“Hector în căutarea fericirii”, în deschiderea Comedy Cluj
Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, va deschide cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj (10-19 Octombrie). Evenimentul va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19:00 când la Cinema Florin Piersic, psihiatrul londonez Hector va da startul distracției și filmelor bune. Pelicula a avut premiera oficială de la Festivalul Internațional de Film de la Toronto şi a câştigat premiul pentru cel mai bun trailer de comedie la Golden Trailer Awards 2014.
Semnat de Peter Chelsom, “Hector în căutarea fericirii” spune povestea unui psihiatru hotărât să descopere secretul fericirii. Va da nas în nas cu o mulțime de probleme, dar și cu foste iubite, prieteni și noi provocări. Alături de Simon Begg, interpretul personajului principal, spectatorii îi vor întâlni pe Stellan Skarsgard, Jean Reno, Christopher Plummer și Toni Colette.
Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj va prezenta publicului peste 150 de producții, workshop-uri dedicate pasionaților de film și nu numai. Peste 100 de invitați sunt așteptați la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.
Vizualul Comedy Cluj din acest an a fost conceput de echipa Good Hands, câștigătoare a premiului „Best Foreign Poster” (pentru lungmetrajul „Roxanne”) la Golden Trailer Awards, cea mai prestigioasă competiție a marketingului de film din lume. Singura casă de trailere europeană nominalizată pentru al doilea an consecutiv în ultimii cinci ani (prima nominalizare venită anul trecut pentru posterul internațional de la Domestic), Good Hands este catalogată drept “cea mai originală amenințare creativă care vine din Est”.
Imaginea și nucleul Good Hands este directorul de creație Liviu Neagoe. Și-a început cariera în televiziune și industria de film în 1999. A fost, pe rând, manager al Departamenului Muzică, director de promo, producător transmisii live și director de creație, gazda propriului serial TV. În 2012 a fondat agenția de film marketing The Drum. Casa de trailere Good Hands are deja un portofoliu impresionant în materie de campanii pentru filmele românești și nu numai: “Domestic” (regia Adrian Sitaru), “Roxanne” (regia Vali Hotea), “#Selfie” (regia Cristina Iacob), “America, venim!”(regia Răzvan Săvescu), precum și recentul “Q.E.D.” (regia Andrei Gruzsniczki).
Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.