Hackathon NASA la Cluj: competiție mondială pe tema „Pământul și Spațiul”

de | | 2 Minute

Hackathon NASA la Cluj: programul Space Apps Challenge se desfășoară în România pentru al treilea an consecutiv

Hackathonul internațional Space Apps organizat de NASA va avea loc în România pentru al treilea an consecutiv. Evenimentul, organizat de partenerul local Digital Transformers – Innovation Studio, va avea loc în perioada 19-21 octombrie 2018, simultan în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Scopul evenimentului este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane de pe întreg globul care pot găsi soluții la aceste provocări.

Tema generică a ediției din acest an este „Pământul și Spațiul!”. Orice programator, om de știință, designer, storyteller, creator, constructor, specialist software sau entuziast privind știința poate lua parte la rezolvarea provocărilor propuse. Persoanele cu abilități de rezolvare a problemelor și idei creative – studenți sau profesioniști, începători sau veterani – sunt invitate să se înscrie.

Cele 6 subteme ale celor două zile de competiții care au loc simultan în orașe din întreaga lume sunt: ​​”Puteți construi un/o …”, „Ajutați-i pe alții să descopere Pământul”, „Vulcanii, aisbergurile și asteroizii”, „Lumea are nevoie acum de … „, „O lumină orbitoare” și „Un univers de frumusețe și minuni”. Înscrierea participanților va începe la jumătatea lunii septembrie și va fi anunțată pe http://2018.spaceappschallenge.org/ și pe canalele de social media ale competiției.

„Spațiul este frontiera finală. Avem multe de descoperit acolo, dar și pe Pământ sunt multe lucruri care merită scoase în evidență. Ceea ce este extraordinar la hackathon-ul Space Apps este faptul că participanții au posibilitatea de a accesa seturi de date (big data), puse la dispoziție de NASA. Este singura ocazie de-a lungul unui an de a aborda provocările legate de Pământ și spațiu, în colaborare cu o organizație implicată în explorarea spațiului și observarea planetei noastre”, a declarat Moe Zidan, partener asociat Digital Transformers.

Premii speciale vor fi oferite pentru mai multe categorii. La ediția din 2017 au fost desemnați câștigători pentru: „Cea mai bună utilizare a datelor”, „Cea mai bună utilizare a hardware-ului”, „Cel mai bun concept privind o misiune”, „Impact galactic”, „O soluție care inspiră”, „Preferatul publicului”.  

Participarea este limitată la 100 de persoane confirmate. Echipele înregistrate sunt așteptate să își aducă propriile echipamente pentru a lucra la proiecte.

În România, peste 80 de echipe au participat la cele două ediții anterioare.

SpaceApps este un program inovator de incubare al NASA organizat anual începând cu 2012 în huburi din întreaga lume. În 2017 a fost organizată cea mai amplă ediție care a cuprins 187 de hackthoane cu peste 25.000 de participanți de pe șase continente, care au dezvoltat și au depus peste 2.000 de proiecte pe durata evenimentului ca răspuns la provocările propuse de NASA.

Mai multe detalii despre evenimentul din acest an sunt disponibile la http://2018.spaceappschallenge.org/ sau pe site-ul organizatorilor http://digitaltransformers.co.

Contact: