Încep Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2021: expoziții, concerte, dansuri, târguri, dezbateri și activități pentru copii

de | | 7 Minute

Zilele Culturale Maghiare din Cluj 2021

Locuitorii Clujului și nu numai sunt așteptați și în acest an să participe la Zilele Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC), manifestare care a ajuns la cea de-a XII-a ediție și care va avea loc în perioada 17-22 august, cu programe preliminare din 16 august. După o ediție 2020 mai restrânsă atât ca număr de zile, cât și ca activități, organizatorii ZCMC au pregătit anul acesta un festival „Mai rotunjor’’, apropiat ca spirit de manifestarea din 2019, chiar dacă numărul programelor nu va fi la fel de mare.

„Ne pare bine că am putut organiza și în acest an Zilele Culturale Maghiare din Cluj, nu a fost ușor, dar considerăm că suntem pregătiți pentru această ediție. Toate programele noastre vor respecta regulile de siguranță, intrarea publicului la evenimente fiind condiționată de dovezi de vaccinare sau de testare negativă. Aceste măsuri nu provin de la noi, ci ne conformăm legilor în vigoare, dar credem că orice organizator responsabil ar avea grijă de siguranța spectactorilor și dacă nu ar fi legi impuse. Credem, de asemenea, că cetățenii Clujului sunt responsabili și vor respecta regulile de siguranță’’, a declarat Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, la conferința de presă care a anunțat începerea festivalului.

Prezentă la conferință, Olah Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a precizat:

„Ca reprezentant al administrației locale vă pot spune că ne bucurăm că am putut să revenim la festivalurile cu care ne-am obișnuit înainte de pandemie. Pentru Primăria Cluj finanțarea unor asemenea evenimente este o prioritate, cu toți am înțeles faptul că avem nevoie de evenimente culturale, mai ales după un an ca 2020. Interesul autorităților locale a fost de a face totul posibil ca astfel de evenimente să aibă loc, de aceea anul acesta am alocat un buget de 680.000 lei pentru finanțarea Zilelor Culturale Maghiare. Ca termen de comparație, în 2019 bugetul alocat a fost de 530.000 lei’’.

zilele culturale maghiare cluj 2021

ACTIVITĂȚI

Zilele Culturale Maghiare din Cluj încep oficial marți, 17 august, ora 19:00, la Opera Maghiară din Cluj, cu spectacolul „Sissi, regina maghiarilor’’, prezentat de Teatru de Operetă „Monarchia Operett’’ din Budapesta. Opereta compusă de Huszka Jenő, pe un libret de Szilágyi László, este o piesă de teatru muzical cu melodii încântătoare, versuri pline de spirit și personaje ale căror trăsături sunt relevate cu măiestrie. Trupa teatrului Monarchia Operett, condusă de designerul de costume și interpretul de roluri buffo Kollár Péter Erik, va delecta cu siguranță spectatorii cu vocea și coregrafia unică, costumele spectaculoase și cu o sonoritate orchestrală de invidiat. Cei care vor dori să vadă spectacolul vor trebui să-și cumpere în prealabil bilet de la Opera Maghiară sau online, de pe site-ul acesteia.

zilele culturale maghiare cluj 2021 deschidere

Cele șase zile de festival vor fi presărate cu peste 200 de evenimente de tot felul, de la concerte, expoziții și proiecții de film la tururi ghidate, prelegeri, lansări de carte, târguri și petreceri.

„Anul acesta avem 280 de activități în program, care se vor desfășura în 60 de locuri. Programul poate fi găsit atât online, pe site-ul festivalului și în aplicația ZCMC, cât și sub formă tipărită, din 16 august, la Info Point în Piața Unirii. Vom avea, spre exemplu, 15 expoziții, 5 tururi ghidate în limba română, vor fi aproximativ 30 de concerte în Piața Unirii și în Curtea Muzeului de Artă. Publicul va regăsi Târgul Meșteșugăresc pe strada Kogălniceanu, unde s-au înscris 100 de meșteșugari, și va putea gusta vinuri din podgoriile ungurești și românești pe Strada Vinului. Reluăm, de asemenea, Crosul Donaton, dar de data aceasta nu va avea loc pe asfalt, ci pe traseul pe care se presupune că a alergat ciobanul Donat, respectiv în Pădurea Hoia și Parcul Etnografic’’, a punctat Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului.

