Light Up Your Winter Holidays! Sâmbătă, aprindem împreună luminile de Crăciun de la Iulius Mall Cluj
Îți este dor de sărbătorile de iarnă? Și nouă! Te invităm sâmbătă, pe 24 noiembrie 2018, să dăm startul celui mai frumos sezon din an și să aprindem împreună luminile de Crăciun care au împodobit Iulius Mall Cluj.
Este oficial! Ne-am pregătit intens pentru a întâmpina sărbătorile de iarnă într-un decor de poveste și lansăm invitația de a ni te alătura sâmbătă, de la ora 18.00, la evenimentul special de aprindere a luminițelor de Crăciun.
Ne vom reuni în jurul bradului amplasat în Curtea de Onoare, acolo unde își va face apariția și cel mai iubit bătrânel, după ce a defilat într-o paradă alături de prietenii săi, împărțind celor prezenți din energia și bucuria lor. Pomul de Crăciun de la Iulius Mall Cluj are 15 metri înălțime și reprezintă cadoul special al ajutoarelor Moșului. Este împodobit cu spiriduși care pregătesc daruri, decorațiuni tematice și nenumărate luminițe, iar baza este o cutie de cadou gigant, simbol al sezonului mult așteptat. Tot aici vei descoperi și coloane imense sub forma unor picioare de spiriduși, care să îți amintească că, în această perioadă, Iulius Mall Cluj se transformă în „Fabrica de cadouri”.
După aprinderea luminițelor de Crăciun, te invităm la un concert cu melodii de sezon, susțin de AD Libitum Voices. Vocile puternice și calde ale artiștilor te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare, creată cu ajutorul decorurilor desprinse din cărțile cu basme.
Pentru că prichindeii sunt cei care așteaptă cu nerăbdare Crăciunul, Iulius Mall Cluj le-a pregătit și mai multe surprize. De la ora 19.00, cei mici vor urmări piesa „Țara lui Împreună”, susținută de Teatrul Puck. În regia lui Chris M. Nedeea și după un text original al lui Ovidiu Pecican, spectacolul redă într-un cadru idilic frumuseţea şi valorile tradiţionale româneşti. Include trimiteri către momentul istoric al Unirii din 1918, cu elemente specifice baladelor populare şi istorice, marcând astfel Centenarul Marii Uniri.
Întregul mall s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. În Atrium va trona un orășel al cadourilor, unde copiii vor descoperi traseul darurilor, de la scrisorile primite de Moș Crăciun, atelierul în care se pregătesc jucăriile și banda care le transportă, până la tolba de catifea roșie care le ascunde. Steluțe aurii și o sumedenie de luminițe strălucitoare au împodobit Iulius Mall Cluj, iar brăduți ornamentali și scenete tematice te vor încânta în periplul tău în căutarea cadourilor.