Focus Solastalgia – despre suferința cauzată de schimbarea mediului | PROGRAM Reactor

de | | 5 Minute

Focus Solastalgia la Reactor, în luna iunie

În luna iunie la Reactor are loc o serie de evenimente reunite sub tema solastalgiei – „dorul de casă pe care îl ai când ești încă acasă”, un termen introdus de filosoful Glenn Albrecht în 2003 pentru a defini suferința emoțională provocată de schimbări percepute negativ în mediul înconjurător.

Focusul include o nouă premieră – Habituare, de Ioana Hogman, în regia lui Raul Coldea, o dezbatere, două ateliere, un spectacol invitat și trei alte spectacole din repertoriul Reactor.

Dezbaterea, cu titlul Climate change discourse in performing arts, va fi moderată de Petro Ionescu și îi va avea ca invitați pe Chantal Bilodeau (artistă de origine canadiană stabilită în SUA, implicată într-o serie de proiecte care urmăresc implicațiile schimbărilor climatice la nivel personal și social), Delia Gavlițchi (regizoare de teatru, coordonatoare de proiecte culturale pentru publicul tânăr), Ioana Hogman (dramaturgă, autoarea piesei pe care se bazează spectacolul Habituare), Ani Mărincean (antropolog, activistă), Oana Pușcatu (actriță). Discuția se va desfășura în limba engleză la Reactor, în 21 iunie, de la ora 19, iar participarea este gratuită.

În perioada 6-7 iunie va avea loc atelierul de gândire critică Noah, Atom and the Moon, coordonat de filozoful, autorul și activistul politic croat Srécko Horvat. Acesta va coordona o serie de discuții pornind de la fragmente din opera lui Gunther Anders (1902-1992), privind Apocalipsa, amenințarea nucleară și explorarea spațiului cosmic.

Spectacolul invitat este VINOVAT/Ă, o producție a Centrului Replika din București în parteneriat cu BÉZNĂ Theatre, și va avea loc în 22 iunie, de la ora 20. Spectacolul este creat de Sînziana Cojocărescu și Nico Vaccari și o are în distribuție pe Oana Pușcatu. VINOVAT/Ă este un one-woman show care întreabă a cui este responsabilitatea de a opri criza globală și ne reamintește că nu este prea târziu pentru a acționa.

foto Nicu Lazur - VINOVAT-Ă
Fotografie realizată de Nicu Lazur. Spectacolul „VINOVAT-Ă”

Spectacolele Reactor incluse în program vorbesc, în moduri diferite, despre anxietate, depresie și dificultatea de a te simți neadaptat la o anumită realitate: Interior-lumină (dramaturgia Ioana Hogman, regia Mihai Păcurar) – în 5 și 6 iunie, de la ora 20, Un copil pe un litru de benzină (dramaturgia Ioana Toloargă, regia Irisz Kovacs) – în 8 și 9 iunie, ora 20, Dă-te din soare (text de Alexa Băcanu cu inserții ale echipei, regia Leta Popescu) – în 28 și 29 iunie, ora 20.

Pe parcursul Focusului se va desfășura și Framework Solastalgia – cadre de dialog coordonate de Ioana Hogman, în cadrul cărora publicul va viziona spectacolele din programul focusului, precum și alte spectacole online, și va sonda, prin exerciții și discuții, propriile reacții la temele propuse. Participarea la Framework este gratuită, iar înscrierile se pot face pe tot parcursul atelierului, prin completarea formularului de înscriere.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

PROGRAM

5, 6 iunie, ora 20
INTERIOR-LUMINĂ

Concept și regie: Mihai Păcurar
Dramaturgie: Ioana Hogman
Texte de: Oana Hodade, Ioana Hogman, Oana Mardare, Mihai Păcurar, Doru Taloș, Adonis Tanța
Sunet: Oana Hodade
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș, Adonis Tanța

De câte ori te-ai bălăcit zile în șir în propriul noroi emoțional pentru că asta s-a simțit mai just decât încercările de redresare? De câte ori aceste încercări au părut că duc în jos și tot în jos, indiferent de direcția optimistă și intențiile tale auto-salvatoare? De câte ori a părut că toată lumea este mai adaptată vieții pe Terra decât ești tu?

Patru performeri au fost comisionați de un regizor să facă un spectacol pe tema crizei identitare și a depresiei care o urmează, dar e neclar cât de departe ar trebui să meargă. S-ar putea să o dea în bară, s-ar putea să nu își mai revină deloc. Dar există metode și metode de a face față situației: sesiuni de mindfulness, incursiuni dezolante în trecut, abandonare și altele.

