Începe Târgul de Crăciun de la Cluj! Primii pași spre energia verde, 44 zile de relaxare, 120 ore de concerte, teatru și întâlniri de poveste

de | | 5 Minute

Începe Târgul de Crăciun de la Cluj!

Târgul de Crăciun își deschide porțile vineri, 18 noiembrie, în Piața Unirii din Cluj. Până în 31 decembrie, kilometrul zero al Clujului se transformă într-un loc magic de relaxare și sărbătoare în care cei mici și mari sunt așteptați să se bucure de atmosfera Crăciunului.

„Pregătim o ediție în care tema e relaxarea. Cred că toți avem nevoie de relaxare, după doi ani atât de grei și de complicați. De bucurie în stare pură, ca-n copilărie. Și ce moment poate fi mai potrivit dacă nu chiar cel în care tocmai ne aflăm? Vă așteptăm la târg cu bucurii pentru oameni mari și mici: concerte, întâlniri cu personaje de poveste, povești, teatru, ateliere creative, vizite în Căsuța Moșului, iar Tramvaiul lui Moș Crăciun revine pe șine chiar din prima zi de târg”, spune Mihai Oprean, organizatorul evenimentului.

Energie verde la Târgul de Crăciun din Cluj: panouri fotovoltaice pentru un eveniment sustenabil

Târgul de Crăciun și Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu dezvoltatorii de proiecte solare mari Parapet.ro, fac primii pași pentru reducerea consumului de energie în cadrul unui eveniment public, prin montarea de panouri fotovoltaice pe căsuțele existente în târg.

Energia regenerabilă produsă astfel scade costurile târgului, care cu timpul va deveni un eveniment sustenabil din punct de vedere al eficienței energetice.

Targul de Craciun Cluj 2022 (3)

Peste 120 de ore de muzică, din 18 noiembrie și până în 31 decembrie

Zeci de concerte vor avea loc pe scena amplasată în Piața Unirii.

Vor concerta, printre alții, Voltaj, Direcția 5, Iuliana Beregoi, Alexandra Ușurelu, Semnal M, Blue Ink Jazz Quartet, Vibes Live Band, Școala de muzică Rock Academy, Școala de Muzică Voltaj Academy, Școala de muzică Music Hub, Kids Sing Academy, Școala de Muzică The Beat, Timothy Kross, Incubatorul de Muzică și Incubatorul de Folclor, Zestrea Ardealului, Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor), Florian Roșan, Gadjo Dilo, Ministar, Maria Golban Șomlea și Paula Rad.

Lor li se vor alătura zeci de coruri și grupuri de colindători de la grădinițele, școlile și liceele din oraș.

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula pe toată durata târgului, între orele 16:00-18:00, pe traseul Gară-Bucium, iar în unele zile, chiar și Moșul îi va întâmpina pe cei mici.

Căsuța lui Moș Crăciun vă așteaptă în vizită, tot la târg, unde puteți lăsa și scrisoarea pentru moș.

86 de căsuțe cu bunătăți și cadouri de la producători locali, caruselul, bradul împodobit, roata panoramică și poveștile la gura sobei vin să completeze decorul de poveste și să ne ofere zeci și zeci de motive să nu ratăm experiențele acestei ediții.

În plus, Radioul Răcnetul lui Rudolf va difuza cele mai frumoase piese de Crăciun și poate fi ascultat zilnic în Piața Unirii și online pe www.familiondecraciun.ro

Targul de Craciun Cluj 2022 (1)

Voltaj deschide vineri ediția 2022

Târgul de Crăciun își deschide porțile vineri la ora 18:00, iar o oră mai târziu e programată aprinderea iluminatului de sărbători din Piața Unirii.

De la ora 19:15, una dintre cele mai iubite formații din România deschide evenimentul. E vorba despre Voltaj, prima trupă care urcă anul acesta pe scena târgului. Tot vineri începe să circule și Tramvaiul lui Moș Crăciun și încep toate activitățile din târg.

Sâmbătă, în a doua zi, e de neratat concertul Direcția 5, iar duminică încep Poveștile la Gura Sobei, teatrul de păpuși și concertul Vibes live band.

Întregul program va fi disponibil pe pagina de Facebook a Târgului de Crăciun și pe pagina evenimentului.

Târgul de Crăciun de la Cluj este organizat de Bigtime Production și Club Arena, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Visit Cluj. Colindat de Europa FM. Decorat de ING Bank, Nagarro, Parapet.ro, Iulius Mall, Compexit, Mera Resort, Super Com, Bitstone.

