Jurnalul unui anonim – poveste de vară

de |

Jurnalul unui anonim – poveste de vară

Soarele își aruncă razele pe fiecare părticică a pământului și vremea este una superbă, deși abia ce au trecut furtunile. Iarba este de un verde perfect și florile multicolore încântă orice privire și dezmiardă orice simț. Liliacul era, până nu demult, regele piețelor, iar de-acum florile verii îți vor încânta privirile și simțurile. Coloristica parcurilor și zumzetul copiilor combinate cu vuietul și aglomerația orașului îți oferă senzația europeană și lejeritatea unui oraș care tinde spre perfecțiune.

Cu toate acestea, munca și rutina nu își schimbă cursul. Realizezi, uitându-te în calendar, că programările și întâlnirile care aglomerează viața de zi cu zi, sunt din ce în ce mai multe și nici o șansă de a le epuiza la terasă sau cel puțin afară unde poți și fuma. Căutând printre aceste programări momentul de respiro pe care să mi-l dedic văd că nu am mari șanse nici măcar să merg la tuns. Facebook-ul îmi amintește permanent ce făceam anul trecut pe vremea asta și parcă cotidianul mă îndeamnă să caut ceva care să mă ducă spre senzația de visător, îndrăgostit, melancolic, romantic, în ton cu căldura.

Mă uit pe fereastra biroului și îmi dau seama că sunt indicate întâlnirile la birou și nu kilometri pe jos prin căldură. Acum ceva vreme vorbeam de frigul de afară și cât de mult așteptăm căldura, așa că nici o secundă nu o să spun că nu îmi place vremea. Mereu avem ceea ce ne dorim și niciodată nu suntem mulțumiți. Așa că nu vreau să schimb lucrurile de afară, ci vreau să schimb ceva la mine în așa fel încât măcar atunci când mă uit în oglindă să simt că sunt pregătit să fac față oricărei senzații date de temperatura de afară.

Mă uit destul de rar în oglindă, așa că atunci când o fac, încerc să fiu aproape nu doar sentimental de acest anotimp, ci și prin înfățișare. Răspunsul vine automat și simplu. Mă duc să mă tund mai scurt ca de obicei sau poate și mai simplu mă duc și îi spun tipului să mă tundă cum vrea el, dar să îmi dea senzația de schimbare, de miros a plajă, de căldură, de palmieri, tricou și fuste scurte fără colanți pe sub și mai ales de briză a mării, chiar dacă avem parte doar de „briza Someșului”. Zis și făcut. Pun degetul pe telefon, că mai nou nu se spune că pui mâna pe telefon, ci doar degetul ca toate sunt cu touchscreen – și sun să fac programare.

Surprinzător, pot face asta chiar azi de la 18:00.

Perfect, îmi spun, că am oricum ultima întâlnire la 16:30 și termin exact la timp ca să fiu la programare. Sunt foarte organizat și punctual, tocmai din acest motiv la mine întâlnirile și programările au mereu un 15 minute timp lăsat pentru orice neprevăzut, ca să nu fiu pus în postura de a întârzia. De această dată, locația întâlnirii coincide cu locația salonului unde mă tund și, astfel, singurul lucru care mă poate face să întârzii sunt scările rulante sau liftul – ceea ce e puțin probabil să se întâmple. Întâlnirea decurge frumos, normal și a meritat. Ies din restaurant și urc pe scări (de fapt, eu stau, scările urcă), intru în salon și bucuria cu care mă întâmpină oamenii de acolo este de parcă l-au văzut pe Moș Crăciun. La culoarea părului meu rămâne doar Moș și de Crăciun mai vedem peste luni bune de acum.

Ne spunem fiecare ce a mai făcut în ultimele 3 săptămâni de când nu ne-am văzut, râdem și mai facem câte o glumă autoironică, iar secunda doi mă găsește pe scaunul de barber.

Ca de obicei?

Nu. De data asta te rog tunde-mă în așa fel încât să simt când ies de aici că plec în concediu.

Perfect – e răspunsul și continuarea „de când aștept să mă lași să fac asta și sunt convins că o să îți placă”. Dau jos ochelarii și de aici până la final, când o să îi pun la loc, totul e în ceață și îmi tremură fundul că nu văd nimic din ce se întâmplă în timpul acțiunii. Nu vă povestesc discuțiile, căci de la cele generale am ajuns și la lucruri mai personale, deoarece după atâtea vizite am ajuns să consider că mai am un prieten în persoana celui care mă tunde. Hai la spălat și la masaj și pe urmă ești gata. Când aud asta, îmi zic: e clar, mai am doar puțin până pun ochelarii și văd rezultatul.

Masajul la cap primit de fiecare dată după ce mă tund e divin și atât de relaxant încât îmi vine să mă tund zilnic. Înapoi la oglindă, uscat, puțină ceară și văd cum duce mâna spre oglinda aia rotundă de o pune în spatele tău să vezi cum ai ieșit inclusiv la ceafă. În momentul ăla am sărit pe ochelari, că era să le rup un braț. Pun pe nas și …. E summertime. Superb. E a doua oară în viață când m-am lăsat pe mâna bărbierului să facă ce vrea el și a ieșit bestial de data asta. Ca să înțelegeți de ce sunt așa mândru vă mai spun că după laudele primite de la mine a întors scaunul spre dreapta în direcția recepției și a spus cu o voce destul de tare cât să audă toată lumea din salon:

Maria, așa-i că schimbarea îl prinde bine?

Cred că m-am rușinat puțin, căci nu am privit-o direct în ochi pe Maria, ci am lăsat așa privirea spre pantofi, dar am ridicat capul mândru când răspunsul ei a venit: „Wow, chiar superb și arăți acum de parcă afară te așteaptă plaja”. Evident că toată lumea din salon a întors capul și cum mă cunosc cu mulți de acolo am avut sentimentul ăla de „centrul atenției”, care chiar a adus vara, căldura și mireasma de care aveam nevoie. Plătesc, mulțumesc și salut respectuos după care, la ieșire, sună telefonul.

Unde ești și în cât timp ajungi?

Acum plec de la Gett’s din Platinia și în jumătate de oră sunt acasă.

Această jumătate de oră este suficient încât să ajung cu 10 minute înainte de ora stabilită pentru cină. Să îmi fie de bine și să mă bucur de fiecare privire aruncată în oglindă care îmi va da tăria și puterea de a mă bucura de fiecare rază de soare și de fiecare moment petrecut la umbra călduroasă a unui copac bătrân din parc.

Să ne auzim cu bine,
Jurnalul unui anonim