Începe festivalul-turneu Moldo Crescendo | #MuzicaUnește

de | | 3 Minute

După Electric Castle și înainte de Untold, ia o pauza cu muzică clasică la un concert Moldo Crescendo!

În data de 14 iulie 2018, șase tineri muzicieni – basarabeni curajoși – au pornit în turneul Moldo Crescendo care cuprinde zece orașe de pe ambele maluri ale Prutului. Concertul de deschidere a avut loc sâmbătă, în capitala Republicii Moldova – Chișinău, urmat de altele două la nord – orașul Bălți, și la sud – Cahul.

În România, primul concert va avea loc în orașul maritim Constanța (18 iulie), după care se va merge la Iași (20 iulie), Brașov (21 iulie), Sibiu (22 iulie), Timișoara (24 iulie), și concertul de închidere (din 27 iulie) la București.

Clujenii vor avea ocazia să participe la concert în data de 25 iulie, sala Auditorium Maximum, începând cu orele 19:00. Intrarea este liberă!

Istoria festivalului este de acum trei ani, când băieții, studenți și absolvenți ale conservatoarelor din România și de peste hotare, au decis să încânte și să obișnuiască publicul basarabean cu muzica clasică, mai rar auzită în localitățile Republicii Moldova. Astfel, au existat trei ediții care au surprins prin originalitate și atmosferă lejeră. Anul acesta, depășind limitele, festivalul vine să cucerească publicul din cele mai mari orașe românești.

Detalii despre evenimentul din Cluj-Napoca găsiți pe pagina evenimentului.

Artiștii Moldo Crescendo din acest an sunt:

# Dan-Iulian Druțac – vioară (Marea Britanie)
# Ionel Manciu – vioară (Marea Britanie)
# Ian Psegodschi – violă (Olanda)
# Radu Croitoru – violoncel (România)
# Constantin Borodin – violoncel (România)
# Marcel Lazăr – pian (România)

La fel, printre ansamblurile festivalului se numără Ludens Piano Trio din București:
# Rafael Butaru – vioară,
# Ella Bokor – violoncel,
# Iulian Ochescu – pian

…și LX Trio din Lisabona:
# Celia Jiménez – vioară,
# Nika Vremšak – violoncel,
# Teodora Baltasiu – pian.

Programul festivalului este compus din lucrări de Bach, Shostakovich, Enescu, Debussy, Smetana, Cassado și altele.

Festivalul are loc datorită a peste 400 de oameni, care au donat la campania de crowdfunding inițiată de Moldo Crescendo, astfel au acoperit o bună parte a cheltuielilor pentru festival!

La fel, mulțumim celor care fac acest festival mai mare și mai frumos!

ICR București | Ministerul Educației Culturii și Cercetării din Republica Moldova | NEAMUNIT
Parteneri : UBB | AMGD | GIB Cluj | ApARTenență
Parteneri media: Cluj.com | Clujlife | Cluju.ro | Transilvania Reporter | Clujeni.com | Cluj web story
Mai multe detalii despre festival găsiți pe următoarea pagină de Facebook!