Fotograf clujean cu Melcul prin Europa: viața în autorulotă | Artistul Altfel

de |

Fotograf clujean cu Melcul prin Europa: viața în autorulotă | Artistul Altfel

L-am cunoscut pe Soós Attila înainte cu o zi de călătoria pe care și-o planificase prin Europa. Părea o idee năstrușnică, să-ți iei casa în spinare și să pornești la drum. Năstrușnic, dar în concordanță cu visurile oricărui om pasionat de călătorii și însetat de experiențe noi.

Fotograf de meserie, Attila sau Pinto, cum i se mai spune, locuiește în Cluj de aproape 10 ani, iar prin 2017 a decis să pornească într-o aventură, să încerce viața în autorulotă, pe drumuri europene.
Să pornească la drum prin lume nu e vreun moft care i s-a năzărit peste noapte, e ceva ce și-a dorit de mulți ani, o călătorie ce a venit și ca răspuns la nevoia de liniște, de timp, de autentic.

Evident, prima și cea mai frecventă întrebare pe care fotograful clujean a primit-o a fost: Dar de ce pleci?

„Îmi place mult să văd plaiuri noi, să cunosc oameni noi… Răspunsul simplu: „Fiindcă tot ce vreau să văd nu vine la mine, deci trebuie să merg eu într-acolo” 😀 Clujul este un oraș frumos, iubesc Clujul. De peste 9 ani sunt aproape non-stop în oraș, l-am explorat cât se poate profesional și nu numai, iar acum simt nevoia de lucruri noi! După expedițiile mele fotografice făcute în diferite domenii, food, nude, reclamă, modă, portret…, alături de clienți mari și mici, a venit momentul să mă întorc la rădăcini, la prima mea dragoste: filmul. Am decis să iau cu mine filme și aparatul foto analog. Mi-am amenajat un dulăpior în baie cu substanțele necesare să pot developa și mări poze oriunde aș fi.”

viata in autorulota soos attila pinto cluj

Pornind din Cluj la început de octombrie, fără vreun plan bătut în cuie sau o dată sigură de întoarcere (călătoria putea dura o săptămână, o lună, o iarnă întreagă), Soós Attila s-a mutat pentru o vreme în Melcul său, după cum și-a numit autorulota. S-a îndreptat întâi spre Ungaria, mai exact spre Miskolc, Nyáregyháza și, desigur, Budapesta. De-acolo, prin Slovenia și Italia, trecând prin Roma și continuând spre „tocul cizmei” (hartă la final). 

Cu întâmplări haioase (pe la graniță, de exemplu), pățanii și provocări de natură tehnică sau naturală (vremea nu-i mereu de partea ta când ai drum lung de parcurs), călătoria i-a adus fotografului clujean experiențe unice și inedite.

Urmărindu-i aventura, pas cu pas, poți observa cu ușurință o atitudine sănătoasă:

„Când spun că îmi place aventura, sunt conștient că înțelesul cuvântului nu este unul pozitiv sau doar pozitiv. Aventura poate fi ceva atât negativ, cât și pozitiv, important e să fie.”

Încă de la începutul călătoriei, Attila a conștientizat cât de mult ne lipsesc aceste ieșiri în natură, ieșiri din cotidian.

„Mi-am dat seama de un lucru interesant și trist. De ce m-au prins atât de mult culorile și frumusețea naturii…? Fiindcă în ultimii ani, locuind în centrul Clujului, pur și simplu nu am avut ocazia să văd câtă frumusețe este în natură, pur și simplu m-am dezobișnuit. Dacă am ieșit în weekend, am văzut doar fragmente mici. Acum, călătorind prin mai multe țări și plaiuri diferite, îmi dau seama cât de tare îmi lipsea!”

Beneficii și provocări ale vieții în autorulotă

În timp ce în alte țări traiul temporar în autorulotă este o „tendință în lifestyle”, la noi o astfel de alegere pare încă ieșită din comun. De ce ți-ai petrece vacanța sau concediul cu autorulota, de exemplu? Iar ca idee, în Cluj avem totuși Campermania – de unde putem închiria o autorulotă atunci când ni se face dor de drum.
Sau, așa cum a făcut Soós Attila, de ce ai investi într-un astfel de autovehicul?

Autorulota e o mașină-casă, iar numele pe care Attila i l-a dat mașinii sale – Melcul – este mai mult decât sugestiv. Practic, ai o bună parte din confortul de acasă cu tine, însă poți fi mereu pe drumuri, fără grija cazărilor și bagajelor. Pentru cei care apreciază călătoriile în sine, nu în mod exclusiv destinațiile, viața în autorulotă poate veni ca o revelație.

Evident, apar provocări și obstacole. Aflăm de la fotograful pus pe drumuri că, din când în când, ai grija câtorva aspecte:

  • Rezervorul de apă trebuie umplut (80-110 litri), iar pentru acest lucru ai nevoie de o sursă de apă. Teoretic, benzinăriile îți permit să faci acest lucru, însă practic, nu se întâmplă asta peste tot.
  • După folosire, apa se adună într-un alt rezervor care, normal, trebuie golit în locuri amenajate. Acestea se găsesc adesea doar în camping-uri, iar la drum lung, poate deveni o mică-mare problemă.
  • Reîncărcarea buteliei de gaz.
  • Încărcarea panoului solar și orientarea lui în funcție de soare.

Orice călătorie prin lume este, deopotrivă, și o călătorie spre sine

Uneori, căutăm prea departe lucrurile pe care le putem descoperi chiar aici, unde ne aflăm. Totuși, să îți schimbi acel „mindset”, setul de atitudini, mentalități și modul în care vezi viața de zi cu zi, poate dura ani de zile. Călătoriile au darul acesta de-a ne ajuta să descoperim lumea, în aceeași măsură în care ne descoperim și pe noi înșine.

Cu alte cuvinte, Clujul e un oraș frumos și avem o grămadă de oportunități și contexte potrivite de dezvoltare și revelații personale și comune. E bine însă, uneori, să ieșim din cotidian și din rutină. Să explorăm.

Sigur, fotografiile realizate de Attila pe parcursul aventurii lui sunt impresionante. La fel sunt și experiențele și oamenii pe care i-a întâlnit.

„Mă întâlnesc cu oameni cu o gândire diferită față de cei de acasă. Nu spun că sunt mai buni sau mai răi, doar sunt diferiți și asta e bine, fiindcă pot învăța de la ei.”

În Alberobello, de exemplu, a admirat casele conice ce se construiau fără nici un adeziv, case care, în cazul unui control, puteau fi „dezmembrate”, scutindu-i astfel pe locuitori de plata impozitelor pentru locuințe.

Pe malul mării, a fost izbit de diversitatea emoțiilor pe care ea, Marea, ți le poate stârni:

„Cred că de mare nu poți să te plictisești. În fiecare zi e altfel!!! Spectaculos, înspăimântător, puternic, uriaș, blând, mângâietor… poate fi oricum, și invers!”

În San Vito – Polignano a Mare, a descoperit un port mic și neamenajat, folosit de pescari, tocmai în fața clădirii Abbazia di San Vito. Locurile prind cu adevărat farmec în momentul în care cunoști și oamenii. Curios din fire, Attila a căutat pescarii, propunându-și clar să se împrietenească măcar cu unul dintre ei și să afle astfel mai multe despre pescuit, despre stilul lor de viață.

Faptul că în zonă nu se vorbește deloc limba engleză nu a fost un impediment pentru Attila. L-a întâlnit pe Giuseppe, acel gen de om care, așa cum zice fotograful clujean, va dori întotdeauna să sară în ajutorul celor din jur. Așa a ajuns să meargă la pescuit – dar nu orice fel, ci la pescuit de caracatițe.

