Din piața imobiliară a Clujului: în ce zone și cartiere vor clujenii să locuiască și care sunt prețurile?
Aflată într-o continuă dezvoltare, piața imobiliară din Cluj pare și în acest an de „neoprit”. Prețurile apartamentelor, atât din municipiul Cluj-Napoca, precum și din împrejurimile sale, nu se dau scăzute, ci dimpotrivă.
Să navighezi prin piața imobiliară a Clujului poate fi o provocare în momentul în care iei decizia să te muți, să îți găsești un nou „acasă”, fie că vrei să închiriezi, fie că te decizi să cumperi.
[foto sus: Octavian Doica]
Și dacă te-ai decis să faci pasul acesta, în ce zonă sau în ce cartier să închiriezi sau să cumperi?
Fiind curioși să aflăm care sunt preferințele clujenilor, am apelat la ajutorul celor de la Zoom Imobiliare, agenție imobiliară cu experiență, din Cluj-Napoca.
Probabil cei mai în măsură să ne povestească despre tendințele din piața imobiliară sunt cei care interacționează zilnic cu acest domeniu: agenții imobiliari.
Așadar, suntem curioși care sunt cele mai căutate cartiere când vine vorba de închiriat apartamente sau garsoniere în Cluj. Aflăm așa:
„Dacă vorbim despre cele mai căutate cartiere, trebuie să ținem cont de perioada anului. De exemplu, în perioada septembrie-octombrie, când vin studenții în Cluj, foarte mulți sunt cei care caută apartamente sau garsoniere de închiriat în Mărăști, Gheorgheni sau Între Lacuri. Bineînțeles, se caută și în Mănăștur, însă nu în aceeași măsură.
Cartierul Zorilor este, de asemenea, foarte căutat. În general, studenții străini, în mod special cei care vin la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, sunt cei care manifestă cel mai mare interes pentru ofertele de închiriere din această zonă.
Ca o completare care explică și ea într-o oarecare măsură dinamica preferințelor pentru anumite zone, de exemplu, studenții străini sunt foarte comozi. Mai exact, dacă avem o ofertă de închiriere pentru un apartament cu 3 camere, în Zorilor, la 600 euro/lună și un apartament cu 3 camere, pe Calea Turzii, poziționat puțin mai sus, dar care este la 400 euro/lună, deși pare contra-intuitiv, cel mai probabil este că nu vor opta pentru apartamentul la 400 euro/lună, deși e posibil ca acesta din urmă să fie în condiții mai bune. Îl vor prefera pe cel din Zorilor deoarece locuind acolo nu vor fi nevoiți să se trezească dimineața cu o oră mai devreme, pentru a reuși să facă un duș, să se îmbrace, să mănânce și apoi să ia un taxi pentru a ajunge la cursuri. Preferă să fie mai aproape de zona de interes, deoarece se pot trezi dimineața doar cu un sfert de oră înainte de cursuri și pornesc liniștiți spre facultate. Însă plătesc mai mult. – ne spune Vlad, agent imobiliar la Zoom Imobiliare.
O altă tendință: în ultima perioadă se caută apartamente de închiriat și în Florești, în condițiile în care la sume de 200-250 euro/lună găsești apartamente foarte frumoase, în timp ce cu aceiași bani, în Cluj-Napoca, uneori abia poți găsi o garsonieră decentă.
Care sunt cele mai căutate cartiere când vine vorba de cumpărat spații de locuit?
Când vine vorba de cumpărare, clujenii par să își îndrepte atenția înspre construcții noi și zone aflate în plină dezvoltare. Un factor important pare să fie dat și de facilitățile prezente în zonele alese, nu doar de prețuri și structura imobilelor.
„În demersul de cumpărare, interesul clujenilor se îndreaptă mai degrabă înspre construcțiile noi. Iar construcțiile mai recente se află, momentan, în cartierele Bună Ziua, Mărăști, Între Lacuri sau pe Calea Turzii. În cartierul Mărăști, de exemplu, se construiește în această perioadă pe strada Fabricii, în zona de legătură cu Iris, dar și pe strada București. O altă zonă de interes este Borhanci, zonă în care la ora actuală se construiește, precum se și cumpără foarte mult.
Iar ca un contra-exemplu: se construiește mult și pe Donath, în capăt, în partea de sus. Spre deosebire de zonele amintite mai devreme, pentru zona aceasta însă interesul e foarte scăzut. Oamenii sunt mai reticenți pentru că zona nu este foarte, foarte dezvoltată. Dacă decizi că ai dori să te muți acolo, ești nevoit să iei în calcul faptul că nu ai magazine, nu ai mijloace de transport în comun, nu ai străzi asfaltate la dispoziție. Astfel, există în zonă blocuri construite ce par a fi părăsite, tocmai pentru că nu locuiește nimeni în ele.”, ne explică Vlad.
Se caută case? În ce zone?
„Se caută și case, desigur, însă în zonele limitrofe ale Clujului. În zona centrală, nu prea. Bineînțeles, există oferte pentru case în zona centrală, însă din păcate nu prea ai multe opțiuni de folosire în cazul lor, decât dacă le recondiționezi. Astfel, oamenii caută case în zona Borhanci, Făget, pe strada Lianei, în Dâmbul Rotund.
De asemenea, se construiesc multe case și în apropiere de Wonderland Cluj Resort, aflate și ele la mare căutare, zona fiind frumoasă și accesul destul de facil. Prețurile variază în funcție de suprafața casei și în funcție de teren. De exemplu, cu cât e casa mai mică, are mai puțin teren disponibil, iar o casă mai mare are mai mult teren disponibil, etc.”
