INMATES, o instalație artistică a solitudinii

de | | < 1 Minute

INMATES, o instalație artistică a solitudinii

În luna februarie, vom putea asista la o instalație artistică aparte, realizată de către actorul Dan Boldea, împreună cu coordonatorul său artistic Adelina Bulibașa. Este vorba despre instalația „INMATES”, o instalație audio-video care are ca temă viața în pușcărie. În cadrul acestei instalații, privitorii vor putea asista la povești ale unor pușcăriași din România și din America, prin intermediul unor înregistrări audio-video și prin scrisori scrise de către aceștia.

Instalația de artă „INMATES” ocupă o cameră întreagă pe care privitorul trebuie să o traverseze pentru a se implica pe deplin în lucrarea artistică. Această instalație este concepută pur și simplu pentru a fi parcursă și contemplată. Autorii nu și-au propus să creeze o lucrare artistică care să aducă o conluzie clară, ci mai degrabă să inducă celui care participă la lucrare, o anumită stare, o experiență aparte, o incursiune în ceea ce înseamnă să fii prizonier în contemporaneitate.

Lucrarea poate fi văzută în data de 03 februarie 2023, la Centrul Comercial CENTRAL, la ultimul etaj, în sala DIA. Proiectul a fost realizat împreună cu artiștii Iustin Filip, Robert Kocsis și Diana Aldea.

Pentru mai multe detalii și rezervări, accesează evenimentul online!