IDENTITĂȚI | Spectacole și dialog teatral la „Întâlnirile Internaționale de la Cluj”

de | | 4 Minute

Teatrul Național „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca organizează, între 28 septembrie și 2 octombrie 2022, festivalul anual Întâlnirile Internaționale de la Cluj, aflat acum la cea de-a XI-a ediție,.

Iată-ne din nou împreună, față în față, după doi ani de restricții pandemice care ne-au ținut departe de căldura scenei și de emoția colectivă a sălilor pline. După ce, anul trecut, am sărbătorit online Întâlnirile Internaționale de la Cluj, 2022 deschide calea unui nou deceniu de creație și dialog teatral.

Încercările grele nu s-au sfârșit însă, cu acest război nedrept și criminal desfășurându-se în continuare la granițele de nord ale țării noastre. Unde sunt pacea și echilibrul de care avem nevoie? Unde s-a pierdut toleranța, spiritul civilizat al negocierii și al respectului diferențelor dintre oameni, națiuni, popoare? Pentru că aceste momente istorice de confruntare cu limita reușesc să scoată nu doar ce este mai rău și mai urât din ființa umană, ci și ce este mai bun, mai cald, mai curajos și generos, ceea ce trece peste granițele identitare, peste resentimente și frustrări, ne-am propus ca festivalul Teatrului Național din Cluj-Napoca să deschidă anul acesta dialogul în jurul temei plurale: IDENTITĂȚI.

Toate spectacolele pe care le propunem în acest an favorizează reflecția pe această temă, care aduce în discuție întrebări majore. La Sala mare vom prezenta spectacolele: Lacrimile amare ale Petrei von Kant de Rainer Werner Fassbinder, regia Eugen Jebeleanu; O scrisoare pierdută în concert după I.L. Caragiale, spectacol-concert de Ada Milea; Audiția de Alexander Galin, regia Ionuț Caras; Nu mai ține linia ocupată de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr; Trei surori de A. P. Cehov, regia Răzvan Mureșan. La Studio Euphorion va avea loc seria de spectacole-lectură create în cadrul campaniei Artiști români pentru artiști ucraineni susținută de UNITER în parteneriat cu Worldwide Reading Project, CITD, Baltimore: Maidan Inferno de Neda Nejdana, regia Tudor Lucanu; Teatru în vreme de război după texte de Natalia Vorojbit, Tetiana Kițenko, Natalia Blok, regia Ionuț Caras. Doar Sindromul supraviețuitorului de Andrii Bondarenko, regia Ștefana Pop-Curșeu va avea loc la Muzeul de Artă, fiind urmat de o masă rotundă, la care vor fi prezenți și autori ucraineni. În Studio Euphorion vom prezenta spectacolele: Crimă cu pistol și bile de Horia Gârbea, regia Emanuel Petran, proiecția spectacolului O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Dragoș Pop și proiecția spectacolului-film Omul din cerc de Matei Vișniec, regia Răzvan Mureșan.

Dialogul se va deschide și diminețile prin conferințele și mesele rotunde cu care invitații noștri speciali vin în întâmpinarea dumneavoastră și a publicului activ: Teatru, mon amour – conferință susținută de Marina Constantinescu; Scrierea dramatică și motivațiile autorilor contemporani – conferință susținută de Matei Vișniec; Teatrul în război și politica conferință susținută de George Banu.

Ca de fiecare dată dorim să sărbătorim cultura română în Clujul multicultural, și o vom face alături de personalități importante din lumea teatrului, din țară și din străinătate: George Banu, Matei Vișniec, Roberto Bacci, Dana Rufolo, José Gabriel López Antuñano, Tomasz Kubikowski, Patrick Penot, Antonio Augusto Barros, Carlos Gil Zamora, Alexa Visarion, Ion Bogdan Lefter, Marina Constantinescu, Doina Papp, Nicolae Prelipceanu, Elena Săvulescu Voudouris, Mirella Patureau ș.a..

