Cum apar incendiile în coșul de fum?

de | | 2 Minute

Cum să eviți incendiul dintr-un coș de fum?

De cele mai multe ori, incendiile cauzate de coșurile de fum pot să fie prevenite printr-o îngrijire corespunzătoare. Află în acest articol ce anume poate cauza un astfel de incendiu și cum să îl previi.

Hornul, așa cum mai este denumit un cos de fum, reprezintă sistemul de evacuare al unui șemineu. Acesta poate fi de două feluri: prefabricat sub forma unui sistem din materiale speciale sau poate fi realizat prin zidărie. Indiferent de ce tip de coș de fum dispui, trebuie să acorzi o mare atenție întreținerii acestuia.

Ce poate cauza un incendiu?

În timp ce te bucuri împreună cu familia de focul relaxant al șemineului, în cadrul acestuia se formează reziduuri de funingine și creozot, care se depun pe pereții coșului de fum. În timp, acest strat de reziduuri din coș se extinde, cauzând înfundarea acestuia. Un coș de fum înfundat, nu numai că face șemineul mai puțin eficient, dar poate pune în pericol siguranța construcției.

Creozotul eliminat prin arderea focului reprezintă pericolul cel mai mare. Acesta este format din particule de lemn nearse, care sunt inflamabile. Stratul de creozot de pe pereții unui coș de fum se poate aprinde în timpul arderii și poate cauza un incendiu în interiorul hornului.

Cum afectează un incendiu fiecare tip de coș de fum?

Un incendiu în interiorul unui coș de fum este periculos atât pentru integritatea hornului, cât și pentru întreaga clădire.

Coșurile de fum din zidărie sunt formate din cărămidă și mortare. Dacă focul ajunge în coș poate cauza topirea acestor mortare, dislocarea cărămizilor, dar și deteriorarea exteriorului. În acest caz, din cauza deteriorării cărămizilor și a unor mortare topite, incendiul se poate extinde și în restul clădirii, ceea ce e extrem de periculos.

Coșurile de fum prefabricate trebuie să ofere standarde înalte de siguranță pentru a putea fi comercializate. De cele mai multe ori, acestea sunt realizate din materiale care nu întrețin focul. Cu toate acestea, un incendiu în interiorul sistemului îl va putea degrada și va trebui înlocuit.

Cum întreții un coș de fum?

Aceste incidente neplăcute pot fi evitate printr-o întreținere corespunzătoare. Prin lege, acestea trebuie curățate mecanic de două ori pe an. Se recomandă apelarea la hornari specialiști, care vor avea grijă să îndepărteze toate depunerile din coș și să verifice dacă există probleme structurale la nivelul hornului.


Articol publicitar