Durata: 120 min.
Vârsta: 16+

Focus Solastalgia REACTOR
Fotografie realizată de Patricia Maria Toma. Spectacolul „Interior-lumină”

8, 9 iunie, ora 20
UN COPIL PE UN LITRU DE BENZINĂ

De: Ioana Toloargă
Regia: Irisz Kovacs Scenografia: Cosmin Stancu
Coregrafia: Sergiu Diță
Muzica: Mara Borodi
Coordonare: Ferenc Sinkó și Petro Ionescu
Cu: Armand Crișan, Oana Jipa și Dorian Leonte

Trei oameni într-o benzinărie, la jumătatea drumului. O femeie de serviciu, un benzinar, un client și o zi pe care o tot trăiești. Un pod care se construiește și se dărâmă peste un lac, un drum spre Paris, un copil în burta mamei, în spațiul straniu dintre umor absurd și tragedie cotidiană. Cât conținem și cât ne conțin amintirile noastre? Cum ne împăcăm cu tot ce ni se întâmplă? Ne e de ajuns simplul triumf că reușim să avem un corp, o identitate, o memorie? Ce trebuie să dăm la schimb ca să mergem mai departe?

Durata: 80 min.
Vârsta: 14+

Fotografie realizată de Bogdan Botaș. Spectacolul „Un copil pe un litru de benzină”

16, 17, 18 iunie, ora 20
HABITUARE
premieră

De Ioana Hogman
Regia: Raul Coldea
Scenografie și costume: Irina Ionescu și Raul Coldea
Video: Irina Ionescu
Light design: Cătălin Filip
Asistență de regie: Ioana Sileanu și Ioana Toloargă

Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Lucian Teodor Rus, Adonis Tanța și Tavi Voina

Ceva se va termina, încă nu știm nici când, nici cum va fi, tot ce putem face e să așteptăm, iar golul așteptării nu îl putem umple decât spunând povești.

21 iunie, ora 19
CLIMATE CHANGE DISCOURSE IN PERFORMING ARTS
dezbatere

Moderare: Petro Ionescu
Invitați: Chantal Bilodeau, Delia Gavlițchi, Ioana Hogman, Ani Mărincean, Oana Pușcatu

Discuția va fi în limba engleză.

22 iunie, ora 19
VINOVAT/Ă

De: Sînziana Cojocărescu și Nico Vaccari
Regia: Sînziana Cojocărescu și Nico Vaccari
Scenografia: Gabi Albu
Sound design: Daniel Balfour
Cu: Oana Cristina Pușcatu

VINOVAT,-Ă este un one-woman show care confruntă criza schimbărilor climatice, cea mai mare amenințare a dreptății sociale din zilele noastre. Spectacolul examinează relația dintre filosofia capitalismului laissez-faire, apatia consumatorului și suferința oamenilor din sudul global.

Schimbările climatice chiar se întâmplă. Insulele Pacificului dispar sub ocean. O treime din suprafața Bangladeshului e sub apă. Recoltele se coc în soare, râurile seacă, războaie civile erup în lume. Deși în Europa schimbările simțite nu sunt majore, milioane de oameni din țări care abia au o amprentă de carbon sunt nevoite să-și părăsească căminele pentru a rămâne în viață. VINOVAT,-Ă întreabă a cui este responsabilitatea de a opri criza globală și ne reamintește că nu este prea târziu pentru a acționa.

Durata: 70 min.
Vârsta: 10+

Fotografie realizată de Bogdan Botaș. Spectacolul „Dă-te din soare”

28, 29 iunie, ora 20
DĂ-TE DIN SOARE

De Alexa Băcanu, cu inserții ale echipei
Regia: Leta Popescu
Scenografia: Mihai Păcurar
Costumele: Teodora Frîncu
Muzica: Radu Dogaru și Adonis Tanța
Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea
Asistente de regie: Irisz Kovacs și Ana Maria Țîrlea
Suport tehnic: Cătălin Filip și Doru Taloș
Cu: Andreea Ajtai, Radu Dogaru, Raluca Mara, Oana Mardare, Cosmin Stănilă, Adonis Tanța
Participare video: Alexandru Dabija, Ionuț Caras, Ramona Dumitrean, Anca Hanu, Radu Lărgeanu, Alexandra Tarce, Irina Wintze

În anul pandemiei, Reactorul încearcă să facă un spectacol despre decalajul dintre generații împreună cu un regizor dintr-o generație mai în vârstă. Între ședințe de zoom, drafturi de text eșuate și efortul de a purta un dialog real, totul devine un delir de forme teatrale, o căutare febrilă de răspunsuri la întrebări retorice.

Durata: 120 min.
Vârsta: 14+

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ulwww.reactor-cluj.com sau pe www.facebook.com/ReactorCluj.


Comunicat de presă