Începe Photo Romania Festival: evenimentele care deschid cea de-a cincea ediție
A cincea ediție a Photo Romania Festival începe astăzi, printr-o Gală de deschidere care se va desfășura la Casinoul din Parcul Central Cluj-Napoca, începând cu ora 18:00. Gala va fi urmată de vernisajul expoziției PhotoSharp: Hall of Frames – în aceeași locație – și de un concert al trupei byron, care se va desfășura la Casa TIFF, de la ora 20:00. În deschiderea concertului principal al serii vor cânta cei de la Cell Mates.
Photo Romania Festival este cel mai mare festival de fotografie din Europa de Est și aduce la Cluj peste 100 de evenimente dedicate fotografiei, între 15 și 24 mai. 70 de expoziții ale unor artiști români și străini de renume internațional pot fi văzute începând de astăzi în oraș, în locații care includ Casa Photo Romania din Piața Ștefan cel Mare, nr. 18, Muzeul de Artă, Casinoul din Parcul Central, Bastionul Croitorilor, Casa Tranzit, Iulius Mall, restaurante și cafenele din oraș.
Expoziția care se vernisează astăzi, Hall of Frames, propune o serie de lucrări ale membrilor PhotoSharp, una dintre cele mai puternice comunități fotografice din România. Expoziția conține cele mai reprezentative lucrări create de membrii grupului, abordând teme și tehnici fotografice dintre cele mai diverse: abstract, arhitectură, concept, peisaj, natură, macro, portret, fotografie de stradă sau fotoreportaj.
Noaptea Muzeelor la Photo Romania Festival
Photo Romania Festival se alătură instituțiilor care vor marca Noaptea Europeană a Muzeelor de sâmbătă, 16 mai, prin deschiderea unui Muzeu temporar al Fotografiei, la Casa Photo România. Vernisajele care marchează evenimentul sunt Henri Cartier-Bresson în România, o dublă expoziție a fotografilor Victor Boldâr și Andrei Pandele, Pe urmele lui Costică Acsinte și Dancing with Costică, serie fotografică a artistei australience Jane Long. Cunoscutul fotograf Andrei Pandele va fi prezent la Cluj și va susține o conferință despre întâlnirea sa cu Henri Cartier-Bresson. Evenimentele din proiectul Muzeul Fotografiei vor avea loc la Casa Photo Romania, începând cu ora 17:00.
Tot în cadrul Nopții Europene a Muzeelor se va desfășura și vernisajul expoziției Romanian Actors a lui Simion Buia, o serie de portrete de mari dimensiuni ale celor mai iubiți actori români, prezentate în avanpremieră la Cluj. Lucrările vor fi expuse pe coloanele din curtea Muzeului de Artă și vor fi dublate de o serie de testimoniale video ale actorilor români, care vor fi proiectate într-una dintre încăperile Muzeului. Vernisajul expoziției va avea loc începând cu ora 18:00.
Tot sâmbătă va începe și seria de workshop-uri din cadrul festivalului, printr-un atelier de fotografie de arhitectură cu Vlad Eftenie, unul de fotografie pe lemn, coordonat de Daniel Loagăr și Andrei Cornea, unul de fotografie urbană, susținut de Andrei Mărgulescu și unul de fotografiere a copiilor, cu Narcis Tarcea, precum și lansări de carte și alte evenimente speciale. În Turda, la Muzeul de Istorie, va avea loc vernisajul expoziției Victor Boldâr – Portretul fotografului de cursă lungă, începând cu ora 16:00.
A doua zi de Photo Romania Festival se va încheia printr-o conferință despre Carol Popp de Szathmári susținută Molnár Attila la Casa Photo Romania și un concert Digital Love, la Muzeul de Artă Cluj Napoca.
Creat în 2010, sub titulatura FIAF, Festivalul Photo Romania a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a reuşit să înscrie Clujul în reţeaua mondială a festivalurilor de fotografie de înaltă ţinută. De altfel, prestigioasa publicaţie britanică „The Telegraph” a inclus Photo Romania în lista celor mai importante festivaluri de profil din lume.
Pentru mai multe detalii și programul complet al evenimentelor, accesați pagina de Facebook (www.facebook.com/PhotoRomaniaFestival), site-ul festivalului (www.photoromaniafestival.ro) și citiți Photo Sinteza, publicația oficială a Photo Romania Festival: http://issuu.com/photoromaniafestival/docs/photosinteza.
Proiectul Photo Romania 2015 este finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar SEE 2009-2014, programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultura şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” și co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.