JCI Cluj lansează „Cutia cu bucurie”
JCI Cluj lansează „Cutia cu bucurie” – campania umanitară de Crăciun prin care peste 60 de copii din medii defavorizate vor zâmbi larg în prag de sărbătoare. Voluntarii îndeamnă comunitatea clujeană să se alăture într-un demers menit să genereze emoții de ambele părți.
Organizația JCI Cluj continuă faptele bune în comunitate, după ce anul trecut a livrat aproape 100 de cadouri pentru tot atâția copii din întreg județul Cluj. Bucuria a fost pe măsură, astfel că dorința de a duce mai departe acest proiect a fost pe lista priorităților.
„În luna decembrie ne gândim și la cei mai puțin norocoși. Ne-am propus să aducem bucurie prin cadourile pe care le vom livra unor copii care poate ani la rând nu au primit niciun cadou de Crăciun. Nouă, celor din JCI, ne place să credem că nu există vreo limită și că atâta vreme cât există dorință de implicare activă, orice proiect poate prinde contur”, explică Ioana Pîrlea, președintele JCI Cluj.
Voluntarii JCI vor ajunge în grădinița care aparține de Școala Poiana Turda, acolo unde își desfășoară activitățile zeci de copii din familii care cu greu se descurcă de la o zi la alta. Pachetele vor conține jucării, rechizite, haine, produse de igienă și dulciuri.
„Noi vom fi în acest an ajutoarele Moșului pentru ca darurile de sărbătoare să ajungă în casele acestor copii mai puțin norocoși. Sărbătorile sunt despre bucuria din ochii celor mici, despre empatie și despre bunătate. Însă pentru a transforma aceste visuri în realitate avem nevoie, implicit, de sprijin. Iar împreună suntem mai buni”, spune Georgiana Țilia, project manager al campaniei.
O parte din fondurile dedicate acestei campanii provine de la ReClothing – proiectul JCI care aduce o nouă șansă hainelor, iar o altă parte o reprezintă donațiile venite din partea comunității și a firmelor partenere.
Cum vă puteți implica? Donații:
- prin Revolut sau BT Pay la 0759041959
- sau prin transfer în contul asociației JCI Active Citizens Cluj – RO04BTRLRONCRT0254378205 Banca Transilvania
Toate detaliile pot fi găsite pe site-ul https://jcicluj.ro/ și pe paginile JCI de pe rețelele de socializare.
JCI Cluj are în prezent peste 45 de membri care vor să devină mai buni în domeniul lor și în leadership, dar și să se implice în comunitate și să producă schimbări pozitive în jurul lor. La nivel internaţional, JCI (Junior Chamber International) este cea mai mare organizaţie pentru tineri lideri şi antreprenori. Are 100 de ani de existenţă, este prezentă în peste 6.000 de comunităţi locale din 120 ţări şi numără peste 200.000 de membri.
JCI are proiecte precum ReClothing – unde dăm hainelor o nouă viață, HUB-ul dedicat copiilor ucraineni – unde aceștia au parte gratuit de ateliere și workshop-uri, Serile JCI – evenimente prin care inspirăm publicul sau TOYP (Ten Oustanding Young Persons).