Selecția oficială de filme montane din cadrul TMF2020 se lansează pe 3 noiembrie!
În luna noiembrie, Transylvania Mountain Festival, într-un format all-mountain, le aduce prietenilor și participanților la festival, pe lângă ateliere și ieșiri în natură, selecția oficială de filme montane din 2020. Având în vedere contextul actual, organizatorii vor lansa în fiecare zi câte un film, în mediul online. Selecția include 14 filme documentare, artistice și de scurt metraj, din cadrul competiției TMF din acest an – pe tema #PoveștiVerticale.
Program filme montane TMF2020 pentru săptămâna 2 – 8 noiembrie:
- 3 noiembrie: Loic et les Flolopapys, Belgia (2019) / film documentar
- 4 noiembrie: 83° SKI THE NORTH – Austria, 2020 / Film artistic
- 5 noiembrie: THE KFC – Noua Zeelandă, 2020 / Scurtmetraj de aventură
- 6 noiembrie: THE LONG RIVER HOME – SUA, 2019 / Scurtmetraj de aventură
- 7 noiembrie: THE LEGEND OF MUKSU – Germania, 2019 / Film documentar
- 8 noiembrie: FACING THE VOID – Franța, 2020 / Film documentar
Pentru a avea acces la programul de filme montane online TMF 2020, biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al festivalului. Biletul achiziționat include accesul la întreaga selecție oficială de film montan (3 – 15 noiembrie), adică atât la filmele menționate mai sus, cât și la cele care vor fi puse la dispoziția publicului în decursul săptămânii viitoare. În urma achiziției biletului online, participanții vor primi un link și o parolă de acces pentru vizionarea filmelor TMF.
Atelierele săptămânii 2 – 8 noiembrie 2020
În programul Transylvania Mountain Festival din această săptămână sunt incluse, totodată, ateliere și drumeții specifice, după cum urmează:
- Tehnici de bază de asigurare în teren abrupt și pe verticală | Sâmbătă, 7 noiembrie
- Manevre tehnice în escaladă și trasee tehnice | Duminică, 8 noiembrie
- Drumeție cu CAR Cluj pe Muntele Mare | Duminică, 8 noiembrie
Despre Poveștile Verticale din această săptămână (descrieri filme)
Loic et les Flolopapys – 3 noiembrie
Belgia, 2019 / Film artistic (45 min). Regizor: Dominique Snyers
Ieși în afara zonei de confort și înfruntă-ți temerile. Loic, 22 ani, este acum un cățărător pasionat după ce a primit prima pereche de espadrile de escaladă la vârsta de 6 ani. Alături de Florian, Pablo și Pierre, ei formează inseparabilul grup “Flolopapys”, aducând energia și vibrațiile pozitive până la cele mai îndepărtate zone de escaladă. Deși fiecare este unic în felul său, se completează și sprijină reciproc ca frații. Veți cădea pradă umorului lor, prieteniei dintre ei și fragilității. Dar oare, poate Loic să folosească energia Flolopapys pentru a-și depăși frica de înălțime în timp ce se confruntă cu unul din cele mai dificile trasee? Loic et les Flolopapys este o invitație într-o aventură pur umană.
Subtitrări disponibile: RO, FR, EN.
83° SKI THE NORTH – 4 noiembrie
Austria, 2020 / Film artistic (54 min). Regizor: Matthias Mayr
În căutarea celor mai frumoase și îndepărtate locuri de pe planetă, cei doi aventurieri Matthias „Hauni“ Haunholder și Matthias Mayr au reușit și de această dată! La mai puțin de 800 kilometri de Polul Nord se află Cordilierii Arctici. Este cel mai Nordic lanț montan din lume, pe insula Ellesmere. A ajunge aici și a schia cele mai nordice pante din lume a fost obiectivul major a lui Hauni și Matthias.
