A fost anunțat lotul României pentru meciurile cu Spania şi Lituania

de | | 2 Minute

A fost anunțat lotul României pentru meciurile cu Spania şi Lituania.

Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat, vineri, lotul de 25 de jucători pentru partidele amicale ale echipei naționale a României cu reprezentativele Lituaniei (23 martie, ora 20:00) și Spaniei (27 martie, ora 21:45).

Potrivit Federației Române de Fotbal, jucătorii care care vor face parte din lotul României sunt următorii:

portari – Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra Giurgiu);

fundași – Cristian Săpunaru (Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Cosmin Moți (Ludogoreț), Steliano Filip (Dinamo), Laszlo Sepsi (FC Nurnberg);

mijlocași – Mihai Pintilii (FC Steaua), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Târgu Jiu), Adrian Popa (FC Steaua), Gabriel Torje (Osmanlispor), Florin Tănase (FC Viitorul), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Nicolae Stanciu (FC Steaua);

atacanți – Claudiu Keșeru (Ludogoreț), Florin Andone (Cordoba), Raul Rusescu (Osmanlispor), Bogdan Stancu (Genclerbirigi), Ioan Hora (Pandurii Târgu Jiu), Andrei Ivan (CSU Craiova).

Reunirea lotului echipei naționale este programată pentru luni, 21 martie, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia. În aceeași zi, de la ora 17:30, pe terenul central, se va desfășura prima ședință de pregătire.

Echipa națională a României va disputa partide amicale cu Lituania, în 23 martie, de la ora ora 20:00, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu, și Spania, la 27 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena.

Naționala României de fotbal va disputa meciul „de gală” cu selecționata Spania, la sfârșitul acestei luni pe Cluj Arena după ce timp de câteva luni au avut loc contre între oficialii Federației Române de Fotbal, autoritățile din București și cele din Cluj-Napoca pe tema disputării unui meci în capitala Ardealului.

Reamintim că Arena Națională a fost închisă după ce, în urma accidentului de la clubul Colectiv, au fost efectuate verificări și a s-au găsit mai multe probleme de securitate la incendii.

Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com