Lansarea rețelei și a programului IndependNet

de | | 6 Minute

Lansarea rețelei și a programului IndependNet

Anunțăm cu bucurie lansarea IndependNet – rețeaua teatrelor independente, un proiect inițiat de Váróterem Projekt, din nevoia existenei unei platforme de comunicare și colaborare pentru organizațiile teatrale care nu sunt subvenționate de la bugetul de stat.

Ne dorim ca IndependNet să funcționeze ca o formă de organizare minimală a companiilor și teatrelor independente din țară, în cadrul căreia se vor încuraja colaborările de orice fel, de la schimburi de spectacole sau artiști la dezvoltarea de proiecte împreună. Prin facilitarea unor interacțiuni și a unor schimburi de idei, urmărim creșterea nivelului artistic al spectacolelor independente, precum și creșterea vizibilității acestora. Scopul principal este acela de a de a ne cunoaște, de a comunica și a ne sprijini reciproc, de a câștiga împreună un public și parteneri noi.

Membri
Momentan, din rețea fac parte șase membri: Váróterem Projekt și Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca, Teatru Fix din Iași, Auăleu Teatru din Timișoara, Godot Teatru și unteatru din București.
Váróterem Projekt este inițiatorul proiectului, o trupă de teatru de limbă maghiară înființată în urmă cu cinci ani și care, începând cu anul trecut, își are sediul în interiorul spațiului cultural independent ZUG. Fie că este vorba despre spectacole pentru adulți sau despre teatru de păpuși, despre producții bazate pe improvizație sau despre prelucrarea sau adaptarea unui text deja scris, despre punerea pe scenă a unor teme sociale sau despre experimente cu limbajul teatral, Váróterem Projekt realizează proiecte despre ceea ce îi interesează cu adevărat pe membrii trupei. Răspunsul publicului, din ce în ce mai numeros, îi asigură că interesele le sunt împărtășite și de alții.
Reactor de creație și experiment este un spațiu cultural alternativ, deschis în martie 2014, care găzduiește spectacole, expoziții, concerte, proiecții, ateliere. Asociația funcționează de asemenea ca teatru independent, producând până acum şase spectacole de teatru pentru adulți și trei pentru copii. Reactor își propune să devină o parte importantă a peisajului cultural clujean, un spațiu deschis, accesibil persoanelor de toate vârstele și din toate mediile sociale. Un obiectiv important al asociației este contribuția activă la dezvoltarea culturii independente în România, susţinerea şi dezvoltarea activităţii artiştilor, încurajarea colaborărilor culturale între artiștii români și cei din străinătate, facilitarea relațiilor între arta independentă şi instituţii culturale de stat, prin  implementarea şi derularea unor activităţi  menite să susţină dezvoltarea artistică, socială și culturală.
Teatru FiX este un Centru de Dezvoltare a Textului Dramatic, care  adună în componenţa sa actori, regizori, scenografi, coregrafi, dansatori şi performeri, în sprijinul dezvoltării textului nou de teatru şi a descoperirii unor noi mijloace de expresie artistică. Asociaţia Centrul Multimedia Teatru FiX are ca scop  promovarea şi încurajarea tinerilor artişti din domeniul producţiei teatrale,  iniţierea şi dezvoltarea legăturilor cu instituţii publice, asociaţii culturale şi alte structuri neguvernamentale pentru diversificarea ofertei culturale locale şi promovării identităţii culturale şi a tinerelor talente în domenii specifice, elaborarea de strategii pentru promovarea calităţii şi profesionalismului creaţiilor din domeniu şi promovarea în rândul publicului larg şi al utilizatorilor profesionali a creaţiilor artistice de gen.
Auăleu Teatru este o antrepriză teatrală autonomă născută dintr-un vis. Face parte din patrimoniul subcultural al orașului Timișoara și este vizitat de oameni neantrenați în sistemul cultural forțat. Nefardat, direct și frust Auăleu Teatru își continuă drumul de un deceniu, ignorând gropile și barierele. Spectacolele se joacă într-un cameră de 25mp, într-o casă veche care găzduiește Auăleu Teatru, cafeneaua Scârț Loc Lejer și de curând, Muzeul Consumatorului Comunist.  Publicul este variat și deschis, a decis singur prețul biletului prin vot liber, participă fără restricții la repetiții și înfluențează în mod direct rezultatul final al spectacolelor, pune la dispoziția trupei obiecte de recuzită, decoruri, costume, în general lucrurile de care nu mai are nevoie, iar toate fac acum parte din scenografia spectacolelor de la Auăleu Teatru.
Din noiembrie 2010, când şi-a deschis porţile, Godot Cafe-Teatru a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute și apreciate spații din zona teatrului independent bucureștean. Conceput după un model aplicat cu succes în străinătate, Godot a devenit un favorit al publicului prin atmosfera caldă și prietenoasă, de cafenea interbelică, și prin producțiile din ce în ce mai ambițioase care au demonstrat că teatrul ”de cafenea” nu este unul facil și lipsit de pretenții artistice și că îmbinarea între calitate și confort satisface gusturile unei game diverse de spectatori. Producțiilor proprii li s-au alăturat treptat un număr impresionant de spectacole găzduite, Godot Cafe-Teatru oferind oricărui artist șansa de a se exprima și devenind, astfel, un punct de întâlnire între conceptul de spațiu independent și cel de teatru de repertoriu.
Înființat în București, în 2010, Unteatru reprezintă un proiect cultural independent unic, rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat activităţilor artistice, o necesitate în contextul social-cultural bucureștean actual. Apariţia unui teatru independent înseamnă 10 % din reţeaua de teatre bucureştene. Trăsătura care conferă unicitate proiectului nostru este obiectivul exclusiv cultural de la care nu ne abatem: actul cultural de calitate, care nu se supune conceptului de teatru comercial. Teatrul funcţioneaza ca vitrină în care produsul cultural devine exponat, iar spectatorul vizitator. Suntem un teatru gazda, care îşi propune crearea in mod profesionist a vizibilitatii si a mesajelor sale, promovand tânărul artist, creându-și propriul sistem de referință si valori. Pentru că teatrul înseamna întâlnire, susținem ideea că aceasta se poate întâmpla oriunde, atâta timp cât părțile care o fac posibilă sunt prezente: actorul și spectatorul.