Începe Târgul de Crăciun de la Cluj 2022

Programul artistic al Târgului de Crăciun 2022

Vineri, 18 noiembrie

19:00: Deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv în Piața Unirii
19:15: Voltaj

Sâmbătă, 19 noiembrie

20:00: Direcția 5

Duminică, 20 noiembrie

18:00: Povești la Gura Sobei – “Apolodor”.
19:00: Teatru de păpuși “Ursul Păcălit de vulpe”
20:00: concert Vibes live band

Marți, 22 noiembrie

19:00: High Velocity

Joi, 24 noiembrie

18:00: Blue Ink Jazz Quartet

Vineri, 25 noiembrie

19:00 – 21:00: Școala de muzică Music Hub

Sâmbătă, 26 noiembrie

20:00: Școala de muzică The Beat
21:00: Timothy Kross

Duminică, 27 noiembrie

18:00: Povești la Gura Sobei
19:00: Incubatorul de muzică, invitat special Horațiu Haiduc
20:00: Incubatorul de folclor
20:30 – 22:00: Zestrea Ardealului cu Diana și Ionuț Lupuț, Alexandra Vereș, Mădălina Rus, Iulia Maier și Adrian Socaciu

Miercuri, 30 noiembrie

19:00: Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor) – muzică populară și cântece patriotice

Joi, 1 decembrie

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Vineri, 2 decembrie

19:00: Școala de muzică Rock Academy

Sâmbătă, 3 decembrie

19:00 – 21:00: Școala de muzică Voltaj Academy

Duminică, 4 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei
19:00: Paul Rad
19:30: Biserica Harul Domnului

Luni, 5 decembrie

17:30: Vine Moș Crăciun în Piața Unirii
19:00: Spectacol muzical Pinocchio
20:00: Iuliana Beregoi

Marți, 6 decembrie

17:30: spectacol cu Majoretele LA LA LOVE
18:00 – 19:30: Grădinița Bambi

Miercuri, 7 decembrie

19:00 – 20:00: concert de colinde Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor)

Joi, 8 decembrie

19:00 – 20:00: Corul Oastea Domnului
20:00 – 20:30: Muzică populară și colinde cu Florian Roșan

Vineri, 9 decembrie

19:00 – 19:30: Kids Sing Academy
19:30 – 20:00 : Mădălina Mureșan, Elisabeta Guzu și Lucia Sucală
20:00 – 21:00: Gadjo Dilo

Sâmbătă, 10 decembrie

18:00 – 19:00: Ministar
19:00 – 20:00: Alexandra Ușurelu
20:00 – 21:00: Liceul Octavian Stroia

Duminică, 11 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei
19:00: Semnal M
20:00: Urban Dance Lab și Fit Lab

Marți, 13 decembrie

18:30 – 19:00: Corul de copii Alegria
19:00: Corul Școlii ”Liviu Rebreanu”

Miercuri, 14 decembrie

18:30 – 19:00: Grup Folcloric Flori din Apuseni
19:00: concert de colinde și folclor cu Nicolae Turcu

Joi, 15 decembrie

18:30 – 19:00: Corul Școlii ”Mihai Eminescu”
19:00 – 21:30: Liceul Elf

Vineri, 16 decembrie

18:00 – 19:00: concert de colinde Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor)
19:00 – 21:00: Școala Populară de Arte Tudor Jarda

Sâmbătă, 17 decembrie

19:00: Kinds Sing Academy
19:30 – 20:15: Denisa Blaga și Ansamblul Meseșul

Duminică, 18 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei
19:00: Teatru de Păpuși Scufița Roșie
20:00: Corul Sfânta Cecilia a Bisericii Sfântul Mihail

Luni, 19 decembrie

18:30: Denisa Blaga

Marți, 20 decembrie

18:00: spectacol de colinde Societatea PROMUS – Promusica vera, coordonată de Marina și Dorin Simionescu – Incubatorul de Folclor
19:00: spectacol de colinde populare Zestrea Ardealului cu Diana și Ionuț Lupuț, Alexandra Vereș, Mădălina Rus, Iulia Maier și Adrian Socaciu
20:00: Incubatorul de Muzică – spectacol cu cântece de iarnă și muzică ușoară. Invitat special: Horațiu Haiduc

Miercuri, 21 decembrie

19:00: Mugurii Mintului

Joi, 22 decembrie

18:00: Liceul Teologic Baptist Emanuel

Vineri, 23 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei
19:00 – 19:30: Narcisa și Ana Georgeta Balla
19:30: Bianca Botezatu

Sâmbătă, 24 decembrie

Târgul de Crăciun va fi deschis până la ora 16:00

Duminică, 25 decembrie

19:00: concert colinde de Crăciun cu Maria Golban Șomlea, Mariana Morcan, Florian Roșan, Flavius Pop, Grupul tradițional „Glas transilvan”, coordonator: prof. Claudiu Ciotleuș, „Clubul vedetelor, Muguri de folclor” – coordonator: prof. Săndel Filip.


Comunicat de presă