Presiunea de-a face ceva de sărbători, când până și Clujul doarme
„It’s the most wonderful time of the year”, vorba cântecului. Cea mai frumoasă perioadă a anului și, totuși, o perioadă în care stările depresive au tendința să devină mai frecvente sau mai intense. Psihologii ne spun că are legătură cu dificultatea de a ne descurca cu toate așteptările din perioada aceasta, ale noastre, ale celorlalți, cu o creștere a cerințelor și a lucrurilor de care trebuie să ne ocupăm și, bineînțeles, cu inevitabilele probleme de familie.
Ca niște șoricei, continuăm să ne învârtim pe roată. Activități specifice, goana după cadouri, goana după cumpărături, lista de lucruri de făcut înainte de încheierea anului (un alt concept imaginar discutabil), întruniri de socializare de la care nu putem lipsi, îmbulzeala din târgurile de Crăciun, din mall-uri, din supermarket.
Ați fost prin Iulius Mall sau VIVO!, prin Târgul de Crăciun din Piața Unirii sau prin supermarketuri, așa-i? Bineînțeles, tot Clujul e acolo. E frumos să cauți cadouri pentru cei dragi, însă feerica atmosferă a sărbătorilor de iarnă devine sufocantă când toți facem aceleași lucruri, simultan 🙂
Și, apoi, eterna întrebare. Da, cea cu „Tu ce faci de sărbători?”. Întrebarea e atât de ancorată în conversațiile specifice lunii decembrie și are o structură ce implică din start un anumit tip de răspuns (adică, în mod evident, trebuie să faci ceva de sărbători, căci întrebarea e ce faci, nu dacă faci), încât răsuflăm doar plictisiți și oferim un răspuns.
Cu lista de evenimente mereu sub ochi, vă spunem să fiți liniștiți: până și Clujul doarme și se odihnește în perioada aceasta. Da, unii organizatori de evenimente încă „mișcă”. Da, s-au pregătit oferte de Revelion care-mai-de-care. Însă chiar și ei, motorașele urbei noastre, cei care fac lucrurile să se întâmple, cei care n-au somn, n-au stare, chiar și ei își iau o pauză.
În societatea contemporană pe care ne-am clădit-o și al cărei ritm de dezvoltare îl susținem zi de zi, măcar de sărbători putem reînvăța arta de-a nu face nimic și de a ne simți ok cu acest făcând nimic. De obicei, îndemnul nostru este să explorați orașul, să participați la cât mai multe evenimente, să vă hrăniți din interacțiuni sociale, să vă implicați în comunitate, să faceți ceva.
Acum, lăsați presiunea de-a face ceva de sărbători deoparte. O vedem prea frecvent în jurul nostru, prea ne stresăm unii pe alții cu asta. Cum ziceam, până și Clujul doarme. Relaxați-vă, odihniți-vă, întâlniți-vă cu prietenii doar dacă simțiți pe bune nevoia, mergeți la reuniuni de familie mai cu măsură și mai pregătiți sufletește pentru tot felul de situații tragi-comice. Zâmbiți, nu-i nici o grabă, decât cea pe care ne-o auto-impunem.
Dacă reușim să conștientizăm că stresul, oboseala, confuzia și chiar stările depresive sunt reacții frecvente la agitația specifică lunii decembrie, că nu-i nimic obligatoriu, că dacă e vreodată momentul să încetinim ritmul, acum ar fi, poate reușim să ne bucurăm mai mult unii de alții și de mult vehiculata atmosferă specifică sărbătorilor de iarnă 🙂