Festivalul Rock the Camp revine în campingul ElDorado din Gilău în această vară

de | | 3 Minute

Festivalul Rock the Camp, ajuns la cea de-a doua ediție, revine la campingul ElDorado din Gilău în perioada 8 – 10 iulie 2022.

Organizat de Asociația Monday Shadows, festivalul dorește să fie un loc de întâlnire pentru cei care apreciază muzica bună, timpul petrecut în aer liber și doresc să facă parte dintr-o comunitate frumoasă și care este în creștere.

Ediția din acest an va aduce formații consacrate, care se vor bucura să se întâlnească cu publicul iubitor de muzică rock. Headlinerii din acest an sunt formațiile Compact, Luna Amară, ALTAR, Speak Floyd, C.A.S.H., iar pe scenă vor mai urca Monday Shadows, Voices of Silence, Konthrast, Wild Angels, Front.

Întregul eveniment va fi moderat de Hora Dancu de la GoRebel FM.

„Rock the Camp nu este un simplu festival. Odată cu prima ediție ne-am dat seama că aici a început să se formeze o comunitate. De aceea, ne-am propus ca anul acesta să mizăm pe această idee. Pe lângă formațiile care vor urca pe scenă și care ne vor bucura cu piesele lor, am pregătit o serie de activități și de ateliere, care să ne aducă împreună. Nu există limită de vârstă pentru festivalul nostru. Așteptăm tineri care iubesc muzica rock, așteptăm familii cu copii care să se bucure de un weekend cu cortul, așteptăm persoane trecute de prima tinerețe care să se distreze cu noi și să ne arate că vârsta este doar un număr care nu contează pentru suflet. Avem nevoie de socializare, de distracție, relaxare, muzică bună și de toți cei dragi aproape – iar Rock the Camp e toate astea, și multe altele, la un loc! Muzica sună mai bine ÎMPREUNĂ!”, au transmis membrii Asociației Monday Shadows.

Festivalul Rock the Camp 2022 afis

În cadrul festivalului vor avea loc diferite manifestări culturale, ateliere și activități pentru toate vârstele și gusturile, iar evenimentul va culmina cu mega-concerte, marcat de celebrări, lansări și premiere de neratat. Printre acestea se numără: ateliere de muzică, de improvizație, de teatru, jocuri.

Abonamentele și biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și în Rețeaua iabilet.ro/retea. Cei care vor să își facă din timp planurile pentru vară și achiziționează biletele Early Bird, acestea costă 100 de lei. Abonamentele pentru două zile au prețul de 150 de lei. Biletele pentru prima zi costă 75 de lei, iar pentru cea de-a doua zi, 100 de lei.

Cei care doresc să campeze în perimetrul festivalului vor achita o taxă de 60 de lei.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și internațional prin www.kooltix.com și în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Despre Rock the Camp

„ROCK THE CAMP” este un festival, un eveniment cultural de muzică rock/ metal, desfășurat într-un cadru primitor, aproape de natură. Însă, totodată, mult mai mult de-atât. „ROCK THE CAMP” e comunitate, e spirit liber și familie, e râs sincer între prieteni și amintiri de preț, împărtășite. E liantul între nou și consacrat, între liniște și o doză sănătoasă de nebunie, e un spațiu sigur de exprimare și comuniunea unor generații legate de muzică, respect și valori comune.

Evenimentul dorește să ne reunească, după această lungă și inconfortabilă pauză pentru noi toți, iubitorii muzicii rock din Transilvania, și nu numai. Spațiul unde să îți poți aduce cu drag familia, prietenii și chiar să le faci cunoștință celor mai tineri cu muzica ce unește oameni, ce naște idei și noi relații.


Comunicat de presă