transmisă către producător;
– Comanda este primită, procesată și livrată de către producător;
– Clientul plătește direct producătorului, prin instrumentele de care acesta dispune, numerar sau card bancar.

Cine se poate înscrie?

Oricine este mic producător/ antreprenor local, orice afacere de familie!

Cu toate că platforma este disponibilă online de doar câteva zile, deja și-au listat produsele o serie de mici întreprinzători din varii industrii. Un exemplu sunt produsele Ferma Cojocna a USAMV Cluj-Napoca, în cadrul Gourmeticus Shop listate deja în platformă.

Sunt producător, cum îmi listez produsele?

Extrem de simplu!

MadeInCluj.ro

Platforma a fost gândită special pentru cei care NU sunt familiarizați cu tehnologia, tocmai pentru a veni în sprijinul acestora.

AICI vă puteți înscrie și apoi lista produsele: https://madeincluj.ro/contul-meu/

De ce să cumpărăm produsele locale?

– Pentru că banii trebuie să se ”învârtă” în economia locală, astfel încât să nu intrăm în colaps!
– În orice vremuri, nu doar de criză, e valabil acest principiu: cumpărând de la producători, mici întreprinzători, antreprenori locali ajuți dezvoltarea zonei și, totodată, crești competitivitatea, ceea ce se traduce în creșterea calității și scăderea prețului!

artizani locali

Contact:

Website | Facebook

***Comunicat de presă***