Ford Driving Skills for Life la Polus

de | | 2 Minute

Ford Driving Skills for Life la Polus

Cluj-Napoca, 25 mai 2015 – Ford Driving Skills for Life ajunge la Cluj-Napoca. Programul gratuit de conducere preventivă organizat de către Ford România împreună cu instructorii şi piloţii de raliu de la Napoca Rally Academy va avea loc în acest weekend în parcarea Polus Center.
În perioada 29 – 31 mai 2015, la Polus Center Cluj va avea loc evenimentul Ford Driving Skills for Life, un program gratuit de conducere preventivă adresat tinerilor şoferi.
Ford Driving Skills for Life vine în sprijinul acestora prin îmbunătăţirea aptitudinilor în cele patru zone cheie: recunoaşterea pericolelor, manevrarea vehiculelor, gestionarea vitezei şi a spaţiului. Aceştia sunt factori esenţiali în peste 60% din accidentele rutiere. Pe parcursul programului se va testa capacitatea atenției distributive, dar se va insista şi asupra problemelor legate de factorii de distragere a atenţiei în timpul conducerii.
Prin acest program au fost instruiţi peste 500.000 de oameni la nivel global prin cursurile practice şi online, de la prima lansare a programului în Statele Unite, acum 11 ani. În Europa, programul a fost lansat în 2013 şi până în prezent Ford a reuşit să treacă prin acest program peste 6000 de şoferi. Pentru 2015 Ford a anunţat o investiţie de peste 2,6 milioane de euro, pentru a instrui alţi 5000 de şoferi. Pe lângă România, Franţa, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania şi Rusia, programul se extinde anul acesta şi în Danemarca, Olanda şi Turcia.
Ford Driving Skills for Life a fost lansat în România anul trecut, când pe parcursul a 5 zile de program în Craiova şi Bucureşti, echipa Ford DSFL a reuşit să instruiască peste 1000 de tineri şoferi. Ford implementează acest program în România, împreună cu instructorii şi piloţii de raliu de la Napoca Rally Academy.
Toți cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul dedicat www.drivingskillsforlife.ro. Participarea la programul Ford Driving Skills for Life este posibilă în baza înscrierilor de pe site.
Evenimentul se va desfășura în parcarea centrului comercial.