Les Films de Cannes à Cluj-Napoca: o nouă selecție a filmelor de la Cannes și din cele mai importante festivaluri din lume

de | | 6 Minute

Triangle of Sadness, Palme d’Or 2022, în premieră la Les Films de Cannes à Cluj-Napoca

Festivalul Les Films de Cannes revine anul acesta la Cluj cu o nouă selecție a filmelor de la Cannes și din cele mai importante festivaluri din lume. Cea de-a 6-a ediție a Les Films de Cannes à Cluj-Napoca va avea loc între 21 și 23 octombrie la Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Arta. Evenimentul are loc cu sprijinul Iulius Mall Cluj.

An de an, Festivalul continuă să adune tot ce e mai bun din cinema-ul internațional și să-l stimuleze pe cel național. Tonul se dă la Cannes unde nu există ani slabi, ci ani fabuloși și ani „doar” extraordinari. Cel mai mare festival de film din lume a reușit, de-a lungul a 75 de ani, să strângă o selecție incredibilă din toate genurile și din toate colțurile lumii, care surprinde și răscolește publicul. Cannes-ul e acea Mecca a cinefililor la care te duci să-ți încarci bateriile și să-ți recapeți încrederea în cinema, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când oferta obișnuită de pe marile ecrane te dezamăgește. Așadar, fiți fără griji, și selecția din acest an de la Les Films de Cannes este una cu adevărat provocatoare.

Cu fiecare an, festivalul a devenit mai ambițios, mai aventuros, pentru că nimic nu e mai puternic ca imaginea în mișcare. „Am devenit interesat de regia de film pentru că imaginea e foarte, foarte puternică atunci când vine vorba de schimbarea comportamentului uman”, spunea și regizorul suedez Ruben Östlund, laureat cu Palme d’Or în 2022 pentru încă o capodoperă caustică, inclasabilă, care va fi prezentată în premieră în cadrul Les Films de Cannes à Cluj-Napoca.

Les Films de Cannes a Cluj-Napoca 2022 - Program

Triangle of Sadness – Palme d’Or, Cannes 2022

În foarte amuzantul Triangle of Sadness, distribuit în România de Independența Film, câștigător al trofeului suprem la Cannes, ierarhia socială este răsturnată, dezvăluind relația de prost gust dintre putere și frumusețe. Un cuplu celebru de fotomodele, Carl (Harris Dickinson) și iubita lui Yaya (Charlbi Dean), este invitat într-o croazieră de lux pentru cei foarte bogați, condusă de un căpitan de vas dezlănțuit (Woody Harrelson). Ceea ce părea la început instagramabil se termină catastrofal, lăsându-i pe supraviețuitori blocați pe o insulă pustie și luptând pentru supraviețuire. Această fabulă modernă despre drepturile și dinamica puterii este și o puternică opțiune pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original. La Cannes, Triangle of Sadness a fost unul dintre cele mai discutate filme ale festivalului. Östlund navighează aici în ape noi, oferind o satiră provocatoare, grotescă și mușcătoare despre eterna luptă de clasă.

„Absolut dezechilibrat în cel mai bun mod cu putință, garantat că-ţi va stârni suficiente hohote de râs ca să te doară stomacul, dar lăsându-te în același timp cu multe lucruri la care să te gândești după aceea” – Alysha Prasad pentru Room with a View.

Boy from Heaven – Premiul pentru cel mai bun scenariu, Cannes 2022

Trecutul regizorului Tarik Saleh a fost esențial pentru realizarea filmului Boy from Heaven, a declarat acesta presei prezente la Cannes:

„Cred că există un motiv pentru care o mulțime de regizori au origini imigrante, precum Francis Ford Coppola și Miloš Forman. Ești poziționat în interiorul și în exteriorul a ceva. Într-un fel, acesta este rolul regizorului… să vadă atât asemănările, cât și diferențele”.

Boy from Heaven este un thriller întunecat amplasat în Cairo despre un băiat sărac căruia i s-a acordat o bursă la prestigioasa Universitate Al-Azhar, unde se trezește atras într-o luptă brutală pentru putere între elita religioasă și cea politică din Egipt. Faptul de a fi un outsider a fost crucial, consideră Saleh.

„Nimeni nu a mai intrat vreodată în Universitatea Al-Azhar cu o cameră de filmat. Un cineast egiptean ar merge la închisoare dacă ar face-o”, a declarat el pentru AFP.

Fost artist de graffiti, Saleh a crescut cu un tată cineast și a lucrat în studioul său de film înainte de a urma cursurile unei școli de artă din Alexandria. Pe lângă faptul că a regizat episoade din serialele cult Westworld și Ray Donovan (HBO), filmul său din 2017, The Nile Hilton Incident, plasat tot în Cairo, a câștigat Marele Premiu al Juriului la Sundance.

Metronom – Premiul pentru regie, Un Certain Regard, Cannes 2022

În timp ce Țiriac și Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc și scriu scrisori la emisiunea Metronom de la Europa Liberă. Când el primește aprobarea să plece definitiv din țară, împreună cu familia, ei știu că trebuie să se despartă, dar nu se așteaptă ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viață. Metronom, debutul în lungmetraj de ficțiune al cineastului Alexandru Belc, a câștigat Premiul pentru cel mai bun regizor al secțiunii Un Certain Regard la Cannes, în ovațiile publicului și ale criticii.

