Lansarea primului material discografic Grigore Leșe
În turneul ,‚Hori de Primăvară’’, organizat de CIADO pentru susținerea programului ”Artă contra drog”, Grigore Leșe lansează primul său material discografic BEST OF. CD-ul includ piese celebre precum cele de cătănie, hori de dragoste, cântece despre Fecioara Maria cu acompaniament de orgă, dar și piese experimentate împreună cu trupa Sistem, cu artistul iranian Mehdi Aminian sau cu un coral bărbătesc. CD-ul se poate achiziționa doar din foaierul sălilor de concerte incluse în turneu. Fiecare spectacol, este urmat de o sesiune de autografe.
Transilvania şi Banatul vor răsuna de muzică pentru suflet în perioada 2-15 martie. Grigore Leşe, personalitate marcantă a culturii româneşti, va susţine concertele “Hori de primăvară”, în cadrul programului „Tradiţie. Istorie. Rost”. În Cluj-Napoca, evenimentul va avea loc sîmbătă, 7 martie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Studenților. Invitaţii maestrului vor fi Taraful lui Firuţă din Islaz şi Taraful din Babiciu, care vor încânta publicul cu muzica tradiţională românescă, autentică: nealterată sau modificată.
Biletele se găsesc agenția de bilete a Casei de Cultură a Studenților și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro, myticket.ro. În funcție de categorie, biletele se pot achiziționa la prețul de: 100 de lei categoria VIP, 80 de lei categoria I, 60 de lei categoria a II-a.
Turneul național Grigore Leșe – “Hori de primăvară” deschide Anul Cultural “Artă contra Drog” 2015, un proiect inițiat de CIADO România (președinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici) și Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula”.