Iluzii optice și știință la cel mai nou muzeu din Transilvania: Fabrica de Știință Turda

de | | 3 Minute

S-a deschis Fabrica de Știință Turda – un muzeu dedicat științei și iluziilor optice

Știința și iluziile optice își dau întâlnire la Fabrica de Știință Turda – cel mai „tânăr” muzeu din județul Cluj, deschis la începutul lunii august. Singurul labirint de oglinzi din Transilvania, cel mai lung tunel Vortex, o cameră Ames și o cameră Upside Down, holograme didactice și numeroase alte exponate și experimente științifice așteaptă să fie descoperite, în fiecare weekend, de către vizitatori curioși. 

Muzeul Fabrica de Știință din Turda este cel mai recent proiect al Asociației Astronomice Pluto. Clujenii care fie s-au bucurat deja de experiențele din Muzeul Iluziilor Mobil sau din Planetariu Mobil Educațional, fie nu au reușit să ajungă la evenimentele dedicate acestor proiecte (dar și-ar fi dorit), se vor bucura să descopere o parte din exponatele și experimentele științifice îndrăgite de copii (și nu numai!) în noul sediu dedicat științei și iluziilor optice.

O fostă fabrică de bere, acum muzeu

Fabrica de Știință Turda se află în Piața Romană, nr. 17, într-un spațiu mai neobișnuit: cel al fostei fabrici de bere din Turda. În prezent monument istoric, spațiul este unul generos. Cei 700 mp au fost amenajați și transformați de către voluntarii Asociației Astronomice Pluto într-un inedit muzeu.

„În amenajarea muzeului s-a încercat păstrarea și punerea în valoare a clădirii, spațiul rezultat fiind unul în care cărămida împreună cu lemnul și metalul ajută la construirea unei atmosfere industriale autentice, dar în același timp plin de căldură și ospitalitate.”– Fabrica de Știință

Fabrica de Stiinta Turda (2)

Fabrica de Stiinta Turda (2)

Experimente live, cu rol educațional

În conformitate cu dimensiunea educațională pe care și celelalte proiecte ale Asociației Astronomice Pluto și-o asumă, Muzeul Fabrica de Știință Turda desfășoară experimente științifice live, cu rol educațional pentru vizitatori. Acestea completează cu succes informațiile incluse în programa școlară și devin un real suport nu doar pentru elevi, ci și pentru profesorii și părinții care vor să încerce și alte metode de învățare.

Ghidajul din cadrul noului muzeu este realizat de către Dan Coltea și Adi Filpisan – cei doi „povestitori astronomici” cu care publicul clujean s-a familiarizat deja în cadrul spectacolelor de la Planetariu Mobil.

Fabrica de Stiinta Turda (6)

Fabrica de Stiinta Turda (6)

 

Informații utile

Program Fabrica de Știință » Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 20:00.
Important » Accesul se face doar cu rezervare la nr. de telefon 0740 365 699.

Bilete

  • 22 lei / copil (3 – 18 ani)
  • 28 lei / adult
  • Family Ticket 2 + 2 » 90 lei
  • Grup adulți 10+ persoane » 22 lei / pers.
  • Grup copii 10+ persoane » 20 lei / pers.

Biletele se pot achiziționa și online » AICI.

Reguli sanitare: purtarea măștii obligatorie, verificarea temperaturii obligatorie, distanțare minim 2 m, 20 mp / persoană.

Fabrica de Stiinta Turda (6)