ÎN PREMIERĂ LA CLUJ: Al Bano și Romina Power, îndrăgitul cuplu din muzica internațională, pe o scenă clujeană

de | | 2 Minute

ÎN PREMIERĂ LA CLUJ: Al Bano și Romina Power

După aproape o jumătate de secol de când cei doi au scos primul album împreună, cel mai îndrăgit cuplu din muzica internațională va cânta pentru prima dată împreună pe o scenă clujeană. Spectacolul se apropie de SOLD OUT! 

Al Bano și Romina Power își reiau turneul internațional „LIVE TOUR”, întrerupt din cauza pandemiei de COVID-19 în 2020, și vor concerta la Cluj-Napoca pe 13 noiembrie, de la ora 20:00, la BT Arena. Clujenii se vor delecta cu hiturile consacrate („Felicità”, „Sempre Sempre”, „Liberta”), dar și cu melodiile incluse pe cel mai recent album, „Raccogli L’attimo” („Trăiește clipa!”), lansat la Festivalul de la Sanremo 2020, dar neprezentat în concerte în întreaga lume, pe fondul pandemiei.

Organizatorii estimează că show-ul din 13 noiembrie va fi unul SOLD OUT, ritmul de achiziționare a biletelor, pe măsură ce se apropie ziua concertului, fiind unul accelerat.

„Încet, încet, o lume întreagă a revenit la o stare de normalitate și, în sfârșit, turneul internațional al lui Al Bano și al Rominei Power a putut fi reluat. Mai tineri sau mai experimentați, eu cred că publicul clujean va aprecia la adevărata valoare unii dintre cei mai mari cântăreți italieni, mai ales că va fi pentru prima dată când vor concerta împreună la Cluj-Napoca. Poate de aceea s-au și vândut într-un ritm așa rapid biletele”, a declarat Mira Due, organizatorul concertului.

Duoul italian Al Bano și Romina Power s-a lansat în 1975, cu albumul „Dialogo”. 47 de ani mai târziu, au un palmares discografic cu care puțini artiști se pot mândri: peste 20 de albume lansate și 150 de milioane de copii vândute în întreaga lume. În 1994, după dispariția fără urmă a fiicei lor cea mare, Ylenia Carrisi, cei doi artiști s-au despărțit pe toate planurile. Cuplul s-a refăcut, însă, pe plan personal în 2018, dar și mai repede pe plan artistic: în 2013, Al Bano și Romina s-au reunit cu ocazia concertelor susținute la Moscova pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a artistului. În anul următor, artiștii au susținut un spectacol la București, iar Al Bano a mai revenit de alte două ori în țara noastră, la Târgu Mureș, în 2016, și la Alba Iulia, în 2018.

„Este o mare onoare pentru mine să pot aduce în fața publicului doi artiști atât de iubiți, atât de universali, atât de… fredonați de o lume întreagă! Nu cred să existe iubitori de muzică să spună că nu au auzit, măcar o dată, un refren cântat de Al Bano și Romina Power. Muzica lor face punte între generații și reușește să fie pe placul publicului, indiferent de vârstă sau naționalitate”, a adăugat Mira Due.

Fanii care păstrează biletele cumpărate în 2021 ar putea să îi întâlnească personal pe cei doi artiști, la un cocktail!

Biletele achiziționate pentru concertul din 2021, amânat din cauza restricțiilor sanitare aflate în vigoare la acea dată, rămân valabile pentru cel din 13 noiembrie 2022, de la Cluj-Napoca.

Organizatorii au și o surpriză pentru cei care decid să-și păstreze biletele: vor organiza o tragere la sorți, în urma căreia 10 dintre fani vor primi un premiu spectaculos: vor putea participa, după spectacol, la un cocktail surpriză (meet & greet) împreună cu Al Bano și Romina Power.

BILETE

Eventim: https://bit.ly/3DncQ5U
MyTicket: https://bit.ly/3U5KOla
Entertix: https://bit.ly/3Dl1lfa
Librăriile Cărturești
Agenția Mira, la numărul de telefon: 0757643978

Facebook Event

Parteneri: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, PMA Invest, Mediadome, Mira Matrimoniale, Music2go, Brazilian Grill Rodizio, La Villa Hill Resort, Radio România Cluj, TVR Cluj, ClujToday, VIA ClujTV, I Like Cluj, Cluj4ever, EBS Media, Transilvania Reporter, Ziarul 21, Piața A-Z.