Identitati - Intalnirile Internationale de la Cluj - Afis

PROGRAM – ÎNTÂLNIRILE INTERNAȚIONALE DE LA CLUJ

Miercuri, 28 septembrie

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale | regia: Dragoș Pop | proiecție video a spectacolului
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 17:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
TEATRU ÎN VREME DE RĂZBOI | texte de Natalia Vorojbit, Tetiana Kițenko și Natalia Blok | spectacol-lectură | regia: Ionuț Caras

ora 20:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare
TREI SURORI de A.P. Cehov | adaptarea scenică și regia: Răzvan Mureșan

Joi, 29 septembrie

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, Foaier, Rang II
TEATRU, MON AMOUR | conferință susținută de Marina Constantinescu
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 16:30, Muzeul de Artă
SINDROMUL SUPRAVIEȚUITORULUI de Andrii Bondarenko | regia: Ștefana Pop-Curșeu | spectacol urmat de masa rotundă: TEATRUL ÎN SITUAȚII-LIMITĂ, cu participarea autorilor ucraineni Andrii Bondarenko, Neda Nejdana, Tetiana Kițenko și Natalia Blok și a regizorilor Tudor Lucanu și Ionuț Caras | moderatori: Ștefana Pop-Curșeu și Raluca Rădulescu
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 20:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare
O SCRISOARE PIERDUTĂ ÎN CONCERT, după O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale | spectacol-concert de Ada Milea

Vineri, 30 septembrie

ora 16:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
MAIDAN INFERNO de Neda Nejdana | spectacol-lectură | regia: Tudor Lucanu

ora 19:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare
AUDIȚIA de Alexander Galin | regia: Ionuț Caras

Sâmbătă, 1 octombrie

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, Foaier, Rang II

SCRIEREA DRAMATICĂ ȘI MOTIVAȚIILE AUTORILOR CONTEMPORANI | conferinţă susţinută de Matei Vișniec, urmată de prezentarea antologiei Plays from Romania: Dramaturgies of Subversion, editată și tradusă de Jozefina Komporaly, Editura Bloomsbury, 2021; în prezența editoarei și a câtorva dintre autori.
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 15:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
LANSĂRI DE CARTE
Cristina Modreanu: Teatrul ca rezistență. Oameni de teatru în arhivele Securității, Editura Polirom, 2022 | prezintă Anca Hațiegan
Liviu Malița (coordonator): Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, Editura Presa Universitară Clujeană, 2022 | prezintă Ion Bogdan Lefter
Alexa Visarion: Caragiale vizionarul, Editura Academiei Române, 2022 | prezintă Cristina Modreanu
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 16:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
OMUL DIN CERC de Matei Vișniec | video-spectacol | regia: Răzvan Mureșan
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 19:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare
NU MAI ȚINE LINIA OCUPATĂ de Alexandra Felseghi | regia: Adina Lazăr

Duminică, 2 octombrie

ora 11:00, Teatrul Național Cluj, Foaier, Rang II
TEATRUL ÎN RĂZBOI ȘI POLITICA | conferință susținută de George Banu, urmată de prezentare de carte și sesiune de autografe: George Banu: Povestirile lui Horatio – portrete și mărturii ale maeștrilor scenei europene, Editura Tracus Arte, 2021, şi George Banu: Obiecte rănite, Editura Nemira, 2022
acces liber, în limita locurilor disponibile

ora 16:00, Teatrul Național Cluj, Studio Euphorion
CRIMĂ CU PISTOL ȘI BILE de Horia Gârbea | regia: Emanuel Petran | spectacol urmat de o întâlnire cu autorul piesei

ora 19:00, Teatrul Național Cluj, Sala Mare
LACRIMILE AMARE ALE PETREI VON KANT de R.W. Fassbinder | regia: Eugen Jebeleanu

Identitati - Intalnirile Internationale de la Cluj - Program


Comunicat de presă