Artista clujeană Irina Dumitrașcu Măgurean, în rezidență la Frans Masereel Centrum din Belgia
Artista clujeană Irina Dumitrașcu Măgurean se va afla timp de patru săptămâni în Belgia, în cadrul unei rezidențe câștigate prin concurs. La Frans Masereel Centrum din orașul Kasterlee, în cursul lunii septembrie, artista va munci la un proiect care se va concentra pe amintire și rolul pe care aceasta îl joacă în devenirea noastră.
“Pe de o parte, avem amintiri stocate undeva, pe care nu le putem identifica sau accesa, dar care au lăsat urme în comportamentul și sentimentele noastre. Pe de altă parte, avem amintiri foarte vii sau recreăm amintiri pe baza unor povești pe care ni le spun alții despre noi – de exemplu amintirile din copilărie”, punctează Irina Dumitrașcu Măgurean.
“Amintirea este parte din viața noastră cotidiană și sunt interesată de modul în care noi interacționăm cu ea. Pentru proiect voi folosi fotografii – făcute de mine, dar și fotografii de familie, fotografii găsite – și le voi pune în legătură cu obiecte sau sentimente”, detaliază artista. “Vreau să lucrez cu tehnici grafice pentru că mi se par potrivite pentru rezultatul pe care îmi imaginez că-l va avea proiectul. Am nevoie de ceva concret, ceva palpabil în contrast cu efemeritatea amintirii. Tehnicile grafice pot oferi o flexibilitate mai mare decât o simplă fotografie tipărită. Dintotdeauna am dorit să învăț mai multe despre tehnici tipografice și cred că aceasta va fi o bună ocazie pentru mine de a-mi lărgi aria de aptitudini, dincolo de punctul final al proiectului”, concluzionează Irina Dumitrașcu Măgurean.
Rezidența Irinei Dumitrașcu Măgurean este susținută de Institutul Cultural Român.
Mai multe despre Frans Masereel Centrum, unde se utilizează și se dezvoltă tehnici și procedee precum serigrafia sau litografia, puteți afla de pe websiteul oficial: www.fransmasereelcentrum.be.
Irina Dumitrașcu Măgurean trăiește și creează în Cluj-Napoca. Predă la la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și este membru al Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule. Irina a studiat ca bursier în Berlin, Praga, Salzburg și Budapesta. Între expozițiile ei se numără “Zooming” – Berliner Liste, Berlin, “Retratos de Natureza Rumena em Lisboa”, la Muzeul Apei, Lisabona, cu sprijinul ICR, “De aproape” – împreună cu Rie Kuroda (Berlin/Tokyo), Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, „Intro” – instalație, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca.
Irina Dumitrașcu Măgurean – identitate online: