Expozitii si evenimente speciale, intalniri cu artisti si cineasti romani si straini vor intregi, si anul acesta, programul Festivalului International de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca).
O retrospectiva speciala ii va fi dedicata artistului multimedia Péter Forgács (n. 1950), unul dintre cei mai apreciati autori de filme bazate pe materiale de arhiva. Creatiile sale, ce reconstituie povești personale sau evenimente istorice regandind si combinand inregistrari video, au fost proiectate si expuse in cateva dintre cele mai prestigioase muzee și galerii. Forgács este fondatorul Private Photo & Film Archives Foundation din Budapesta, o colecție unica de filme de arhiva realizate de amatori in anii ‘20. La Casa Tranzit din Cluj, publicul va avea ocazia sa vada The Danube Exodus: The Rippling Currents of the River, o instalatie multimedia realizata de Forgács si The Labyrinth Project – un proiect de cercetare al University of Southern California – si gazduita in 2002 de Getty Research Institute. Vernisajul va avea loc pe 5 iunie, ora 17.00.
Bazata pe documentarul Exodul de pe Dunare (1998), produs de Lumen Film și proiectat la TIFF, instalatia interactiva ii va purta pe spectatori inapoi in anii 30-40, cand evrei din Slovacia si Austria si fermieri germani din Basarabia proaspat anexata URSS-ului incercau sa fuga pe Dunare, fiecare in alta directie. Imaginile de arhiva, interviurile cu supravietuitorii, fotografiile de familie si jurnalele lor refac povestea acestor oameni. in cadrul retrospectivei Péter Forgács vor fi proiectate alte cinci filme: Sunt un Von Höfler/ I am Von Höfler (2008), Miss Univers 1929 (2006), Cainele negru/ El Perro Negro (2005), Filmul lui Angelos/ Angelos’ Film (1999), si Cadere libera/ Free Fall (1996).
Un eveniment multimedia numit Emil Racovita: explorator, fotograf, desenator va reconstitui legendara expeditie a navei Belgica, prima care a iernat in Antarctica, intre 1897-1899. Emil Racovița, inventatorul biospeologiei, a fost zoologul, botanistul si unul dintre fotografii expediției. Documentarul Exploratorul (r. Titus Muntean, Xantus Gabor; producator Fundatia Arte Vizuale), o proiecție cu fotografiile stereoscopice realizate de Racovița, o animație dupa desenele sale, expoziția „Antarctica, dincolo de capatul lumii”, cu fotografii de Helmut Ignat, din timpul filmarilor in Antarctica – deschisa in Pavilionul TIFF din Piața Unirii, intre 1 și 9 iunie -, și exponate de la Muzeul „Ștefan cel Mare” din Vaslui vor contura povestea acestei calatorii. Evenimentul, realizat de Fundația Arte Vizuale, este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Unul dintre invitații speciali TIFF este celebrul director de imagine Ed Lachman, care va susține un masterclass la Transilvania Talent Lab și va fi prezent la proiecția-maraton a trilogiei Paradise (r. Ulrich Seidl) și la premiera naționala Sange intunecat/ Dark Blood (r. George Sluizer), filme a caror imagine o semneaza. intrerupt in 1993, dupa moartea neașteptata a actorului River Phoenix, din cauza unei supradoze de droguri, Dark Blood a fost finisat cu materialul ramas și a fost lansat abia anul acesta, la Festivalul de la Berlin. Ed Lachman are peste 70 de filme in portofoliu, unele semnate de Werner Herzog, Wim Wenders, Steven Soderbergh, Todd Haynes, Sofia Coppola, Robert Altman, Todd Solondz, Ulrich Seidl. impreuna cu Larry Clark, a regizat controversatul Ken Park (2002).
De o proiecție speciala va avea parte și Trei exerciții de interpretare, in regia lui Cristi Puiu, membru al juriului competiției și autor al campaniei de imagine TIFF 2013. Proiectul realizat de Puiu la Toulouse, in 2011, in cadrul atelierului Les Chantiers Nomades, cu actori francezi de teatru, porneste de celebrul studiu al scriitorului rus Vladimir Soloviov – „Trei conversatii cu privire la razboi, progres si sfarsitul istoriei” (1899). Cele trei povesti cinematografice sunt trei studii despre actorie: The Cat is On the Chair, The Mouse is Under the Table si The Monkey is On the Branch.
O alta expoziție la TIFF va fi Torn and Bleeding Clay, semnata de Tomi Malkki, membru al juriului secțiunii Umbre-Scurtmetraj. Lucrarile sale, care combina „fotografia, miturile si memoria cu lutul”, ilustreaza clișeul padurii in filmele horror și vor putea fi admirate intre 1 și 9 iunie, in subsolul Casei TIFF. Vernisajul va avea loc pe 6 iunie, in prezența autorului, care expune sub pseudonimul Malakias. Mandrie și Beton, un proiect video și foto al fotografului Petrut Calinescu, care a documentat timp de trei ani transformarile petrecute in sate, in urma emigrarii masive, va putea fi vazut intre 2-16 iunie, la Piano Cazola. Vernisajul va avea loc pe 2 iunie, la 17.30. Proiectul a fost finantat de World Press Photo, Robert Bosch, ICR Paris si AFCN.
Tot pe 2 iunie, dar la Muzeul de Arta din Cluj, in spațiul TIFFart, va fi vernisata, de la 12.00, expoziția 24 de expresii ale solitudinii, de Mirona Radu. Pana pe 9 iunie, publicul va putea admira 24 de imagini foarte puternice pe tema solitudinii, a mortii si a mantuirii. La TIFFart, intre 18 mai și 16 iunie, va fi deschisa și expoziția Filmele lui Jiří Menzel in afișul ceh, cu 17 postere originale din colecția unica de afișe a filmotecii Terry Posters din Praga (www.terry-posters.com). Jiří Menzel, premiat pentru intreaga cariera la TIFF, iși va prezenta afișele pe 7 iunie, la ora 17.00. Evenimentul este realizat cu sprijinul Centrului Ceh din București.
Cinematografele din Clujul de altadata, primul demers de acest gen din Romania, cuprinde imagini ale vechilor cinematografe clujene, programe, vechi aparate de proiecție, afișe, materiale promoționale și bilete de intrare la film. Expoziția va putea fi vizitata la Cinema Maraști, intre 31 mai și 3 iunie, și la Casino-ul din Parcul Central, intre 4 – 9 iunie. Organizatori: Casa de Cultura a Municipiului Cluj-Napoca și Asociatia „Clujul de altadata”.
Sursa: www.tiff.ro