Gliese 445 – o nouă premieră la Reactor

de | | 2 Minute

Gliese 445 – o nouă premieră la Reactor, în coproducție cu Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe

În luna martie va avea loc premiera spectacolului Gliese 445, coproducție Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, și Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe. Acesta se va juca simultan în ambele orașe, fiind transmis parțial, video și audio, dintr-un spațiu în celălalt.

O stea pitică roșie, undeva în constelația Girafa. Drumul spre ea. Distanța și dorul de casă. Tot ce cunoaștem, existând în același timp atât ca particulă, cât și ca undă. Un buncăr în care suntem nevoiți să ne refugiem. Sau o stație de metrou. Momentul în care ne privim în ochi. Atunci când cineva pășește în fața celorlalți și spune ceva.

Spectacolul regizat și scris de Raul Coldea este o meditație asupra trecutului și viitorului umanității, precum și o provocare de a reflecta la fragilitatea vieții și la puterea teatrului de a imagina viitoruri posibile. Zece performeri, cinci în Sfântu Gheorghe și cinci în Cluj-Napoca, se întâlnesc, cu ajutorul tehnologiei, în mijlocul unei lumi plină de violență și incertitudine, și îndrăznesc să spere.

Procesul de lucru a pornit printr-un atelier în care artiștii și-au imaginat cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol din istoria umanității sau din istoria lor personală. De acolo, prin improvizații și discuții, s-a creat un scenariu de spectacol și s-au fixat anumite elemente, în timp ce altele au rămas fluide, urmând să se modifice de la reprezentație la reprezentație.

Gliese 445 este ultima producție inclusă în programul cultural Perspective, inițiat în 2021, care are ca scop sondarea temei viitorului din perspectiva relațiilor de iubire, a relațiilor de muncă și a spațiului personal. În cadrul programului Perspective a mai fost creat spectacolul Partea I. Iubirea, în regia lui Petro Ionescu, precum și spectacolul radiofonic Puntea (proiecții colective pentru un viitor incert), scris și regizat de Oana Hodade, coproducție cu Teatrul Național Radiofonic. Programul va continua în martie-aprilie cu Framework – un cadru de discuții despre viitoruri posibile și se va încheia în luna mai cu un focus tematic în care vor fi prezentate toate rezultatele acestuia, însoțite de alte evenimente care vor da noi dimensiuni temelor abordate. Spectacolele vor fi de asemenea prezentate la București, la Centrul de Teatru Educațional Replika, și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

GLIESE 445

Asistentă scenografie: Daria Nicu

Muzică: Alexandru Condurat

Suport tehnic: Daniel Răduțu

Sunet și lumini: Báko Zoltán, Robert Kocsis, Magyar Csaba

Regie tehnică: Lidia Baciu

Asistentă regie tehnică: Ioana Popescu

Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Jipa, Oana Mardare, Alina Mișoc, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru, Doru Taloș

Foto și video afiș: Mihai Păcurar

Subiect: dorul de viitor

Gen: colaj la distanță

Atmosferă: anarho-sentimentală

Spectacolul are o durată de 100 minute și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

Biletele la reprezentațiile din Cluj-Napoca pot fi achiziționate online și de la Cinema Florin Piersic.

Spectacol produs în cadrul programului cultural multianual „Perspective”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul Reactor, pe Facebook sau Instagram.

Comunicat de presă