IndependNet urmărește anexarea altor membri la rețea – aplicația se poate face de către reprezentanții organizațiilor interesate, prin completarea unui formular http://goo.gl/forms/iVpcIwKxQx

Primul proiect al rețelei este finanțat de de Administrația Fondului Cultural Național și Departamentul pentru Relații Interetnice, și constă dintr-un schimb de spectacole între cei șase participanți, care vor fi găzduiți de colegi de rețea din alte orașe. Aceste deplasări sunt un punct esențial al IndependNet, care își propune să faciliteze în viitor alte asemenea schimburi.

Prima deplasare este la Cluj, unde ZUG și Reactor vor primi în vizită luna aceasta spectacole din Iași, Timișoara și București. Timp de trei zile consecutive, publicului clujean i se vor oferi trei dintre cele mai bune produse de la Teatru Fix, Auăleu Teatru și Godot Cafe Teatru. Programul va continua în octombrie, cu spectacole ale trupelor clujene și ale timișorenilor în vizită la Teatru Fix, în timp ce unteatru vine la Cluj, iar în noiembrie este rândul Auăleu Teatru să primească vizitatori din Cluj și Iași.
PROGRAMUL INDEPENDNET ÎN LUNA SEPTEMBRIE
Vineri, 25 septembrie, ora 20.00
2 ORE
Teatru Fix Iași vine la Reactor de creație și experiment

Regia: Florin Caracală
Cu: Stanca Jabenițan, Alex Iuraşcu, Andreea Spătaru, Ancuţa Gutui, Cătălin Ștefan Mîndru

2 ORE proiectează într-un cadru minimalist imagini ale vanitas-ului în faţa iminenței morții şi deschide
totodată orizonturi meditative asupra mediocrităţii şi zădărniciei fiinţei umane.
Frica este o stare complexă, implicată în realizarea condiţiei umane la nivelurile ei cele mai profunde. Considerat un sentiment negativ, provocat de evenimente reale sau imaginare, frica ne este necesară pentru cunoaşterea existenţei sau a sinelui deoarece, prin intermediul fricii putem trăi viaţa cu adevărat. 2 ORE investighează diversele reacţii ale omului pus accidental în faţa morţii, determinând, prin forţa ironiei, contemplarea de sine prin prisma vieţii perisabile. Frica de moarte ne stăpîneşte mai mult decât suntem conştienţi, dar ea poate fi tradusă doar prin spaima de necunoscut, sau e şi rezultatul sentimentului de vinovăţie datorită conflictelor nerezolvate?

Durata: 80 min.

Recomandat publicului cu vârsta peste 16 ani.

Sâmbătă, 26 septembrie, ora 20.00
CASA DIN COPAC
Auăleu Teatru vine la Reactor de creație și experiment

Armand Iftode – poetul, un comisar
Andreea Wolfer – țăranca
Christine Cizmaș – proprietăreasa, un comisar, crainica radio, vânzătoarea bătrână, un spectator întârziat, un critic literar, angajatoarea, curatorul din muzeu,
o fată pe plajă, rusoaica, epilogul
Ioan Codrea – taximetristul, poștașul, cioara, un milițian, un crainic radio, un preot, un comisar, un gunoier, un copil, angajatorul, Dalai-Lama, un taliban
Marian Pîrvulescu – administratorul, sperietoarea de ciori, femeia de servici, un gropar, un crâsnic,
un țigan, un copil, mătușa, un înger, un cosmonaut

Ovidiu Mihăiță – textul, înscenarea, luminile, sunetele
Radu Popovici – grafica
Gabriel Amza – foto

Parte din recuzitele, elementele de decor și costumele folosite în spectacol sunt procurate cu sprijinul publicului de la Auăleu Teatru.

Durata: 120 min.

Duminică, 27 septembrie, ora 20.00
ZIC ZAC
Godot Teatru vine la ZUG

Cu: Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Gabriel Costin
Scenografia: Andreea Săndulescu
Asistent scenografie și sunet: Alexandru Petre
Clasa prof. univ. dr. Raluca Ianegic

Light design: George Rotaru
Montaj video: Gabriel Costin
Durata: 65 minute

„Zic Zac” este spectacolul generației noastre. Vorbește despre etapele unei relații: antipatie, porniri animalice și dezbateri filosofice, sensibilitate și cruzime, frici personale și nevoia de a ne găsi jumătatea. Toate acestea sunt înglobate într-o călătorie psihedelică plină de umor și, mai ales, Muzică! „Zic Zac” este un spectacol care transpiră – și la propriu și la figurat – energie explozivă, sexualitate, umor și sensibilitate care ne învață că dacă ai carte, nu se face primăvară, că „Tăcerea este unul din argumentele cele mai greu de combătut”, că „Limba pe români îi încurcă-n gură” și că ne e frică de frică. Așadar, doamnelor și domnilor, dansați!