„Geamul cu poezie”, o nouă ediție organizată de FICT în centrul Clujului

de | | 2 Minute

FICT lansează o nouă ediție a proiectului #Geamulcupoezie, în centrul Clujului

Organizatorii FICT, pentru al doilea an consecutiv, lansează proiectul #Geamulcupoezie, unde implică oamenii din comunitatea clujeană și aduc poezia mai aproape de trecători. 

Anul trecut, Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a lansat proiectul „Geamul cu poezie”, o inițiativă care dorește să aducă oamenii mai aproape de lectură. Peste douăzeci de cafenele, magazine și instituții din Cluj-Napoca și-au transformat ferestrele în spații dedicate poeziei. 

Anul acesta, în data de 31 iulie, începând cu ora 17:00, echipa FICT va fi iar prin centru, cu carioci speciale, scriind versuri. 

Geamul cu poezie 2025 (3)

Anul acesta, proiectul merge la un nou nivel și va implica și mai mult oamenii. Din acest motiv, au invitat personalități clujene ca să li se alăture în demersul de scriere a poeziilor. 

Acest proiect nu este doar despre noi, echipa FICT. Este despre fiecare local, magazin sau instituție care ne-a oferit o fereastră pe care să scriem versuri, despre fiecare trecător care citește poeziile și, acum, despre oamenii pe care i-am provocat să ni se alăture”, transmit organizatorii. 

Geamul cu poezie 2025

Se caută geamuri pentru poezii

Organizatorii FICT sunt în căutatea de ferestre din zona Clujului, pe care să le „decoreze” cu poezii. Doritorii pot să îi contacteze până în data de 25 iulie pe pagina de Facebook sau pe adresa de mail [email protected] dacă vor să se implice în proiect. Condiția este: geamul să fie cât mai mare, fără afișe și în zonă cât mai centrală. 

Proiectul „Geamul cu poezie” a fost inițiat în toamna anului 2023 de scriitorul Gabriel Bota, director FICT, care a început să scrie poezii pe geamul de la ușa intrării în bloc.

Despre FICT

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a fost conceput în anul 2013 cu scopul de a susține cultura română.

În timp, FICT a devenit mai mult decât un festival, fiind în prezent o umbrelă sub care au loc diferite evenimente care au în centru cartea și care au loc fie cu recurență fie ocazional, în funcție de diferite nevoi culturale. 

Festivalul Internațional de Carte Transilvania are loc în fiecare an, în toamnă, adunând cele mai importante edituri naționale. În cadrul acestuia au loc zeci de evenimente, printre care se numără lansări de carte, întâlniri cu scriitori români și internațional, dezbateri pe teme de actualitate, concerte, spectacole de teatru, recitaluri de poezie. Festivalul reunește astfel an de an diverse laturi ale artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.

FICT are un caracter educativ, științific, cultural și social, având scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, organizării de manifestări științifice și expoziționale.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.