Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 16-19 septembrie 2021 cu mesajul „Ne revenim împreună!”. Organizat de Asociația Culturală Eikon în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, festivalul susține cultura scrisă română și universală.
„La fel ca la precedentele ediții, ne dorim să sărbătorim Cartea și Cultura Scrisă prin evenimente inedite. FICT a reușit să strângă în jurul Cărții peste 100.000 de vizitatori la ediția din 2018, devenind astfel un eveniment de referință în peisajul cultural internațional. După o lungă perioadă în care am fost departe unii de alții și departe de lectură, este timpul să Ne revenim împreună!. Este important pentru noi, ca societate, să nu lăsăm pe ultimul loc cultura când vine vorba de întoarcerea la normalitate. Anul acesta ne-am propus să venim cu idei cât mai interesante, pentru a atrage și tinerii înspre lectură. Va fi o ediție plină de surprize”, a declarat Gabriel Bota, directorul festivalului.
Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an vor participa cele mai importante edituri din România, vor avea loc lansări de carte, colocvii și conferințe cu invitați speciali din Franța, Italia, Danemarca, Norvegia și Belgia. FICT își propune, prin evenimentele sale, să atragă atenția tinerilor asupra necesității lecturii, să promoveze responsabilitatea socială și culturală, diversitatea și implicarea civică.
Pentru mai multe informații, vă așteptăm pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Comunicat de presă