A doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare. Peste 850 de locuri sunt disponibile la Cluj

de | | < 1 Minute

A doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare. Peste 850 de locuri sunt disponibile la Cluj.

Miercuri a început, în România, a doua etapă a înscrierilor la clasa pregătitoare. Părinţii urmează să depună dosare la şcoli în perioada 30 martie – 8 aprilie, afişarea rezultatelor urmând a fi făcută pe data de 15 aprilie, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei.

În județul Cluj mai sunt diponibile, pentru această etapă, din totalul de 6.700 de locuri libere, doar 854, dintre care aproximativ 150 de locuri fiind disponibile în comunele și satele din județ, potrivit site-ului Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

30 martie – 8 aprilie este perioada în care se depun cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

După aceea, în perioada 11-15 aprilie, se va face procesarea cererilor, la nivelul unităţilor de învăţământ, în limita locurilor disponibile. Pe data de 15 aprilie se vor afişa, în unităţile de învăţământ, listele finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.

În perioada 19-22 aprilie se vor centraliza şi soluţiona, de către inspectoratul şcolar, cererile părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

În urma primei etape de înscriere la clasa pregătitoare (29 februarie – 18 martie), la nivelul României, din totalul celor 168.220 de cereri depuse, au fost admise 166.698 (99,1%), potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei.

Dan Porcuțan
Redactor Cluj.com