Gesturi, poezie și pictură: vernisajul expoziției de pictură „Gestuar” de Nora Blaj la Cluj-Napoca

de | | 3 Minute

Gesturi, poezie și pictură

Vineri, 9 decembrie 2022, de la ora 16:00, la The Club Transilvania din Cluj-Napoca (strada Brașov, nr. 37) a avut loc vernisajul expoziției „Gestuar” al artistei Nora Blaj.

Artist internaţional care trăieşte şi pictează în UK, Nora Blaj a revenit în România cu o serie de expoziţii personale, primele având loc la Bucureşti şi la Timişoara.

„Lucrările din expoziţie fac parte dintr-o temă mai mare care se numeşte ^Gestuar^. Gestuar este un cuvânt inventat de care eu aveam nevoie. Am stat la un moment la o terasă în Piaţa Unirii şi am văzut cum treceau oamenii, i-am admirat, mi-am pus întrebări despre viaţa lor. Mi-am dat seama am nevoie să adun în mine prin minte, în suflet, toate gesturile pe care le făceau, întâmplările ca într-un ierbar din copilărie, dar care de fapt să fie un gestuar, un caiet al gesturilor care să mă ţină aproape de oameni, să îmi ofere şansa să ajung la ei. Asta semnifică titlul expoziţiei «Gestuar».

Oamenii mă întreabă ce mă inspiră şi le spun că mă inspiră tot. Adun în mine şi la un moment dat simt că trebuie să spun si atunci mă spun pe pânză, în cuvinte, în culoare. Mă spun prin juxtapuneri, suprapuneri, prin poveşti vechi pe care le găsesc în magazinele de antichităţi, în anticariate, există textile pe care le pun în lucrările mele”, a declarat Nora Blaj, în cadrul expoziţiei.

Expozitie Gestuar - Nora Blaj (3)

Expozitie Gestuar - Nora Blaj (1)

Nora BLAJ este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru al European Artists e.v. Association, cu sediul în Velbert, Germania. Absolvă, la Timişoara, în anul 1993 Colegiul de Design Vestimentar şi în anul 2000 Facultatea de Arte Plastice, la clasa profesorului Romul Nuţiu.

Expozitie Gestuar - Nora Blaj (5)

Nora BLAJ are numeroase expoziţii personale în România, Austria, Germania, Olanda şi Rusia şi participă la expoziţii de grup în ţară şi în străinătate. Lucrările sale se află în colecţii private şi publice din Europa, America şi Asia. Colaborează cu galerii de artă din Europa şi participă la târguri de artă în Elveţia, Belgia, Austria, Italia şi România.

În 2008 obţine premiul pentru cel mai bun artist al anului la Timişoara, iar în 2020 Nora Blaj este decorată de Preşedintele României Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria „Artele plastice”.

„Pe Nora Blaj o văd aşa cum se autodefineşte ea, un artist internaţional care locuieşte la Londra, dar care simte foarte bine româneşte şi încercă sa combine un gen sau o manieră de artă care să se încadreze şi în mişcarea internaţională a artei şi să păstreze şi o entitate românească. Regăsesc în lucrările ei ample un efort de a se apropia de canavaua aceasta a tradiţiei româneşti, de cromatica covoarelor româneşti.

Plecând de la numele expoziţiei putem spune că ar fi suficient să facem gesturi. Nu este suficient, trebuie să scoatem şi cuvinte şi să înlocuim de data aceasta gesturile cu cuvintele. Ceea ce produce Nora Blaj se pretează foarte bine la vorbire, la cuvinte. Arta ei abstractă are nevoie de un interpret. Interpretul este cel care poartă vorba. Din acest motiv cred că pictura aceasta este mai degrabă poezie decât o proză, o epică străină gestului artistic”, a declarat criticul şi istoricul de artă, Vasile Radu, în cadrul expoziţiei.

Expozitie Gestuar - Nora Blaj (4)

Expoziţia „Gestuar” poate fi vizitată în fiecare zi până în 31 ianuarie 2023, la The Club Transilvania.

Partener eveniment: The Club Transilvania

Expozitie Gestuar - Nora Blaj (7)


Comunicat de presă