Jazz in the Park 2018 aduce Fanfare Ciocârlia la Cluj

de | | 2 Minute

Jazz in the Park 2018 aduce Fanfare Ciocârlia la Cluj

Primul nume de răsunet anunțat pentru Jazz in the Park 2018 este Fanfare Ciocârlia, formația care a uimit publicul cu stilul ei balcanic, exuberant, dinamic și plin de viață.

Trupa a cântat la unele dintre cele mai renumite festivaluri de muzică din lume și a avut concerte aproape peste tot pe glob, de la Statele Unite ale Americii, Europa și Asia. Membrii fanfarei sunt considerați pionieri ai genurilor Balkan Brass și Balkan Beats. Stilul lor unic le-a asigurat popularitatea pe plan internațional. Mai mult, albumul lor „Onwards To Mars” a fost premiat la Songlines Music Award drept cel mai bun album european lansat în 2017.

Concertul susținut de Fanfare Ciocârlia va avea loc duminică, 1 iulie, în Parcul Central din Cluj.

11 Zile de Jazz și voie bună în parc

De la șapte zile, festivalul crește anul viitor la 11 zile de desfășurare. Astfel, Concursul Internațional Jazz in the Park va avea loc, pentru prima dată în weekend, de vineri și până duminică, în perioada 22-24 iunie 2018. Vor urma concerte pe bilete și reprezentații stradale, iar timp de patru zile, concertele vor avea loc pe scenele din Parcul Central, în perioada 28 iunie – 1 iulie.

O altă trupă confirmată pentru Jazz in the Park 2018 este Moonlight Breakfast. Este una dintre puținele formații românești care au reușit să se impună ca un nume important pentru scena muzicală din Europa. Stilul trupei este fresh, electro, beat, nu-Jazz și swing. Concertul lor va avea loc în Parcul Central din Cluj, în 30 iunie 2018.

La ediția din 2018 va concerta în parc și A-C Leonte, trupă care semnează Reveries, un proiect care combină jazzul cu muzica electronică, psihedelică și experimentală. Ana-Cristina Leonte este una din cele mai importante cântărețe și compozitoare din noua generație a muzicii românești.

Trio-ul JazzyBIT aduce la festival o combinație energică de jazz și rock, presărată cu blues, latin și funk. Formația a obținut premiul pentru debut al Fundației Muzza din București și a ajuns pe locul 9 în topul muzicii românești “Muzici și Faze”. Concertul va avea loc în 30 iunie.

Prima zi de concerte din Parcul Central va fi deschisă joi, 28 iunie, de câștigătorii Concursului Jazz in the Park, Antal Gabor Trio. Anul acesta a apărut primul lor album, Whirl, care conține nouă creații proprii iar prestațiile trupei sunt reprezentate de improvizații vii, teme melodioase, elemente moderne de ritm și o ambianță variată.

Noutățile festivalului pot fi urmărite pe pagina oficială de Facebook Jazz in the Park.