Insistăm să aflăm un preț de prin zonă la case, ne place tare mult pe-acolo:
„Ca preț, cea mai ieftină casă din zona respectivă ar fi momentan la 135 000 euro, aflată în stadiu de semifinisat.”
Vlad ne confirmă și el: zona este frumoasă, iar accesul e mai ușor decât se crede.
„Deși multă lume nu știe acest lucru, accesul înspre zona în care se află și Wonderland nu trebuie neapărat făcut de pe Calea Turzii, cu urcare prin livadă. Se poate merge în schimb pe strada Făgetului, de unde se face stânga și se ajunge rapid la Wonderland. Drumul respectiv va fi făcut de către Wonderland în asociere cu ceilalți din zonă. Totuși, nu vor fi 100% asfaltate drumurile, până nu se dezvoltă zona.
Iar conform PUZ (n.r. Planul Urbanistic Zonal), vorbim strict despre o zonă de case.”
Care este situația în zona centrală a orașului, se caută totuși și pe centru?
„În ceea ce privește zona centrală, oferte de închiriere sau cumpărare de apartamente sunt puține, însă da, se închiriază casele și spațiile disponibile. Dacă vorbim chiar de centrul orașului, de exemplu, foarte mulți plătesc pentru zonă de fapt, nu neapărat pentru facilități sau structura imobilului. Bineînțeles, constructorii caută și cumpără mult. Dacă vor găsi o zonă în care pot cumpăra mai multe case aflate una lângă cealaltă, vor cumpăra, le vor demola și vor construi ceva nou.”
Care sunt prețurile cerute la case și apartamente?
Vorbind de piața imobiliară a Clujului, trebuie să conștientizăm că preferințele și tendințele de căutare, fie că vorbim de închiriat, fie de cumpărare, fie că vorbim de case și terenuri, fie că vorbim de apartamente sau garsoniere, sunt într-o foarte strânsă legătură cu prețurile care se cer pe metru pătrat.
Cei de la Zoom Imobiliare ne pun la dispoziție informații în acest sens, conform bazei lor de date, pentru a ne face o idee despre prețul / mp, în funcție de tipul de imobil și de zonă. Acestea nu sunt neapărat prețurile reale, însă, ci sunt prețurile care se cer. Prețurile finale pot varia, pot depăși, pot fi sub medie.
Astfel, dacă vorbim de apartamente de închiriat, prețurile cerute variază undeva între 4 euro/mp și 11 euro/mp. Cele mai ieftine zone (4euro/mp) în cazul apartamentelor, ar fi în Florești, în zona Aeroportului, în zona de Exterior Vest, urmate imediat, la 5 euro/mp, ca medie, de Gruia și Someșeni. Prețurile urcă apoi treptat, pentru ca cele mai scumpe să ajungă, de exemplu, în zona str. Aurel Vlaicu, str. Horea, Între Lacuri sau Piața Mihai Viteazu (cu 9 euro/mp), în Făget (10 euro / mp) sau în Hașdeu, unde pentru închirierea apartamentelor se cere cel mai mult: 11 euro / mp.
Prețurile cerute la apartamentele de vânzare variază între 600-700 euro/mp și aproape 2000 euro / mp! Cele mai mici sume cerute, între 700-800 euro/mp sunt în Apahida, Florești, zona Exterior Vest, urmate de prețuri între 800-900 euro/mp în Baciu, Gilău sau Făget. Mai ieftin, sub 700 euro/mp doar în zone și mai externe. În extrema superioară, găsim apartamente la 1300-1450 euro/mp în Andrei Mureșanu, Becaș, Europa, Gară, Gheorgheni, Grigorescu, Gruia, Între Lacuri, pe Horea și în zona industrială, Mărăști, Zorilor și semicentral. În Piața Mihai Viteazu, se cere și până la 1700 euro/mp, iar Hașdeul rămâne cel mai scump: peste 1900 euro/mp.
Cum e situația când vine vorba de case de închiriat? Până în 5 euro/mp se cere în Baciu, Becas, Bună Ziua, Câmpului, Făget, Hașdeu, Mărăști, Plopilor sau Someșeni, iar cele mai mari prețuri sunt în Feleacu, în zonele periferice sau semicentrale, unde se cere cam 10-11 euro/mp sau în Piața Mihai Viteazul – 12 euro/mp.
Case de vânzare vom găsi la prețuri de până la 550 euro/mp doar prin Chinteni (550euro/mp), la Aeroport (357 euro/mp), Gilău (501 euro/mp), în sate precum Vlaha (535 euro/mp), Sânnicoară (537 euro/mp) sau Săvădisla (114 euro/mp). Se cer sume între 600 – 1000 euro/mp în zone precum Dezmir (622 euro/mp), Florești, Apahida, Baciu (700-800 euro/mp) și Feleacu, Calea Turzii sau Mănăștur (900-1000 euro/mp). Cele mai mari sume se cer așa: între 1400-1600 euro/mp pe Aurel Vlaicu, Bulgaria și zona centrală, între 1600-1700 euro/mp în Andrei Mureșanu, Gheorgheni, Hașdeu, pe Horea sau Între Lacuri.
Desigur, piața imobiliară este una dinamică, iar tendințele, prețurile și preferințele clujenilor se schimbă și ele de la un an la altul. E important să fim însă la curent cu ce se întâmplă și care e direcția de dezvoltare a Clujului, mai ales dacă suntem în poziția celui care vrea să investească și să se mute într-o nouă locuință.
Le mulțumim celor de la Zoom Imobiliare pentru informațiile oferite!
Iulia Marc, redactor Cluj.com