Festivalul Mozart 2025: „Mozart forever” – o ediție dedicată memoriei Adrianei Bera

de | | 2 Minute

Între 21-27 noiembrie 2025, va avea loc Festivalul Mozart, o ediție specială Mozart forever – in memoriam Adriana Bera, pianista, profesoara și sufletul Societății Mozart din România, care s-a dedicat an de an cu trup și suflet Festivalului Mozart de la Cluj.

O moștenire continuată cu dragoste

Profund îndurerați de dispariția ei, prieteni, elevi și colegi au decis să ducă mai departe moștenirea sa, organizând festivalul cu dragoste în loc de buget, sub egida Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” și a Filarmonicii „Transilvania”, în colaborare cu Societatea Română Mozart și Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, și cu sprijin din partea Forumului Cultural Austriac.

„Cu Mozart prin Europa” – concert educativ pentru copii

În cadrul Festivalului Mozart 2025, vă invităm la o aventură muzicală pentru întreaga familie: „Cu Mozart prin Europa”, un concert educativ dedicat copiilor între 5 și 10 ani.

Figura și muzica lui Mozart, copilul minune care a uimit curțile regale ale Europei, devin prilej de joacă, descoperire și fascinație. Alături de Nannerl Mozart, sora compozitorului, în costum de epocă, copiii vor călători imaginar prin Europa secolului al XVIII-lea: cu trăsura pe drumuri desfundate, cu corabia zguduită de furtună și cu bucuria muzicii care unește totul.

Sub îndrumarea dirijoarei Dalma Toadere Kovacs, cei mici vor descoperi instrumente cu coarde, flautul, piculina și diverse tobe, vor asculta fragmente din lucrări de Mozart și vor fi invitați să participe activ la concert, alături de muzicienii de pe scenă.

Distribuția:

Dalma Toeadere Kovacs – dirijor & moderator
Kovacs Blanka Debora – soprana, în rolul lui Nannerl Mozart
Rebeca-Denisa Badea – flaut și piculină

Cvartetul Quadrivium:
Alexandru-Sebastian Erhan – vioară
Sara Tompa – vioară
Matei Petruș – violă
Rebeka Dula – violoncel

Participă:
– elevi ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” (percuție, trompetă)
– elevi ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” (clopoței, coord. Suhart Evelin)

Dramaturgia: Ștefana Tițeica

Programul complet al Festivalului Mozart 2025 va fi anunțat în curând.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.