FUTURE Manager: Program de dezvoltare a competențelor de leadership în rândul tinerilor din România

de | | 3 Minute

FUTURE Manager: Program de dezvoltare a competențelor de leadership în rândul tinerilor din România

  • Studenții și profesorii din mediul universitar se pot înscrie gratuit în programul FUTURE Manager.
  • Include 4 luni de sesiuni de training cu scopul de a-i ajuta pe tineri să coordoneze echipe cu succes.
  • Program de învățare experiențială: 100% practic cu activități menite să ajute practic participanții.

Studenții și profesorii din mediul universitar se pot înscrie acum în programul FUTURE Manager organizat la nivel național cu scopul de a-i ajuta pe participanți să își dezvolte competențele de leadership. Coordonarea unei echipe, responsabilitatea, comunicarea sau gândirea creativă sunt doar câteva dintre competențele cele mai căutate azi în piața muncii și care vor fi dezvoltate în cadrul programului FUTURE Manager într-o manieră practică.

Organizat împreună cu McDonald’s România, programul FUTURE Manager ajută studenții să facă trecerea de la facultate la a fi lideri activi, în timp ce profesorii universitari aprofundează noi metode de predare.

Programul FUTURE Manager include o învățare bazată 100% pe activități practice:

  • Sesiuni de training în format online și fizic
  • Sesiuni individuale de orientare în carieră și pregătire pentru viitor
  • Resurse educaționale ce ajută studenții să facă trecerea de la sistemul educațional la piața muncii

Programul include module de învățare practice ce oferă un parcurs complet pentru o poziție de Manager în interiorul unei companii.

Studenții înscriși în programul FUTURE Manager beneficiază gratuit de:

  • 16 ore de sesiuni active de training organizate în format online și fizic în 6 orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Constanța sau Timișoara
  • Descoperirea modului în care funcționează piața muncii și modul în care se pot angaja aceștia
  • O sesiune de orientare în carieră
  • Posibilitatea de a descoperi mai multe detalii legate de programul Manager Trainee organizat deMcDonald’s România și posibilitatea de înscriere directă.
  • Feedback personalizat pe CV pentru a crește șansele de angajare în piața muncii
  • Pregătirea pentru interviul de angajare
  • Descoperă direct ce înseamnă o zi de muncă în interiorul unei echipe
  • Dezvoltă competențe soft de organizare, comunicare, rapiditate, lucrul în echipă, creativitate sau responsabilitate.
  • Învață diferit prin joc, energie și multă inspirație

Profesorii universitari din cadrul programul FUTURE Manager beneficiază gratuit de 3 sesiuni de training fizice unde:

  • Văd cum reacționează studenții la metode diferite de predare bazate pe: educația experiențială, pedagogie sistemică și consultanță. Toate metodele sunt #FaraPowerPoint.
  • Învață metode diferite de predare și pe care le pun în aplicare din postura de participant
  • Pot duce metodele de predare noi învățate direct la cursuri / seminarii
  • Au discuții directe cu echipa McDonald’s România pentru a înțelege așteptările angajatorilor de la studenți
  • Înțeleg cum funcționează piața muncii și care sunt competențele de bază
  • Au posibilitatea de a explora variante de parteneriat precum stagii de practică sau conferințe împreună cu angajatorul
  • Resurse și metode ce pot fi integrate la cursuri / seminarii cu accent pe piața muncii, viitor
  • Pot participa săptămânal (opțional) la sesiunile de training online realizate cu studenții pentru a vedea cum se implementează toate metodele de predare diferite la ore și structura #altfel de curs / seminar
  • Sprijin în implementarea metodelor
  • Diplomă de participare

Detalii înscriere – Ultimele înscrieri se realizează acum

În programul FUTURE Manager se pot înscrie studenți și profesori universitari care doresc să se pregătească pentru viitor. Termenul limită de înscriere este 20 martie 2023 pe site-ul oficial al programului: www.madalinahodorog.ro/futuremanager.

Profesorii și studenții din 6 orașe (București, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Oradea) se pot înscrie gratuit pentru a beneficia de sesiuni de training și oportunități în carieră.

Despre programul FUTURE Manager

Programul Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este cel mai complex program de orientare în carieră care a ajutat +1200 de tineri și profesori din țară să se pregătească pentru cariera lor. Programul FUTURE include ediții umbrelă precum: FUTURE Manager, FUTURE Student și se bazează pe metode de educație experiențială bazate 100% pe activități practice #FaraPowerPoint.

Programele FUTURE ajută tinerii să facă trecerea de la liceu la facultate. De la facultate la piața muncii.

Mai multe detalii: www.madalinahodorog.ro/future

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 96 de restaurante în 29 de orașe, dintre care 50 restaurante cu McDrive și 53 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.300 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 174 de restaurante și are peste 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 11 țări din Europa și Africa de Nord, și implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport naval, inginerie și tehnologie. Hili Ventures deține parteneriate cu McDonald’s, Apple, Microsoft, precum și cu multe alte branduri internaționale.

Comunicat de presă