IAGA Contemporary Art este încântată să prezinte a doua expoziţie personală a lui Gabriel Marian în spaţiile Galeriei, cu titlul The map is/not the territory.
De joi, 2 Februarie până marţi, 28 Februarie 2023, expoziţia va putea fi vizitată de marţi până sâmbătă, de la ora 14:00 până la ora 18:00 la sediul IAGA Contemporary Art. Intrarea la expoziţie este gratuită.
Proiectul expozițional constă în principal din lucrări inedite din seria Written portraits, concepute special pentru această ocazie într-o tehnică pe care artistul o explorează de mai mulți ani, cea a markerelor cu vopsea acrilică. Portretele prezentate sunt instrumentul pe care Marian îl folosește pentru a participa constructiv la dezbaterea actuală privitoare la consecințele colonizării și a încercărilor de decolonizare, și, mai ales din punct de vedere cultural (să ne amintim că „harta este/nu este teritoriul”), referindu-se la concepte precum pământ și teritoriu, deteritorializare și reteritorializare elaborate de francezii Gilles Deleuze şi Félix Guattari. Conform artistului, de altfel, aceste hărți nu cuprind doar teritoriul ci și cultura, tradițiile, persoanele care îl caracterizează: sunt simbolul unui popor.
Acest interes deosebit al artistului pentru fenomenul pierderii identității, cauzată de colonialism, derivă și din istoria Țării sale: timp de secole România a fost ocupată de diverse imperii, printre cele mai durabile și de impact fiind cel roman, otoman și rus.
Chiar și astăzi, România este centrul unor astfel de dezbateri care privesc atât statutul Transilvaniei, anterior regiune independentă, cât și fenomenul mai recent definit ca o autocolonizare, adică tendința poporului de a prelua tot mai mult modelul Țărilor din Uniunea Europeană.
Condus de aceste idei, artistul încearcă să deconstruiască privirea colonială a artei europene, ceea ce Deleuze și Guattari ar defini prin termenul de teritorializare, care în trecut impunea, într-o perspectivă eurocentrică, canoane de frumusețe formalizate în baza proporțiilor corpului omului caucazian, excluzând toate acele fizionomii „exotice” care nu erau conforme standardelor. Prin portretele sale, Marian pune la îndoială ponderea acestei „tradiții” culturale – fără, însă, a anula istoria artei, deoarece anularea culturii nu generează o discuție, ci furie – și explorează, precum un turist respectuos, peisajul acestor chipuri diferite, studiind diferitele trăsături somatice. Alegerea subiectelor este dictată de fascinațiile artistului, unele pot fi personaje istorice care îl inspiră, altele sunt chipuri găsite ocazional pe internet, care îl impresionează datorită proporțiilor și fizionomiilor, uneori fiind considerate de acesta „renascentiste” (cum ar fi Primavera MMXXI). Marea capacitate a artistului este aceea de a duce aceste chipuri în afara liniei temporale, oferind nemurirea chiar și persoanelor anonime și marginalizate, dar și omagiind personalități precum Gayatri Chakravorty Spivak (The body as such).
În ceea ce privește textele citate în operele sale, Marian se dovedește a fi un artist de mare cultură; inspirat de o pluralitate de interese, el variază între literatură, poezie, filozofie și muzică, precum și între discipline artistice, fără teama de a juxtapune în această serie – aproape în întregime inedită – poetele japoneze ale secolului al XVIII-lea (Fukuda Chiko-ni pentru lucrarea Peonies), autori consacrați din secolele al XIX-lea și al XX-lea, precum Emily Dickinson (pentru Spectral smile și Electric spring) și Dylan Thomas (pentru Wasted Energy și Rage against the diying of the light), activiști pentru drepturile populațiilor afro-americane (cum ar fi Maya Angelou pentru God is a woman too) și cântăreți (cum ar fi Endre Norvik pentru Storm) din vremurile noastre.
Scrisul, coprotagonist al operei, alături de semnul pictural pentru a contura chipul, întărește mesajul care se vrea transmis, prin aceasta putându-se evidenția temele cheie ale cercetării artistului: unele cu caracter universal precum binomul viață-moarte și relația om-natură și altele legate de dezbateri mai actuale precum discriminarea de rasă, gen, religie și orientare sexuală precum și urmările colonialismului.
Pentru a încuraja meditația asupra condițiilor populațiilor discriminate de viziunea occidentală, fie că sunt afro-americane, asiatice sau sud-americane, artistul se folosește de ideile activiștilor implicați personal în aceste lupte, un exemplu este Márcia Kambeba – menționată în operele Silent warrior, Native dream și Native spirit.
Scriitorii aleși de artist sunt și purtători de cuvânt ai problemelor interne occidentale precum Margaret Atwood (pentru operele Autumn is/not și The moment), care își exprimă preocuparea pentru degradarea neîncetată a civilizației de astăzi și a politicii acesteia (intelectuala se numără printre autorii citați de Marian și cu privire la feminism, alături de Virginia Woolf), și Walt Whitman, promotor al democrației și libertății individuale (pentru lucrarea Newton’s prism care, prin prisma culorile sale, ia numele, tocmai, de la curcubeul descoperit de Newton prin lumină).î Mai mult, după cum s a menționat anterior, artistul se lasă influențat de ceea ce aude – ca în cazul Storm și Final bow – dar și citind studii recente privind cariera sa în lumea artei contemporane, astfel în opera Blue career artistul își arată preocuparea și tristețea – alegerea culorii în sine îi identifică sentimentul – pentru viitorul artiștilor.
Un alt aspect fundamental în operele lui Marian este linia, și în consecință gestul din care acesta ia viață, din acest motiv nu toate lucrările au paragrafe de text. De fapt, unele dintre acestea se concentrează prin frumusețea liniei în sine și construcția acesteia, încercând uneori să elibereze mâna de voința minții, conform practicii zen, care trasează mai mult sau mai puțin conștient curbe topografice pe fețele grifonate ale subiecților săi (de exemplu New territory și Smile in the dark), alteori creând rațional linii cu forme mai geometrice care amintesc de vechile hărți de navigație (Native spirit).
Un alt artist care îl inspiră pe Marian este Magritte pentru felul în care se joacă cu cuvintele și imaginile atât atunci când una integrează și completează mesajul celeilalte, cât și când cele două forme servesc la întărirea reciprocă fără a crea semnificații ulterioare; chiar titlul expoziției este un omagiu adus lucrării La Trahison des images a pictorului francez unde pipa reprezentată este și nu este obiectul în cauză.
