La vară zburăm din Cluj spre litoralul românesc!
Mai țineți minte vremurile în care orice drum din nord-vestul României spre Marea Neagră presupunea „n”-sprezece ore cu trenul până în Constanța sau alte „n”-sprezece ore și răbdări prăjite pe drumurile noastre românești? Ei bine, la vară zburăm din Cluj spre litoralul românesc! Începând cu data de 17 iunie, de pe Aeroportul Internațional Cluj vor zbura aeronave în regim regulat spre Constanța.
Zborurile regulate sezoniere operate de compania aeriană Blue Air vor fi disponibile de pe aeroport, în zilele de joi și duminică, iar începând cu data de 3 iulie până în 2 septembrie 2018, zborurile vor avea 3 frecvențe pe săptămână, în zilele de marți, joi și duminică.
Perioada de operare a destinației Constanța este 17 iunie – 16 septembrie 2018, zborurile fiind efectuate cu aeronave de tip Boeing 737 seria 500, având o capacitate de 126 de locuri.
La doar o oră de zbor, ruta care conectează Clujul de Constanța, facilitează călătoriile spre litoralul Mării Negre, atât pentru clujeni, cât și pentru pasagerii din întreaga Transilvanie. De asemenea, zborul va servi dezvoltării relațiilor turistice și economice dintre cele 2 județe.
Zborul intern ce conectează Cluj-Napoca de Constanța reprezintă cea de-a 2-a rută internă a operatorului aerian Blue Air de pe Aeroportul Internațional Cluj, după București-Otopeni.