În martie la teatru: 5 recomandări | #ClujulVăzutAltfel
Spre sfârșitul lunii martie, are loc Ziua Porților Deschise la Teatrul Național din Cluj. Recomandarea noastră este ca între timp să explorați scenele și spectacolele de teatru care vor avea loc în Cluj, atât pe scenele instituțiilor de profil, cât și pe scenele de teatru independent. Am frunzărit puțin programul anunțat și am făcut o selecție pentru voi. Așteptăm cu drag și alte recomandări! 🙂
#1 Insula după Gellu Naum – noua variantă
Data: Joi, 8 martie 2018, ora 19:00
Locul: Teatrul Național Cluj-Napoca
Bilete: aici.
Detalii: https://goo.gl/R9bMph
„Noua Insulă e plină de noutăți: două personaje noi, o mulțime de instrumente noi, idei noi, texte noi, melodii noi, înfățișări noi și noul haz trist din comedia singurătății unui Robinson Crusoe aflat pe o insulă pustie plină de lume. Cred că e mai mult Gellu Naum și mai multă inspirație în acest nou spectacol vechi.“ – Ada Milea
#2 All Over Your Face
Data: Sâmbătă, 10 martie 2018, ora 19:00
Locul: REACTOR de creație și experiment (Str. Petofi Sandor, nr. 4)
Bilete: aici.
Detalii: https://goo.gl/KfJv24
„Un living room. Niște microfoane. O paradă haute-couture. Trei actrițe care iau pe rând chipul femeilor care iubesc sincer, al prostituatelor de peste granițe, al gospodinelor care ne servesc cu zacuscă sau al lor personal. Povești din tinerețe cu o bătaie de inimă spre viitor și cu revoltă împotriva decepției de viață.”
#3 Micul Prinț – Spectacol pentru oameni mari
Data: Duminică, 11 martie 2018, ora 19:00
Locul: Cinema Dacia Mănăștur
Bilete: aici.
Detalii: https://goo.gl/Tx4cC8
„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.”
O montare minimalistă, dedicată celor mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă.
#4 PENA
Data: Duminică, 11 martie 2018, ora 19:00
Locul: Urania Palace (str. Horea, nr. 4, Cluj-Napoca)
Bilete: aici.
Detalii: https://goo.gl/EFQhGk
„Într-o țară în care o dată la patru ore o femeie este violată, lipsește educația sexuală, iar avortul este considerat mijloc de contracepție, femeile riscă să își piardă identitatea și controlul asupra vieții.
PENA este un spectacol despre cum plonjezi cu ochii închiși în forme construite de o societate patriarhală. Și despre cum îi deschizi.”
#5 Ziua Porților Deschise
Data: Marți, 27 martie 2018, între orele 11:00 – 19:00
Locul: Teatrul Național Cluj-Napoca
Intrarea liberă!
Detalii: facebook.com/events/541596649553582/