La El Toro copiii mănâncă gratuit

de | | 3 Minute

La El Toro copiii mănâncă gratuit

„Servirea prietenoasă, spațiul relaxant și confortabil, așadar, cum să nu revii cu drag?”, spune o clientă, Cristina Varo, despre El Toro, primul Steakhouse autentic din Cluj.

Deschis încă din anul 2009, El Toro Steakhouse s-a perfecționat în prepararea steak-ului de vită argentinian. De-a lungul timpului staff-ul a reușit să dobândească o mai bună pregătire profesională și să dezvolte relațiiapropiate și de respect cu clienții, colaboratorii sau furnizorii.

La restaurantul El Toro, piesa centrală este steak-ul de vită argentiniană în diverse varietăți, pregătit pe un grătar cu cărbuni și jar de lemne, situat în mijlocul restaurantului, perfect vizibil pentru toată lumea. Grătarul funcționează numai cu cărbune natural, gustul deosebit al preparatului fiind datorat, într-o oarecare măsură, și acestui fapt. De asemenea, gustul savuros al preparatului este dat şi de produsul finit al cărnii de vită care este de cea mai bună calitate. Carnea provine de la ferme din Argentina prin furnizorul austriac care este unul dintre cei mai mari din Europa. Acesta mai distribuie carne în cele mai importante restaurante europene de acest gen din Olanda, Franța, Germania, Austria, Ungaria etc.

el toro copiii mananca gratuit

El Toro este fidel principiului conform căruia mâncarea bună este pregătită din ingrediente de calitate. De aceea face eforturi zilnice pentru a se aproviziona exclusiv cu produse selecţionate. Pâinea, smântâna sau uleiul de măsline pot fi cele mai bune pe care le-aţi gustat vreodată. Salata de vinete este mai bună decât acasă, iar vinurile sunt corecte şi potrivite meniului.

Steakhouse-ul clujean este un loc plin de căldură, în care oaspeţii se pot relaxa uitând de reguli şi canoane. El Toro Steakhouse este alegerea ideală pentru un prânz sau o cină cu familia, locul unde copiii sunt răsfăţaţi cu preparate proaspete sau se pot juca într-un loc special dedicat numai lor. Adesea locul lor de joacă este ocupat de către adulţi.

el toro copiii mananca gratuit

Grija pe care cei de la El Toro o poartă celor mici s-a materializat în gratuitate la orice preparat. Astfel, pentru copiii până în 10 ani, orice preparat comandat este oferit gratuit din partea casei. Tot pentru a oferi clipe minunate celor mici, El Toro doreşte ca în luna martie să finalizeze renovarea spaţiului de joacă destinat copiilor. Spaţiul va primi o nouă înfăţişare, se va zugrăvi în culori vii pentru a fi cât mai primitor şi propice jocurilor micilor oaspeţi.

Steakhouse-ul clujean continuă, de asemenea, să acorde bonusurile pentru clienţii El Toro. Toți clienții care vin aici au din partea casei diferite gustări: pâine cu pastă de brânză, pâine cu pastă din jumări, iar grupurile mai mari de șase persoane primesc salate, salată de boeuf, salată de vinete, biftec tartar, în funcţie de disponibilitatea bucătarului.

De altfel, clienţii care servesc mâncare la El Toro apreciază calitatea preparatelor şi produselor, dar şi localul, în general. „Cea mai bună vită! Extraordinar totul, merită! Servirea, atmosfera, vinul!” (Ancuța Tusa).

Contact:
Adresa: Piata Cipariu nr 9, Cluj-Napoca (langa salonul Fistiq)
Telefon: 0731 867 777; 0364 141 698;
E-mail: [email protected]
Web: www.eltoro.ro

el toro copiii mananca gratuit 5