Expoziție cu peste 170 de instalații luminoase, în Iulius Parc: tigri, delfini, un pui de elefant în mărime naturală și alte creații, la „The Glowing Garden”

de | | 2 Minute

Expoziție cu peste 170 de instalații luminoase, în Iulius Parc: tigri, delfini, un pui de elefant în mărime naturală și alte creații, la „The Glowing Garden”

Magia sărbătorilor de iarnă este percepută diferit de fiecare dintre noi, astfel că la Iulius Mall ne-am propus să creăm o lume magică, unde toți membrii familiei, indiferent de generație, vor păși într-un tărâm fermecat. O expoziție cu peste 170 de instalații luminoase, reprezentând animale, unele chiar în mărime naturală, flori și multe alte creații magice pot fi admirate în Iulius Parc, începând din acest weekend.

„The Glowing Garden” recreează tradiționalele felinare chinezești de Anul Nou, care au impresionat întreg mapamondul. În perioada 16 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024, Iulius Parc va găzdui peste 170 de instalații luminoase. Animale, printre care și un pui de elefant în mărime naturală, tigri în junglă, delfini sau păsări flamingo, grădini cu fructe gigant, personaje din basme sunt câteva dintre creațiile expuse în Iulius Parc. Figurinele sunt luminate cu becuri LED, pentru un consum responsabil de energie electrică.

Expoziția va fi deschisă zilnic, în intervalul orar 16.00 – 22.00, iar achiziționarea biletelor se face la zona special amenajată în Iulius Parc. Prețul unui bilet pentru adulți este 35 de lei, pentru copii și pensionari este de 30 de lei, iar un pachet pentru o familie formată din doi adulți si doi copii este de 120 de lei. Copiii sub 3 ani au intrarea gratuită. Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului.

„The Glowing Garden” este o expoziție realizată de Agenția Coco, alături de ingineri și designeri din diferite țări.

„Organizăm astfel de evenimente în toată lumea, iar faptul că am reușit să facem posibilă expoziția dedicată tradițiilor chinezești este o onoare pentru noi. Indiferent de țara în care ne aflăm, magia figurinelor strălucitoare are același efect pentru fiecare vizitator: îl transportă înapoi în copilărie, unde totul este posibil. Cred că fiecare dintre vizitatori va fi surprins de expoziție și va pleca din «The Glowing Garden» cu un zâmbet larg”, a declarat Dan Firoiu, proprietar al Coco Agency.

Vino în Iulius Parc și retrăiește magia basmelor, la „The Glowing Garden”!


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.