Cinci întrebări despre Parcul Est din Cluj – cel mai mare parc al orașului

de | | 2 Minute

Care este opinia clujenilor privind Parcul Est? | Chestionar online

Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică Cluj (CIIC) inițiază o serie de consultări publice ale cetățenilor interesați cu privire la Parcul Est și la proiectul acestui viitor parc din municipiu.

Astfel, ca primă etapă în seria de consultări publice, clujenii sunt invitați să participe la un chestionar electronic pentru a răspunde unor întrebări generale cu privire la felul în care consideră potrivit să fie abordate funcțiunile acestui nou proiect verde, de amploare, al orașului, înainte de a se intra în detaliile tehnice ale proiectării sale.

Foto sus: Marius Oprea

Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, urmează să organizeze un concurs de soluții pentru viitorul parc Est. Consultarea publică este menită să ajute în dirijarea unei teme care să răspundă nevoilor viitorilor utilizatori – creșterea calității vieții în cartierele învecinate și diminuarea impactului ecologic al expansiunii urbane prin păstrarea biodiversității unei zone spectaculoase și extrem de valoroase prin caracterul ei sălbatic.

Chestionarul este intitulat „Cinci întrebări despre parcul Est din Cluj-Napoca”, iar întrebările la care se solicită opinia celor interesați urmăresc să contureze profilul viitorului parc, de la dotările pe care acesta ar trebui să le aibă (terenuri de sport, alei, plantații ornamentale, porțiuni de natură sălbatică, unități de alimentație publică etc), la beneficiarii acestuia și la gradul de prioritate pe care îl reprezintă pentru oraș.

„Începem prima etapă a procesului de consultare publică în urma căruia vom redacta tema de concurs pentru cel mai mare parc al orașului: Parcul Est. Consultarea scrisă se va încheia în data de 10 ianuarie 2020. Rezultatele acestei etape vor fi prezentate în cadrul unei dezbateri publice ce va fi organizată sub egida Centrului de Inovare și Imaginație Civică. Prin aceste instrumente de guvernanță participativă, încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru viitorul Parc Est”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca și, totodată coordonatorul CIIC.

Chestionarul poate fi completat online, pe site-ul primăriei Cluj-Napoca, aici și pe pagina oficială concursului, aici.

De asemenea, exemplare tipărite ale chestionarului vor putea fi solicitate spre completare de către cei interesați la orice Primărie de cartier sau la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților, nr.7.

Acest demers este parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, pe care municipalitatea îl implementează din această vară și care este finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).

Proiectul ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’ vizează implementarea de măsuri privind adaptarea structurilor administrative existente, optimizarea proceselor orientate către cetățeni, prin crearea accesului online la serviciile administrației publice locale, precum și utilizarea Centrului de Inovare și Imaginație Civică în planificarea strategică a proceselor de inovare socială, pentru creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor oferite cetățenilor municipiului Cluj-Napoca.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link: https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/centrul-de-inovare-si-imaginatie-civica/

Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) a fost lansat în urmă cu doi ani, fiind un laborator de idei, permanent, în care se dezvoltă și se testează diferitele forme de colaborare între actorii din oraș, cu scopul de a încuraja participarea clujenilor la viața orașului și de a promova discuții privind proiectele de dezvoltare urbană.

Biroul Mass-media
Primăria Cluj-Napoca