Doar să ajungi aici este deja o mare aventură! Nordul insulei Ellesmere nu este doar un loc foarte îndepărtat, ci și extrem de rece. Insula este casa urșilor polari și lupilor arctici. În călătoria lor, cei doi aventurieri nu doar că se lovesc de provocări atletice considerabile, dar se mai și întâlnesc cu Inuiții care le sprijină activ planurile. Mai mult, vor trebui să accepte că nu ei vor fi personajele alfa ai acestei călătorii…
Subtitrări disponibile: RO, EN
THE KFC – 5 noiembrie
Noua Zeelandă, 2020 / Scurtmetraj de aventură (15 min). Regizor: Richard Sidey
Cinci piloți pornesc într-o aventură cu parapanta în Tanzania, cu scopul de a zbura de pe vârful Kilimanjaro. Peripețiile lor sunt pline de umor și uimirea localnicilor, cadrele de vis, atmosfera veselă și energia tuturor aduc o stare extraordinară și îți fac poftă să zbori în necunoscut!
Subtitrări disponibile: RO, EN.
THE LONG RIVER HOME – 6 noiembrie
SUA, 2019 / Scurtmetraj de aventură (20 min). Regizor: Seth Dahl
The Long River Home este un scurtmetraj despre impactul rezidual al războiului prin prisma unui caiachist alături de echipa sa. Aaron Howell și Russell Davies sunt ambii veterani de război care acum au o nouă misiune, cea de a-l ghida pe veteranul orbit, Lonnie Bedwell, în călătoria sa prin Grand Canyon. De-a lungul a 14 zile se luptă cu peste 80 de cascade și vârtejuri, strigând direcția pentru Lonnie pe întregul parcurs. Zgomotul năprasnic al cascadei Lava Falls este tot mai prezent. Pe parcursul aventurii, cei trei își aduc aminte experiențele trecute și învață că negocierea cascadelor din viață înseamnă pur și simplu să faci echipă, să ieși în curent și să găsești linia prin acel haos.
Subtitrări disponibile: RO, EN.
THE LEGEND OF MUKSU – 7 noiembrie
Germania, 2019 / Film documentar (42 min). Regizor: Olaf Obsommer
Legenda râului MUKSU – Tadjikistan. Muksu este unul din cele mai dificile râuri din fosta Uniune Sovietică, un torent glacial ce taie câteva canioane în aerul subțiat din Pamir, cunoscut drept „Acoperișul lumii” în limba Tajik. Doar să ajungi acolo implică 6 zile de condus de-a lungul legendarului Drum al Mătăsii, o drumeție de 20 mile printr-o trecătoare de 450 m, cărând bărcile și stocurile de hrană pentru 10 zile pe râu. Doar trei echipe au reușit să parcurgă râul, iar ultima, din 2014, a fost forțată să evacueze un membru al echipei datorită edemului pulmonar.
Misiunea a fost pasul final al unui proiect de 7 ani, ce prevedea parcurgerea celor mai dificile și angajante râuri din fosta Uniune Sovietică, inclusiv Bashkaus din Siberia și Sary-jaz din Kârghistan. Coordonatorul Thomass Marnics din Letonia și producătorul Olaf Obsommer din Germania au reunit o mână de vâslași puternici pentru acest proiect. Filmul spune povestea unei mari prietenii, lăsării trecutului în urmă și pătrunderea în necunoscut pentru a rezolva ghicitoarea!
Subtitrări disponibile: RO, EN
FACING THE VOID – 8 noiembrie
Franța, 2020 / Film documentar (52 min). Regizor: Marc Brulard
În imaginarul colectiv, alpinismul este văzut ca o activitate elitistă și periculoasă. Când presa de masă vorbește despre alpinism, relatează de regulă fie o dramă, fie o reușită de performanță. În consecință, alpiniștilor li se pun două etichete. Pe de o parte, cea de superman, angajați într-o luptă cu muntele. Pe de altă parte, oameni iresponsabili și inconștienți, pe care adeseori trebuie să îi scoatem din situații periculoase mobilizând mijloace importante de salvare.
Dar oare această imagine negative asupra alpinismului se potrivește cu realitatea? Dacă alpinismul are și o altă fațetă, cea a unei practici puțin cunoscute, mai răspândită decât ar crede unii? Dacă alpinismul nu este doar o activitate pentru supermani, ci are și o latură feminină?
Subtitrări disponibile: RO, EN, FR.
Biletele, cu acces la toată selecția de filme TMF 2020, pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al festivalului.
Comunicat de presă