Jazz in the Park: pentru prieteni

de | | 2 Minute

Jazz in the Park: pentru prieteni – 3.000 de clujeni s-au bucurat de concertele Jazzybirds și Vița de Vie

Festivalul Jazz in the Park a revenit în inima Clujului pentru o zi cu două concerte speciale: Jazzybirds și Vița de Vie. Evenimentul a fost primit cu brațele deschise de aproximativ 3.000 de clujeni, persoane de toate vârstele.
Platoul din spatele brațului nordic al Clădirii Casino s-a umplut de persoane voioase, pături și hamace, seara fiind deschisă de concertul clujenilor din trupa Jazzybirds, la ora 19.00. Vița de Vie a urcat pe scenă o oră mai târziu, în aplauzele publicului. Cele două formații ar fi trebuit să concerteze la Cluj-Napoca în luna iunie, în cadrul primei ediții a Jazz in the Park, însă deoarece vremea nu a ținut cu organizatorii și publicul în cea de-a doua zi de spectacole, acestea au fost amânate. Organizatorii, compania Fapte, au decis să organizeze o nouă zi de festival ieri, 11 august, pentru a readuce cele două trupe în fața publicului, așa cum au promis.
Adrian Despot, solistul Vița de Vie, s-a bucurat de faptul că acest concert de promovare a noului album a avut loc într-un cadru deosebit. „E pentru prima dată când la Cluj cântăm acustic, celelalte două dăți nu am avut noroc”, a spus acesta. „Apreciem mult ideea Jazz in the Park și ne dorim ca acest festival să aibă cât mai multe ediții de acum înainte”, a completat el.
Astfel s-a încheiat prima ediție a festivalului Jazz in the Park, care a adunat, în total, în luna iunie și ieri, peste 20.000 de iubitori ai naturii și ai muzicii de calitate. Următoarea ediție va avea loc anul viitor, în perioada 13-15 iunie.
Prezentarea video a primei ediții: http://vimeo.com/72175480

Festivalul Jazz in the Park este organizat de asociația clujeană Fapte (www.fapte.org), producătoare de evenimente culturale și educaționale. Între evenimentele organizate de Fapte se numără și Târgul de Cariere (cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România), Photo Romania (cel mai important festival de fotografie din Europa de Est) și festivalul cultural Miraje (cu și pentru tinerii cu dizabilități).
Parteneri: BRD, Perla Harghitei, PMA, SDL Language Weaver. Eveniment susținut de Primăria Cluj-Napoca, Youth Cluj-Napoca, Audi, Autoworld, Pepsi, Hilton, Iulius Mall, Biciclete Pegas, Samyang, FSpot, Segafredo și Vitrina Advertising.
Jazz in the Park este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și co-finanţat prin programul Tineret în Acţiune.