Jazz in the Park se ține în 2021: primele bilete au fost puse în vânzare

de | | 4 Minute

Jazz in the Park se ține! Organizatorii dau primele informații despre locurile principale de desfășurare a festivalului și pun primele bilete în vânzare

Chiar dacă măsurile anunțate de autorități în 14 mai nu au venit deloc în ajutorul operatorilor culturali și nu au definit un cadru predictibil în care să se poată desfășura anul acesta evenimentele în aer liber, organizatorii Jazz in the Park au luat decizia de a continua pregătirile pentru ediția din acest an a festivalului, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 2-5 septembrie 2021.

„Este important pentru noi să mergem înainte cu organizarea Jazz in the Park. Festivalul e mai mult decât un job, a devenit stilul nostru de viață, ceva ce ne definește și, dacă ne oprim, e ca și cum am înceta să fim noi înșine. Toate cât s-au întâmplat în ultimul timp au pus o presiune negativă pe noi și organizarea festivalului, chiar și în forma lui adaptată, este un mod de ne vindeca, de a ne reveni.

Jazz in the Park fiind un eveniment cu acces liber și cu foarte mulți participanți, ne-a fost clar încă de anul trecut că nu vom putea reveni la formatul care l-a consacrat decât atunci când nu va mai exista nicio restricție. Din acest motiv ne-am reorganizat total și am avut norocul să facem asta în paralel cu evoluția restricțiilor, încercând să anticipăm un format nou de festival, pe care să construim o poveste diferită, dar în același spirit în care ne-am obișnuit publicul. Am fost inspirați și norocoși, din acest punct de vedere însă asta nu face situația noastră mai puțin dificilă. Revenind la festival, suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun. Chiar dacă locul nu va fi același, suntem aceiași oameni din spate, energia pozitivă va fi la fel de bună”, a explicat Alin Vaida, director executiv Jazz in the Park și organizator al festivalului.

O parte importantă a pregătirilor pentru festival a vizat stabilirea locurilor în care publicul se va întâlni cu jazzul, dat fiind că situația pandemică nu mai permite desfășurarea festivalului în Parcul Central din Cluj-Napoca, așa cum s-a întâmplat timp de șapte ani. Astfel, organizatorii au stabilit că Jazz in the Park va avea anul acesta ca principale spații de desfășurare Parcul Etnografic, Iulius Parc și Campusul USAMV. Acestor nuclee li se va alătura un al patrulea, care urmează să fie ales în curând.

În timpul festivalului, în fiecare curte din Parcul Etnografic va fi o sărbătoare. Fiecare gospodărie va găzdui o poveste, spusă fie prin intermediul muzicii, fie prin activitățile relaxante pe care echipa Jazz in the Park le va pregăti pentru public. Momentele din timpul zilei vor funcționa ca un catalizator pentru concertul mare al fiecărei seri.

Iulius Parc va fi scena dedicată trupelor și artiștilor români de jazz, gândită special pentru a veni în sprijinul industriei muzicale locale și de a susține, de asemenea, artiști din toată țara. De altfel, pe lângă concerte, în festival vor exista mai multe activități în care vor fi implicați în mod direct pe artiștii români de jazz.

Campusul USAMV va fi gazda unui picnic cum nu s-a mai văzut! Sute de pături întinse pe iarbă, o piață mare de artizani, muzică de pe viniluri și concerte relaxante – de toate acestea se vor putea bucura participanții la festival care vor veni în Campus.

Va exista, de asemenea, și o scenă dedicată pianului – Piano Stage, unde se vor putea asculta genuri muzicale diferite, de la cele clasice la cele mai excentrice, dar care vor avea ca element comun cel mai cald instrument, pianul.

Pe lângă toate cele de mai sus, festivalul va adăposti evenimente pentru copii, târg de artizani, prezentări de echipamente muzicale, târg de viniluri, precum și concerte în alte locuri speciale din oraș. Mai mult de atât, anul acesta festivalul se va deschide și pentru alți organizatori care își vor putea face propriile evenimente sub tutela Jazz in the Park.

S-au pus în vânzare primele bilete pentru festival

Un capitol esențial în desfășurarea pregătirilor îl constituie și punerea în vânzare a biletelor pentru festival. Astfel, iubitorii pătimași ai jazzului și susținătorii festivalului au avut posibilitatea să achiziționeze bilete și abonamente Early Bird. Biletele Early Bird, al căror preț începea de la 30 lei / zi, au fost epuizate în numai o zi!

Prin urmare, momentan sunt disponibile biletele de tip Presale – pe platformele Entertix și MyTicket.

„Asigurăm publicul că vom returna automat banii pe bilete în cazul în care vor surveni modificări în festival din cauza restricțiilor guvernamentale sau din alte cauze care nu țin de participanții la festival. Luăm această măsură pentru a-i încuraja pe oameni să-și cumpere din timp biletele. Ne ajută și pe noi să știm la ce număr de persoane să ne așteptăm, iar publicului îi dă încredere să cumpere bilete la un eveniment organizat în pandemie”, a mai spus Alin Vaida.

jazz in the park 2021 va avea loc in toamna

Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan care are loc în Cluj-Napoca. În cei opt ani de existență, Jazz in the Park a adus la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artiști de pe aproape toate continentele, devenind foarte repede unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. Pe scenele lui au concertat artiști precum Marcus Miller, Judith Hill, Ghost Note, Richard Bona, Bill Laurance, Dhafer Youssef, Robert Glasper, Nouvelle Vague sau Hindi Zahra.

Fondat în 2013 de Fapte, Jazz in the Park s-a poziționat încă de la început ca un eveniment al comunității, bazat pe susținere și încredere reciprocă. Această relație s-a consolidat prin diferite inițiative, cea mai reprezentativă fiind Fondul Jazz in the Park, care a reușit să întoarcă în comunitate, pentru diferite proiecte socio-culturale, peste 70.000 de euro strânși prin intermediul biletelor neobligatorii.

În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei ’’Best Small European Festival’’ la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards, devenind astfel primul festival de jazz din România care a obținut o distincție la acest eveniment. Din 2018, festivalul Jazz in the Park este membru al European Jazz Network.

Website | Facebook | Instagram


Comunicat de presă