Vernisajul expoziției „Lumea arborilor’’ a artistului Kovács Zsolt, ce va avea loc luni, 16 august, ora 18:00, la Muzeul de Artă, va fi primul eveniment din festival și va deschide, totodată, seria de 15 expoziții de fotografie, pictură, grafică și broderie din cadrul Zilelor Culturale Maghiare 2021. Acestea vor avea loc atât în la Muzeul de Artă, cât și în alte spații culturale din oraș, precum Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Galeria Quadro, Galeria Ecleziastică Ars Sacra Claudiopolitana, Bastionul Croitorilor, Universitatea Sapientia.

La fel ca la edițiile anterioare pandemiei, evenimentele în aer liber din timpul Zilelor Culturale Maghiare 2021 se vor desfășura în zona centrală a orașului, respectiv în Piața Unirii, pe strada Kogălniceanu, pe strada Potaissa, în curtea Palatului Bánffy și în Grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată.

Concerte și dansuri populare

Piața Unirii va găzdui câte două concerte în fiecare seară, pe scenă urcând artiști precum Budapest Orchestra Project, Ansamblul Tokos Zenekar, Knock Out sau Hot Jazz Band. De asemenea, publicul iubitor de concerte se va putea bucura de muzică atât în Curtea Muzeului de Artă, unde vor cânta trupele D.A.S Trió, Góbé, FUNKorporation, jóvilágvan, Pankastic și altele, cât și în exteriorul Bastionului Croitorilor, unde va avea loc concertul orchestrei Transilvania Philharmonic Brass.

De la această ediție nu vor lipsi nici spectaculoasele dansuri populare din cadrul Festivalului Internațional de Folclor ’’Sfântul Ștefan’’, ediția a XIII-a, care vor avea loc zilnic în centrul orașului.

zilele culturale maghiare cluj 2021 concert

Târgul meșteșugăresc & Târgul medieval

Chiar dacă, anul acesta, pe strada Kogălniceanu nu va exista cea de-a doua scenă a festivalului și nici nu vor fi standuri de bere, publicul se va putea bucura de Târgul Meșteșugăresc, care va da viață și culoare locului.

De asemenea, în Grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată, participanții la festival vor regăsi Târgul Medieval, un eveniment devenit tradițional în cadrul ZCMC și care va include prezentări ale meșteșugurilor medievale, corturi ale cavalerilor, tir cu arcul și cu arbaleta, lecții de scrimă pentru copii, jocuri populare și jocuri practicate la curțile domnitorilor în Epoca Renașterii, expoziție și prezentare de instrumente muzicale, balade și muzică populară din Evul Mediu, teatru de păpuși.

Strada Vinului & tururi ghidate

După un an de abs(tin)ență, strada Potaissa va reveni în festival ca Stradă a Vinului și va fi locul unde vizitatorii vor putea consuma sau cumpăra băuturi alese ale unor vinificatori renumiți din Ungaria și România.

Tururile ghidate, conduse de curatori vorbitori de limba română, probabil printre cele mai așteptate activități din festival, vor fi și anul acesta prezente prin oraș. Cei care vor lua parte la ele vor avea ocazia să cunoască principalele repere ale moștenirii culturale și istorice a comunității maghiare din Cluj, aflând astfel informații valoroase despre monumentele baroce ale Clujului, despre cele din timpul regelui Matia și din vremea Renașterii, despre Colegiul iezuit sau despre Cimitirul Central.

