Cătălin Condurache, vocea de care ne va fi atât de dor…
Cătălin Condurache, cunoscutul cantautor clujean, s-a stins în noaptea de luni spre marți, pierzând o luptă grea și îndelungată cu cancerul de colon.
La bază inginer, dar cu un suflet dedicat în totalitate muzicii, acesta s-a format la școala de folk americană, îndrăgind repertoriul unor cântăreți celebri ai anilor ’70. Vocea de care ne va fi atât de dor a răsunat în inimile publicului încă din 1975, atunci când Cătălin Condurache a debutat pe scena Cenaclului Flacăra, în Baia Mare. Primele înregistrări au avut loc în 1977, la Radio Cluj.
În anii ’80 și ’90, a câștigat multe dintre festivalurile muzicale din țară, inclusiv cel mai valoros trofeu din muzica folk românească: Primăvara Baladelor (1982). În 1998, a realizat împreună cu Sandy Deac „Generația ta”, declarat „Albumul anului” de către multe dintre posturile de radio.
Piese precum „Elegie pentru trenurile reci”, „Balada lui Mil”, „Jurământ de dragoste”, „La capătul zilei”, „Floare de ger”, „Cea mai” sau „Mă întorc iar acasă” au răsunat multă vreme pe posturile de radio, iar colaborările sale cu muzicienii clujeni s-au bucurat de un real succes. De-a lungul carierei, a realizat înregistrări și videoclipuri cu Francisc Solomon (Saci, Semnal M.), Marius Marchiș, Bebe Basso, Carmen Hălăbrin, Doru Pop, Tinel Paly, Mihai Popean, Ioan-Mircea Pop, Ichim Octavian, Tudor Runcanu, Sorin Zamfir, Adrian Filipescu.
Una dintre cele mai recente creații ale sale a fost dedicată Clujului, iar astăzi o ascultăm ca pe un ultim „Rămas bun”.
