Despre Leadership de viață: Dezvoltarea continuă
La începutul călătoriei lor spre succes, cei patru magnifici The Beatles au trăit câțiva ani buni de cântat prin cluburi de noapte. Au fost trupă de backing instrumental pentru alți artiști. Au fost refuzați de case de producție, deportați din Germania pe când făceau rezidențe muzicale în Hamburg, iar primul pas spre ce urma să devină BeatleMania s-a produs abia prin 1963, după mai bine de patru ani de greutăți.
Lui Thomas Edison i s-ar fi spus în tinerețe că „e cam greu de cap și c-ar fi mai bine să se concentreze pe zona umanistă”.
Walt Disney a fost concediat la începuturile carierei lui pentru c-ar fi fost „doar un jurnalist fără idei originale.”
Poate că știm, sau poate doar presupunem, dar majoritatea oamenilor extraordinari la care ne raportăm în viziunile noastre despre succes au avut un drum greu de parcurs până la reușita lor.
? Hineniart
A ști sau a învăța continuu, cu mintea deschisă?
Prezumpția este că, undeva în subconștient, la nivel irațional dacă vreți, acești oameni excepționali au simțit foarte clar ce vor să fie, care le este potențialul și ce trebuie să facă pentru a ajunge sus. A doua prezumpție este că, pentru a putea ajunge sus, există o rețetă simplă „de trecut peste orice”: claritate, ambiție, forță interioară, încrederea în propria-ți intuiție și curajul de a nu fi singur.
Liderii buni ai acestei lumi, fie că vorbim de lideri de țară, de organizații mari, de firme mici, de grup, instituții ș.a.m.d. știu că a fi un lider adevărat înseamnă a crește alți lideri în jurul tău. Nimeni nu poate avea succes singur. Acei lideri agili înțeleg că lucrurile se schimbă în permanență, că nu te poți baza pe ceea ce știi.
A te baza astăzi doar pe ceea ce știi, fără să te mai preocupe învățarea continuă, înseamnă a crede că ți-ai validat deja succesul și că nu mai ai nevoie de nimic, ți-ai atins potențialul. Dar lumea de astăzi este construită altfel, cu acest dinamism fluid, această mișcare continuă înspre nou și neexplorat. A ști nu mai este ceva ce să-ți confere siguranță.
Tocmai de aceea, dezvoltarea presupune să fii deschis să înveți încontinuu, să cauți mereu noi și noi căi de comunicare, să fii disponibil pentru schimbare. Trebuie să fii dispus să greșești și să înveți. Esența dezvoltării nu este conținutul, ci contextul în care se desfășoară acel conținut. Dacă sămânța nu are soare, apă, pământ fertil, nu va putea crește să-și atingă potențialul maxim.
Rolul leadershipului este de a crea tocmai acel context și de a-i lăsa pe oameni să se dezvolte și să-și cunoască potențialul. Aceeași regulă se aplică și în cazul leadershipului de viață sau leadershipului personal. Trebuie să-ți creezi contextul în care te poți dezvolta pentru a-ți cunoaște pe deplin potențialul.
Ce se întâmplă cu oamenii care nu se mai dezvoltă?
Nu mai citesc – nu mai au timp. Mindsetul este același: ceea ce știi îți este suficient, te consideri validat cu ce-ai învățat până acum și nu mai simți nevoia să aloci timp cititului.
Nu au neapărat o filosofie de viață. Oamenii urmează acei lideri care cred cu adevărat în ce spun și ce fac. Sunt acei oameni care, conștient sau inconștient, își vor pune gândurile înspre a realiza ceea ce consideră că este autentic lor.
Nu prea călătoresc. Călătoriile sunt una dintre cele mai bune căi de a te dezvolta accelerat.
Le e frică de nou. Comportamentul în fața schimbării este unul evaziv sau protectiv. Acele persoane care-și protejează mediul neschimbat și nu acceptă idei noi. Oameni care-și evită fricile.
Vizavi de evitarea fricilor, există acea teorie a comportamentului pozitiv – ne place ceva, ne simțim bine, repetăm acea experiență mai mult sau mai puțin conștient. Făcând ce ne place, exersăm lucrul acela și devenim tot mai buni. Cu cât repetăm mai mult, cu atât devenim mai buni și, astfel, succesul este garantat. La polul opus, cu cât eviți să faci un lucru, îl exersezi mai puțin, deci șansa de a avea succes este minimă și vei considera că mai bine nu-l făceai deloc.
În momentul în care ne asumăm managementul propriilor vieți, drumul nostru înspre atingerea potențialului capătă un făgaș clar pe care putem păși fără frică.
*Despre toate aceste lucruri am aflat în cadrul evenimentului HR Summit, din prezentarea Ioanei Marcu, Executive Coach la Ascendis România.