Istorii din județ: Pompierii din orașul Gherla
Județul Cluj are bogății multe: oameni, istorie, artefacte valoroase, monumente de arhitectură unice, tradiții frumoase. Unele lucruri sunt cunoscute mai mult, altele sunt oarecum lăsate într-un con de umbră. Situația aceasta nu este în mod obligatoriu o dovadă a lipsei de interes ci, mai degrabă, expresia rutinei: vedem aceste lucruri des și ne par atât de familiare încât ajungem să credem că din alte ipostaze nu le mai putem descoperi.
Micuța și boema localitate din județul Cluj
Gherla – micuța și boema localitate din județul Cluj este renumită pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Aici se regăsesc numeroase monumente de arhitectură barocă, aici se află situri arheologice care coboară în timp până în neolitic, aici se află o comunitate puternică de armeni, și tot aici este atestat documentar primul serviciu de pompieri civili din România.
Pompierii din orașul Gherla
Despre pompierii de la Gherla se cunoaște că au o tradiție istorică ce coboară adânc în timp, fiind primul și cel mai vechi serviciu de pompieri civili de la noi din țară, atestat în 1778. Evoluția acestuia este intim legată de parcursul istoric al orașului și, implicit, de dezvoltarea întregii regiuni. Astfel, odată cu transformarea așezării într-un veritabil centru urban, fapt ce sa produs la sfârșit de secol XVII – început de secol XVIII, apar și primele reglementări privind utilizarea focului, menite să prevină situațiile generatoare de incendii.
Organizarea administrativă și ulterioarele reglementări juridice desfășurate pe întreg cuprinsul Imperiului Habsburgic au determinat apariția, la data de 3 iulie 1787, a unor măsuri de prevenire și stingere a incendiilor valabile pentru localitățile din județul Cluj. La scurt timp, la data de 31 octombrie 1787, administrația orașului Gherla concepe propriul proiect de instrucțiuni privind prevenirea situațiilor de incendiu, valabil și aplicabil în raza orașului.
Mai târziu, se decide ca responsabilitatea legată de controlul gospodăriilor, prăvăliilor și atelierelor să revină unui funcționar desemnat anume pentru acest scop, care mai avea ca și sarcină luarea unor măsuri concrete, utile pentru prevenirea situațiilor de incendiu.
Transformarea orașului – noi măsuri de prevenire a incendiilor
Stabilirea armenilor în orașul Gherla s-a făcut simțită în toate domeniile inclusiv și sub aspectul siguranței și protecției împotriva incendiilor. Astfel, în acest caz, schimbul de bune practici s-a realizat în sensul impunerii unor măsuri mai stricte pentru protecția orașului împotriva acestui cataclism uman.
În 1714, primul consiliu armenesc din oraș hotărăște ca funcționarul responsabil cu prevenirea incendiilor, pe lângă control, va trebui să desfășoare și acțiuni de instruire specifice, având și obligația de a gestiona acțiunile de intervenție. Trei ani mai târziu, comunitatea armenească din Gherla decide organizarea unei echipe de pompieri voluntari, responsabili cu acțiunile de supraveghere, prevenire și stingere a incendiilor, în zilele în care erau organizate târgurile aveau misiunea de a supraveghea tarabele cu mâncare caldă iar în cazul inundațiilor, de a stăvili apele ieșite din matca râurilor. Ceea ce este extrem de interesant și transpare din documentele vremii se referă la faptul că această funcție era încărcată cu puternice conotații filantropice și era considerată un gest de ajutorare a aproapelui care trebuia făcut cu toată responsabilitatea, inclusiv cu prețul propriei vieți.
Elaborarea unui regulament special pentru pompierii voluntari s-a produs în toamna anului 1728. Jumătate de secol mai târziu, formația de pompieri este reorganizată conform unui regulament propriu, comisia orășenească de coordonare a acţiunilor pentru prevenirea şi stingerea incendiilor își mărește numărul de membri, este desemnat un președinte iar acest moment semnifică apariția formației civile de pompieri a orașului Gherla.
Un deceniu mai târziu, în 1788, formațiunea de pompieri voluntari din orașul Gherla capătă personalitate juridică în baza „Regulamentului pompierilor pentru Transilvania”, act emis de împăratul Iosif al II-lea. În baza acestui document, formațiunea de pompieri și-a stabilit structura organizatorică și operativă care, cu modificări nesemnificative, a fost păstrată până în prezent.
Asumarea rolului de salvator
Ocuparea acestui post chiar dacă, la început, nu era remunerat financiar era o chestiune serioasă. Persoanele care urmau să ocupe această funcție trebuiau să aibă o conduită morală ireproșabila, să aibă rezistență fizică sporită și să se bucure de respectul comunității. În caz de abateri de la normele de conduită, pompierii puteau fi destituți din această funcție iar acest fapt atrăgea o scădere drastică a influenței celui vizat în cadrul comunității.
De asemenea, salvatorii aveau obligația de a participa la ședințele de pregătire de specialitate, consiliul orășenesc asigurându-le uniforma, însemnele specifice, le punea la dispoziție spațiile în care să își desfășoare munca, și stabilea, ulterior, modalitățile de remunerare – în bani sau în natură.
Pompierii și comunitatea
La nivel de comunitate s-a promovat măsuri de responsabilizare a fiecărui citadin, care trebuia să participe activ la stingerea focului, clădirile cele mai înalte din oraș trebuiau să dispună de un turn de observație, semnalizarea incendiilor se făcea cu fanioane roșii și negre, pe timp de zi, și cu felinare cu sticlă vopsită în roșu, pe timp de noapte, atenționarea prin bătăile clopotelor, iar proprietarii de imobile aveau obligația de a avea vase mari și uneltele necesare stingerii incendiilor. Cetățenii orașului mai aveau obligația să colaboreze cu pompierii în acțiunea de stingere a incendiilor și, de asemenea, să asculte și să respecte indicațiile acestora.
Retrospectiv privind, un exercițiu de istorie este oricând bine-venit și chiar util pentru că ne ajută să redescoperim însemnătatea unor lucruri care ne sunt astăzi indispensabile în societate. Analizând lucrurile dintr-o altă perspectivă, realizăm încărcătura istorică valoroasă a comunității din care ne revendicăm iar acest lucru nu poate decât să ne stârnească sincere sentimente de admirație pentru patrimoniul istoric și cultural al județului nostru.