Un moment de referință în cadrul festivalului va fi dezvelirea plăcii comemorative a poetului Szőcs Géza de pe strada Cișmigiu nr. 1, eveniment precedat de lansarea traducerii în limba română a cărții „Prietenia dintre Szőcs Géza şi Borbély Ernő. Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80’’.

Cea de-a XII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se va încheia duminică, 22 august, cu slujbă ecumenică oficiată în Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, care va fi urmată de concertul Corului de bărbați ’’Sfântul Efrem Sirul’’ din Ungaria.

Participarea la evenimentele din cadrul festivalului este gratuită, cu excepția spectacolelor de la Opera Maghiară.

Programul complet al festivalului se poate accesa aici: https://cutt.ly/dQPQmXG

CROSUL DONATON

Spre bucuria publicului iubitor de sport, anul acesta revine în festival concursul de alergare Donaton, aflat la cea de-a treia ediție și programat pentru ultima zi a Zilelor Culturale Maghiare. Spre deosebire însă de primele două ediții, Crosul Donaton din acest an nu se va desfășura pe asfalt, ci în Parcul Etnografic ’’Romulus Vuia’’ și pe cărările răcoroase ale pădurii Hoia. Astfel, alergătorii vor trece chiar prin fața statuii ciobanului erou Donat, al cărui nume îl poartă concursul, statuie aflată în Parcul Etnografic.

Crosul va avea loc duminică, 22 august, ora 10:00, startul și sosirea fiind amenajate în incinta Parcului Etnografic. Concurenții se pot înscrie până în data de 17 august, ora 12:00, online, pe pagina www.donaton.ro. Numărul participanților este limitat. Concurenții își pot încerca forțele pe distanțele de 1, 5 și 10 kilometri, în 10 categorii de vârstă.

Taxa de înscriere pentru concurenții sub 14 ani este de 10 lei, iar pentru participanții cu vârste peste 14 ani, ea este de 20 de lei. Pachetele de start pot fi preluate sâmbătă, între orele 15:00–20:00, de la punctul de informații din Piața Unirii, iar duminică de la centrul de concurs.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ

Pentru a putea participa la evenimentele care vor avea loc în Piața Unirii, Strada Vinului, Curtea Muzeului de Artă, Curtea Colegiului Reformat și Grădina cu ruine a Bisericii Reformate, persoanele cu vârsta peste 16 ani trebuie să prezinte una dintre următoarele dovezi:

  • certificat de vaccinare EU Green, care să ateste finalizarea schemei complete de vaccinare cu cel puțin 10 zile în urmă,
  • test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore,
  • test negativ antigen nu mai vechi de 24 ore,
  • certificat medical care atestă infectarea cu SARS-CoV-2 emis cu 15-180 de zile înainte.

La deschiderea din 17 august, care are loc la Opera Maghiară, pot participa doar persoanele care au un certificat de vaccinare valid și bilet de intrare. În momentul sosirii la locul evenimentelor, participanților li se va lua temperatura corporală și vor trebui să-și dezinfecteze mâinile. De asemenea, la evenimente este necesară purtarea măștii de protecție, atât în interior, cât și în exterior.

zilele culturale maghiare din cluj 2021

Despre ZCMC. Eveniment de referință în viața orașului, Zilele Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC) au fost inițiate în 2010 de Asociația Clujul Comoară și sunt organizate, din 2017, în parteneriat cu Asociația Zilele Culturale Maghiare Cluj. ZCMC reprezintă o oportunitate pentru comunitatea maghiară de a-și afirma diversitatea, puterea sa creatoare de valori și, mai ales, un cadru propice pentru aprofundarea unui dialog româno-maghiar nu doar în plan cultural, ci și în alte planuri ale vieții sociale. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca și se bucură anual de colaborarea cu peste 130 de parteneri instituționali și de susținerea a numeroase companii clujene.


Comunicat de presă