„Acest debut stilizat, lent şi cu o imaginaţie bogată e mult mai mult decât o versiune românească la Romeo şi Julieta”, scrie prestigioasa publicaţie Variety, în timp ce Screen International îl descrie ca „un instantaneu convingător al unor adolescenți aflați în pragul maturității, a căror luptă pentru a-și găsi vocea este împiedicată de autorități – de la părinții îngrijorați, până la securitate – care le suflă în ceafă.”

Cei de la Clapper consideră filmul „o călătorie emoţională empatică, realizată cu un meşteşug uimitor”, în timp ce Disappointment Media ne asigură că „nu e un film pe care să-l uităm prea curând.”

Metronom este distribuit de Strada Film International și va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie.

R.M.N. – în Competiție, Cannes 2022

Cristian Mungiu s-a întors anul acesta în competiția de la Cannes cu cel mai nou film al său, iar presa de specialitate nu a fost reținută în aprecieri: „R.M.N. este o explorare fascinantă, foarte umană, a multiplelor probleme cu care se confruntă România”, au scris cei de la The Hollywood Reporter după proiecția de pe croazetă. „Scene discrete, de o claritate și o densitate uluitoare, cu o rigoare a construcției camuflată de spontaneitatea prezentării”, „un film complex, atât de încărcat de idei, încât te-ai aștepta ca preocuparea pentru estetică să nu fie o prioritate, dar R.M.N. este de o frumusețe aproape neverosimilă”, a titrat Variety.

În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas de prea mult timp doar în grija mamei (Ana) și să-i alunge spaimele nedeslușite. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

O poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. După premiera de la Cannes, R.M.N. a făcut parte din selecția unor importante festivaluri internaționale de film precum Toronto, San Sebastian, New York, și a fost vândut în peste 50 de țări, urmând să fie distribuit în Franța (din 19 octombrie) și Belgia.

Un beau matin – Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2022

Sandra este o tânără mamă care îşi creşte singură fiica. Marea provocare din viaţa familiei este tratamentul tatălui Sandrei, Georg, care suferă de o boală degenerativă. Dar iată că Sandra îl reîntâlneşte pe Clément, un vechi amic cu care nu s-a mai văzut de mult şi, deşi el are o relaţie stabilă, între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste.

Veterană a Cannes-ului, Mia Hansen-Løve se întoarce cu o peliculă care ţi se imprimă discret, dar profund, în suflet. „Performanța Leei Seydoux este ancora filmului, transformându-l, în cele din urmă, într-o scrisoare de dragoste pentru prezent și pentru modul în care se împletesc suferința și speranța”, a fost verdictul Vox la Cannes. „Povestea lui Hansen-Løve este înșelător de simplă, dar are o încărcătură emoțională puternică, deoarece explorează impactul pe care dragostea – și separarea noastră de această dragoste – îl poate avea asupra unei persoane.” scriau cei de la Collider despre filmul distribuit în România de Voodoo Films.

Flee – Selecția oficială, Cannes 2020

Pentru că descrie experienţa de refugiat cu ajutorul unei animaţii vii, FLEE, semnat de Jonas Poher Rasmussen, forţează graniţele documentarului ca să ne prezinte o călătorie către autodescoperire. Motivul pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun documentar este, potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, faptul că izbuteşte o realizare remarcabilă: „abordează un subiect dificil şi-l spune într-o manieră foarte captivantă”. „Uneori, un film este atât de puternic, încât te trezeşti spunându-le tuturor să se ducă să-l vadă. E exact ce am simţit să fac după proiecţia cu Flee”, scrie şi Jerusalem Post. Pelicula a fost nominalizată la Oscar și pentru cel mai bun film și cea mai bună animație.

Filmul, distribuit în România de Voodoo Films, a fost inclus în selecția oficială Festivalului de la Cannes din 2020, care însă nu a mai avut loc din cauza pandemiei. A fost arătat prima dată pe un ecran de cinema la Sundance, unde a câștigat Marele Premiu al Juriului în Secțiunea World Cinema Documentary.

Pe website-ul www.filmedefestival.ro aflați mai multe despre filmele anunțate și detalii despre programul festivalului și punerea în vânzare a biletelor în cele două locații de anul acesta: Cinema Arta și Cinema Victoria. De asemenea, pe FB Cinema Victoria si FB Cinema Arta Cluj-Napoca.


Festivalul Les Films de Cannes à Cluj-Napoca este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Inspirat de: UniCredit Bank
Cu sprijinul: Iulius Mall, Groupama, Sun Wave Pharma, Catena

Proiect cultural finanțat de: Centrul Naţional al Cinematografiei, SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, La Copie Privée, Europa Cinemas
Parteneri: Cinema Victoria, Cinema Arta, Daisler Print House, Bookstory, Green Room, Leonidas, Demmers
Parteneri media locali: Media 9, TransTelex, Szabadság, Maszol, Cluj24, Krónika, Filmtett, EBS Radio, Paprika Radio, Cluj.com
Parteneri media nationali principali: Radio Guerrilla, TVR, Agerpres
Organizat de: Asociația Cinemascop și Voodoo Films


Comunicat de presă