Lights On revine la Cluj-Napoca. Instalații spectaculoase vor lumina orașul între 18 și 27 noiembrie
Asociația Daisler anunță lansarea ediției cu numărul cinci al unuia dintre cele mai nonconformiste evenimente din țară, festivalul de instalații de lumină Lights On. Artiști din Polonia, Franța, Olanda, Marea Britanie și România expun lucrări în premieră în cadrul festivalului care va avea loc între 18 și 27 noiembrie la Cluj-Napoca, în zona The Office, Record, Iulius Parc și Podul Elisabeta.
Sub sloganul „Light is more than energy”, evenimentul vorbește despre contextul crizei energetice într-o manieră extrem de deschisă și onestă prezentând în premieră consumul de energie pe care fiecare instalație de lumină îl are, astfel încât publicul să înțeleagă că este în măsură să contribuie activ la economisirea energiei electrice, un subiect extrem de dezbătut în această perioadă.
Într-un peisaj național și internațional extrem de sceptic și nesigur, festivalul Lights On vine să vindece, să unească și să aducă într-o manieră creativă un pansament al vremurilor pe care le traversăm.
„Avem nevoie de motive care să ne facă să visăm, avem nevoie de lucruri care să ne inspire, să ne facă în continuare curioși și conștienți că doar așa putem găsi răspunsuri la marile enigme care ne înconjoară” spune Andi Daiszler, fondatorul Lights On.
Tema generală a ediției este Intersection, iar publicul se va putea bucura de instalații noi care vorbesc în premieră despre această temă, în vreme ce alte lucrări iubite de publicul larg revin în maniere creative la Cluj-Napoca.
În total, 10 lucrări vor putea fi admirate în diverse zone ale orașului.
Stringed, creația olandezului Gijs van Bon, o instalație spectaculoasă de 20 de metri lungime, va capta cu certitudine privirile publicului în Iulius Parc, acolo unde va fi expusă și Butterflies Cluster – instalația trimisă în premieră în România de Light Night Leeds, cel mai mare festival de lumină al Marii Britanii, cu care Lights On Romania derulează în prezent un parteneriat. Pe lângă artista Anne Bennet, lucrarea e însoțită în România și de managerul festivalului britanic Abbe Robinson.
Diva, creația francezului Thomas Voillaume, o altă lucrare sculpturală extrem de inedită, va inspira și mișca publicul tot în zona Stables (Parcul Record), în vreme ce in[visible], lucrarea românului Daniel Popescu – directorul artistic al Lights On Romania – va pune stăpânire pe The Office.
În total din cele 10 lucrări expuse, 4 au fost selectate din înscrierile de la primul call internațional de lucrări de artă în cadrul Lights On Romania.
De neratat este, desigur, și instalația ȘI MIE, creația fondatorului Lights On Romania, Andi Daiszler. Aceasta va fi în dialog cu mai celebra MI-E DOR DE TINE, lucrare care se va aprinde în premieră într-o altă metropolă globală, după ce anii trecuți a fost expusă în Chicago (2021), Washington D.C.(2022) și Londra (2019).
Celelalte instalații vor fi dezvăluite în curând.
„Lights On aduce lumina în spațiu public ca metaforă și mediu artistic pentru a schimba narativa defetistă de care suntem înconjurați de la începutul anului. Sub conceptul de Intersecție, schimbăm traiectoria către o viziune mai optimistă, alteori atemporală sau fantastică asupra lumii, asupra viitorului” transmite și Daniel Popescu, directorul artistic Lights On, care e prezent în acest an și cu o instalație proprie în line-up-ul oficial.
Lights On este un festival gratuit de instalații de lumină, lansat în 2018 la Cluj-Napoca. Ediția 2022 este susținută financiar de Primăria municipiului Cluj-Napoca, CEC BANK, Hampton by Hilton, Iulius Mall, The Office Cluj-Napoca, Mercedes-Benz by ATP Motors, Daisler Print House.
Transportator oficial pentru Lights On – Fan Courier.
Asigurător oficial pentru Lights On – Uniqa Asigurări prin Safety Broker.
Parteneri media: Hotnews.ro, G4media, Pressone.ro, KissFM, Clujlife.com, Visit Cluj
Toate informațiile vor putea fi găsite pe www.lightsonromania.com.