„Eram doi într-o barcă destul de mică, pe mare. Eram nevoiți să comunicăm cumva așa că ne-am pus pe treabă amândoi. Am aflat, că numele bărcii este Anna, de la numele soției, că e polițist la Guardia di Finanza din Monopoli, că îi place jobul lui, dar e stresant, iar cu pescuitul se relaxează, că nu ai nevoie de niciun permis ca să pescuiești până în 5 kg de pește sau caracatiță.

În același port, a legat o frumoasă prietenie cu proprietarii și personalul unui restaurant inedit: Locanda dei Benedettini, un restaurant aflat chiar sub Abbazia di San Vito, spațiul fiind utilizat în trecut ca o „storcătorie”, un atelier de presare la rece de măsline. Ce i-a atras însă atenția lui Pinto (Attila) a fost conceptul restaurantului și faptul că aici se angajează persoane cu diverse dizabilități, iar localul colaborează cu asociații de profil și îi ajută pe acești oameni să învețe meserii de ospătar sau ajutor de bucătar.

Legând prietenii și cunoscând oamenii din orășelele prin care a stat o vreme, fotograful clujean a avut ocazia să descopere, de fapt, și locurile respective. A vizitat plantații, s-a bucurat în luna decembrie de câmpuri de gălbenele, a descoperit uimit frumusețea măslinei albe – o adevărată raritate și a ajuns la Madonna del Rosario, unde a vizitat atelierul de ulei de măsline extra virgin.

Pe străduțele vechi și înguste din Otsuni, după o plimbare prin ploaie și întuneric, un bătrânel i-a primit pe el și un prieten italian în atelierul în care creează linguri din lemn de măslin.

„Nu erau niște linguri de lemn obișnuite, cum nu erau nici poveștile lui de viață. Lingurile erau lucrate manual, dar ce era foarte interesant era că fiecare avea o funcție specială.”

Cel mai greu aspect al călătoriei?

Este de natură personală:

„Până acum, cel mai greu și ciudat lucru este faptul că sunt „obligat” să mă ocup de mine. Sunt genul de om care e fericit când poate să facă ceva pentru altcineva și îl vede fericit. Acum, fiind singur, au ieșit la vedere nevoile mele personale. Nu știam că este atât de obositor să te ocupi de tine (…) Pare mai obositor fiindcă nu-mi oferă atât de multe, în comparație cu momentele în care făceam asta pentru alții.”

Artiști sau nu, toți avem nevoie să ne alocăm timp pentru noi, să (re)învățăm a trăi pas cu pas, să încetinim ritmul.  Soós Attila este „artistul altfel” datorită pasiunii sale pentru fotografia „palpabilă” – digitalul este atractiv vizual, dar când v-ați bucurat ultima dată de senzația unei fotografii ținute în mână? – dar mai ales datorită modului în care a știut, anul acesta, să se întoarcă la rădăcinile pasiunii sale și a imboldului pe care reușește să îl transmită și celorlalți: dacă îți place ceva, adună-ți forțele și energia și pornește la drum.

„Citim că este bine să medităm. Eu până acum nu prea am reușit. M-am trezit dimineața și instant eram sub influența „vieții”, telefoane, mesaje, cafea, etc. Nu am putut să-mi fac puțin timp să-mi organizez ziua, gândurile. Acum îmi dau seama că singura excepție era când eram în natură. Atunci parcă eram ”acasă” la mine, parcă se oprea timpul. Aici e la fel, doar că în fiecare zi. Parcă aș participa la un curs intens de autocunoaștere, meditație. Este foarte interesant!!! Aș recomanda pentru toată lumea.”

La mijloc de decembrie, Attila s-a întors în Cluj.
Îi spunem pe această cale un bine ai revenit acasă și sperăm ca sentimentul acela de relaxare, de „acasă” să fie adus și aici, în oraș…

_ _ _ _ _

Texte integrale din călătorie, în limbile română, maghiară și engleză, precum și mai multe fotografii, pot fi găsite pe blogul său personal: thelighthunter.wordpress.com 

Iulia Marc, redactor Cluj.com