Nu-i citesc cărțile, nu i-am urmărit filmele. Totuși dintr-o împrejurare fericită am ajuns în unul dintre balcoanele teatrului clujean ca să mă uit la spectacolul lui. E „Freak Show” al lui Florin Piersic jr.
Două scaune pe scenă și o masă într-un colț pentru geci, căciuli, șepci, ochelari, un lanț gros de aur, sacou strălucitor, becuri și o sticlă cu apă. Intrând în teatru, Florin Piersic – tatăl m-a prevenit că începutul este puțin „mai ciudat”.
Și chiar ciudat a fost, Florin Piersic jr., profesorul, vorbind fără rețineri despre aparatul reproducător al bărbatui ilustrând totul cu desene cât se poate de convingătoare. Un fel de ironie la adresa inimii bărbaților. Numai că, până să-și dea seama sala, semnul întrebării era în gândul tuturor.
Căutarea răspunsurilor a stârnit interesul și concentrarea asupra a ceea ce se întâmpla pe scenă. Iar pe scenă se întâmplau multe deși se găsea un singur om.
Omul acela de pe scândura scenei cu vopseaua „mâncată” de multe tălpi spunea câte-o poveste. Și am devenit toți un gură cască vizionând în minte fiecare povestea lui. El, actorul, ne dăruia personaje și dialoguri, iar noi, de pe scaune, din balcoane, reflectam, visam și râdeam alături de oamenii aceia.
Un faianțar visa la o femeie frumoasă pe care o urmărea de multă vreme din micul său apartament. „Când va întâlni și îmbrățișa femeia de la mansardă va uita de toate, nu va mai auzi câinii lătrând adunați pe terenul viran care-l chinuie necontenit”. Un cerșetor se confesa cum locul magic din parcare i-a adus bucurie și cum alții nu simt acest loc preocupați să se „păruiască” de la fleacuri.
Tipul de la agenția de turism își promova excursia foarte ieftină, dar în care era neapărat nevoie să-ți aduci cu tine muuulți bani pe care să-i cheltui, până la destinație, pe produse care nu se găsesc pe piață, ci doar la această agenție. Iar cel mai „superfantastic” produs este, desigur, piticul cu pipă de grădină. Dar dacă ,,Nu doriți pitic, nu primiți!” .
Același pitic cu pipă pe care îl comandă și un bătrânel. „Capodopera” va fi ținută în balcon și va fi mângâiată pe creștet ori de câte ori bătrânul va ieși să ia puțin aer. Bărbatul cu părul alb cu accent de moldovean devine neașteptat de obraznic și-i face avansuri femeii de la celălalt capăt la firului. „Să veniți să-mi vedeți piticul!”.
Într-o atmosferă total opusă, sobră, cu o voce monotonă, liniară, căzută parcă din cer comerciantul de chilipiruri făcea reclamă unor obiecte revoluționare: „furculiță telescopică, lumină magică în nuanțe mov, purpuriu, violet, fucsia și indigo, autocolante cu nuanță de cer albastru de pus pe ferestre când cerul e înnorat, săgeți fosforescente în formă de abțibild pentru cei ce nu văd lumina pe întuneric, gard din fier forjat de plastic”.
Râsul până la lacrimi s-a dezlănțuit când femeia de la operă și-a mărturisit dragostea pentru marmura albă, pe care „fraierii” o pătează cu gumă de mestecat, cu mucuri de țigără sau alte prostii. Iar urmele sunt atât de adânci încât curg până în sufletul femeii.
Nici exploatarea omului de către om nu i-a scăpat lui Piersic jr. „Stați ca maimuțele în fum de țigară”, se rățoiește un manager la angajații săi. Însă cel fără scrupule este producătorul care trage de jurnalist să vină negresit la matinal și să-și pună zâmbetul ăla care trebuie. Audiența nu-i interesată că jurnalistului i-a murit mama și cu atât mai mult producătorul. „Azi o plângi, dar mâine trebuie să ieși din casă. Vii la matinal! Îți dă un sfat prietenul tău cel mai bun.”
Șirul poveștilor a captat sala cu totul. Actorul se îmbracă singur. Și-n timp ce face asta, ia și câte o gură de apă. Noi, spectatorii, suntem de față. Nu ne desparte nimic. Suntem intimi, o sală întreagă e. Actorul nu este așezat pe un piedestal, el poate fi atins, intră în vorbă cu poveștile create în mințile noastre.
(foto: Iulia Marc)
Ca mai captivantă poveste a fost cea a bătrânului de 109 ani, care nu are copii, dar care a strâns o grămadă de obiecte nefolositoare: „frigidere fără uși și uși de frigidere fără frigidere, cuie, șuruburi, cutii goale, chiuvete sparte”, pentru că nu se știe când va fi luat pe lumea cealaltă, iar acolo sigur va avea nevoie de ceva.
„A bătut ceasul. A sunat clopotul. Sunt ultimele rânduri pe care le scriu.” Întunericul din sală și puțina lumină de pe scenă ce dezvăluia bolboroseala vocii răgușite a creat sentimentul că moartea e vizavi, că moartea e foarte aproape. Finalul a aparținut, bineînțeles, piticului cu pipă. El a închis cele 13 povești.
Acum, după spectacol, încă mai am în minte replici. Râd chiar când scriu. Pe scândura scenei, nu s-au înghesuit mobilier, tavanuri false, lumini, candelabre. Doar un singur om și două scaune. Doar teatru care a fost dăruit și a ajuns la destinație. Adică la noi.
Tia Sîrca
redactor Cluj.com
Sursa foto: https://www.facebook.com/florin.piersicjr
