Lucruri care nu ne plac în Cluj
Frumusețea nu înseamnă perfecțiune! În Cluj-Napoca există multe lucruri frumoase, plăcute, încântătoare chiar. Acestea ne crează un sentiment special, făcându-ne mândri că suntem clujeni. Însă, pe lângă aceste lucruri extraordinare, există aspecte care ne crează disconfort, deranj sau chiar neplăcere. Bineînțeles, fiecare locuitor al acestui oraș va avea propriile motive pentru care iubește orașul Cluj-Napoca. De asemenea, fiecare locuitor are rațiunile sale pentru care îi displac anumite lucruri în oraș. Câteva lucruri general valabile se vor găsi, totuși.
În fiecare dimineață și după-masă, orice locuitor al Clujului – fie el șofer, pieton sau biciclist – se va simți extrem de stânjenit de aglomerația și, uneori, haosul din trafic. Străzile orașului, atât de largi și prietenoase în orele târzii ale nopții, devin neîncăpătoare pentru participanții la trafic în orele de vârf. Acestea se îngustează parcă și se acoperă cu o peliculă nevăzută care blochează pedala de accelerație a mașinii. Suferința este enormă pentru toți locuitorii orașului, mai ales atunci când timpul ne zorește și ne devine adversar.
Uneori, la orele întunecate ale serii ne simțim indignați de faptul că sunt închise casele de bilete pentru transportul public și nici automatele de bilete ale Companiei de Transport Public nu funcționează. Există opțiunea achiziționării unui bilet de călătorie prin SMS, însă nu pentru toată lumea această variantă este la îndemână. Situația pare fără ieșire și, în același timp, revoltătoare!
Ritmul alert și neuniform de dezvoltare a orașului nostru îl transformă într-un mod care lasă mult de dorit. Discrepanța enormă între clădirile noi și cele vechi, suprapunerea unor culoare de circulație, și derogările urbanistice în general reprezintă un aspect neplăcut, însă greu de controlat, să recunoaștem.
Clujul este un oraș al tinerilor, al studenților. Cu toate acestea, mulți studenți de la alte specializări decât medicină, informatică și limbi străine, au simțit oferta limitată a pieței muncii din oraș. Pe de altă parte, și ofertele de internshipuri în domenii precum relații internaționale, istorie, arheologie, sociologie, dar și alte sfere academice sunt extrem de puține sau chiar inexistente.
Ca în orice situație de viață, îmbunătățirea aspectelor deranjante, neplăcute pornește de la fiecare om. Am putea să învățăm să fim mai atenți la felul în care acționăm în mod individual, zi de zi. Responsabilitatea pentru lucrurile care ne crează disconfort la nivel de comunitate revine fiecărui membru al comunității clujenilor.
Care sunt lucrurile care nu vă plac în Cluj-Napoca?
Veronica Onea, redactor Cluj.com
Imagini: transformingromania.com, Grigore Dan.